vineri, 13 ianuarie 2012

Mesaj de interes public şi-o reclamă

        Aşa încep toate.Şi cele cu abuzul despre sare şi cele cu apa, toate, dar dintre ele, unul, în mod special, mi-a atras atenţia mai mult. "prioritatea nu e optionala e obligatorie" acesata e mesajul, dar pqnă la sfârşitul clipului, când se-aude tare şi răspicat, vedem o doamnă, care e la orel de condus si-ntâi, îi pune frână instructorul, la trecerea de pietoni, spunând rârâit, că trebuie să cedeze trecerea pietonilor. Mai apoi, doamna pune tot o frână bruscă şi-n treabă uimită "şi p-ăsta trebuie să-l las să treacă?". Şi-n timp, ce trenul se vede apărând din stânga, se aude tare şi răspicat "prioritatea nu e optională e obligatorie".

      Bun, înţeleg asta, dar ce nu înţeleg e, de ce tocmai o femeie într-o astfel de reclamă? Mă scuzaţi, nu că aş fi cea mai împătimită apărătoare a femeilor, din contră, dar din câte am văzut eu, femeile-s mult mai atente. Eu puneam într-o parte a clipului, o femeie şi-n cealată, un bărbat.
       Şi dacă, se presupune că doamna e în timpul orelor de şcoală, ce caută băieţeleul pe bancheta din spate? Sau poate o fi soţul, dar de ce are şi dânsul pedalele?
       Şi-acucm o reclamă, o reclamă auzita la radio, care sună cam aşa:
 "-Salut cumnate!
-Salut!
-Am auzit că te însori.
- Da, am închiriat deja si locul, bla, bla, bla,
- Apoi, cu aşa ofertă, mai că îmi vine să mă mai însor o dată".
Acum, întrebarea e "cu cine?". Tot cu prima, sau cu alta?

2 comentarii:

madMe spunea...

Ca să perpetueze ideea că femeile sunt mai puțin talentate la volan :D
La aia cu însurătoarea, mai contează cu cine? Nuntă să fie :))

Fetita Junglei13 spunea...

@madMe- da,asta am inteles,dar sa recunoasca,si printre ei se afla "femei".Sa fie nunta,dar daca mai ia una noua,sa tina cont ca isi ia si o soacra noua ;)