joi, 19 ianuarie 2012

Din cotidian

              Pe MIRC îl ştiu, de când m-am născut. Bine, nu îl ştiu chiar de când am făcut hop si am orăcăit la doctor, dar probabil că, în momentul în care mama lui a venit să-mi vadă şostuţele, l-a luat şi pe el în braţe. Cu MIRC am avut mereu o relaţie de prietenie, eu, el, sora lui, pădurile, iarna şi arcurile eram un tot. Eu, el, rubll, fotbalul, carbidul, cutiile de Amigo, praştiile si multe altele eram un tot. Când MIRC s-a dus la şcoală plângea în hohote, în fiecare dimineaţă, că el nu se duce fără mine. Mai târziu i-a prins bine, că eu veneam, el se ducea şi-i puteam da inelul de la cravata mea.

             Cu toate astea mi s-a părut mai mult decât deplasată, întrebarea unei vânzătoare, într-o seară, când am intrat într-un magazin cu MMS, nevasta lui MIRC. Şi cum priveam eu la toate chinezăriile (nu cumpăr nimic d-acolo, din principiu, nu-mi plac oamenii "îngâmfaţi") aud "ce ţigări fumează MIRC?". Poftim?!?! Dacă nevasta lui ţi-a cerut ţigări, de ce te uiţi la mine şi mă-ntrebi? D-alea de care ţi-a cerut. Eu m-am uitat la MMS, ea s-a uitat la mine si-am început să râdem. Şi tot noi am fost nesimţite, conform vânzătoarei, că, cică ar fi trebuit să ştiu, dat fiind că suntem prieteni. Ştiu, sunt nesimţită, dar am râs cu lacrimi, când am auzit-o pe soţia lui MIRC spunând "atunci, tu ar trebui să ştii mai bine, înainte ca MIRC să se însoare, ai fumat multe ţigări de după, împreună cu el".
          Şi tot la capitolul vânzătoare, de la o vreme, în magazinul, în care merg de obicei, mi se întâmplă lucruri ciudate. Intru într-o zi, cumpăr, îmi zice 14,1lei, îi dau 15,5 şi îmi zice "pa". Pa, pa, dar 1 leu s-a dus.Intru într-o seară, iau de 14,5+10.6, îmi zice 35,1, eu, răspunzând şi întrebărilor altora, zic "ăsta e restul meu?", Da", mi se spune. Hmm, cam puţin, gândesc (nu gândesc puţin, deşi...) şi ies salutând voios, dar gândindu-mă la rogvaiv.Na, cam puţine hârtii, ia să fac un calcul, hmmm, da, cam puţin, dar lasă că îi spun a doua zi, să nu audă şi alţii, când aud că sunt chemată înapoi. Neonul era de vină, mi-au fost redaţi şi cei 10 lei. Intru în altă zi, iau, plătesc, plec. Ajung la destinaţie, la copil îmi dau seama că-s mai săracă cu un Kinder. Intru iar, în altă zi, dă-l încolo de Kinder, cer, mi se dă şi aud "3,7". Hai, dă-o încolo de treabă, până aici. Cum 1+1=3,7 că e prea de tot.

2 comentarii:

Cris-Mary spunea...

:)) Tari ambele intamplari.. Asta cu matematica e grea:D Cumva vanzatoarea face calculul in minte..eu aveam unsa daca luam douazezi de produse ea calcula in minte mai rau ca un calculator .. niciodata nu batea pe calculator si la final iti zicea o suma f repede. Daca ma duceam in alta zi si luam aceleasi produse costa altfel :D

Fetita Junglei13 spunea...

@Cris-Mary -:)) minunata si a ta.Nu,la mine facea pe calculator si calculatorul era imbracat in tipla,precum unele telecomenzi,d-aia "neonul e de vina" :))