Unde o fii problema? Ar trebui ca ea şi fratele ei (el şi-a băgat tot ce-a putut în gura lumii şi nu a fost aşa afectat) să fie nişte copii din copaci sau din legume? Cum ar spune un amic (om serios, cu familie şi-o vârstă cu şanse de a candida la vârsta respectabilă) "căcat, tu eşti un copil din copaci", iar noi suntem nişte legume.
sâmbătă, 16 ianuarie 2010
Un copil din flori?
Unii oameni sunt ciudaţi, da' ciudaţi rău, mai ciudaţi decât mine. În clasele I-VIII am fost colegă cu Dana şi nu doar atât, chiar şi la grădiniţă. M-am bucurat atât de mult, când am auzit că vine o altă fetiţă din cartierul meu (adica din capu... la sat), încât MIRC a crezut, că-l părăsesc. Nu, nu l-am parăsit, în schimb de la Dana am luat păduchi. Nu mi-e ruşine s-o spun, asta e, i-am luat şi-am şi scăpat de ei, dar greu. Cât am plâns că nu vreau să mă tund (şi când mă gândesc că la 15 ani vroiam să mă tund ca Sinead O' Connor- din motive obiective, de mâţe şi trăsnăi), cât uram gazul şi îmi venea s-o bat pe Dana (dar n-am făcut-o).Bun, au trecut nişte zeci de ani de atunci, Dana e tot vecina mea, nu mai are păduchi, nici eu nu mai am, dar Dana înca mai poartă ştampila de "copil din flori" În minunatul secol, în care trăim, Dana încă e marginalizată. Ce lume minunată. Nu ştiu cât a suferit, dar ştiu că a făcut-o. Cât am fost în şcoală, făcea parte din grupul nostru de "trăsniţi", apoi ne-am imprăştiat şi pentru Dana a urmat o perioadă grea, devenise aşa de izolată, încât nici la salut nu răspundea (e că lumea-i minunată şi bună?). Acum mă bucur că şi-a revenit (deşi doar ea ştie, ce-i în sufletul ei), dar "proştii" încă se întreabă "dar voi vorbiţi cu Dana, ea-i un copil din flori".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Nu stii ca la noi, trebuie sa stii ce si-a pus vecinu' in farfurie ca altfel se moare de inima rea :))
Mentalitatile medievale vor muri ultimele. Au inlocuit-o p'aia cu "speranta".
@Lillee- bine zis, eu sunt vecina cu Hope,ne-a mancat copilaria si tineretea,scrisesem candva.
Trimiteți un comentariu