vineri, 8 ianuarie 2010
S-au stins
De ce ni se aprind doar călcâiele şi nu ni se pot aprinde şi coatele? Că doar nu suntem Captain Planet să ni se aprindă călcâiele, sau nici lui nu i se aprindeau? El era cu inelele alea cu "Aer, Apă, Foc, Pământ...Goooo Planet" şi uite-aşa salva planeta. Dar tot erau nişte eroi în desenele animate cărora li se apindeau călcâiele, clar îmbătrânesc, nu-mi amintesc cine era, ştiu doar că nu era Lydie, nu, ea era prea gingaşă şi-avea treabă cu florile ei şi-o enerva Boris bursucul (ce râs avea Boris), nu era Sandy Bell (ea-l avea pe Mark), nici măcar Leonardo din Ţestoasele Ninja (de ce Leonardo şi nu celelate, pentru că mie-mi plăcea el) , Alice era în Ţara Minunilor, Nils era ocupat cu gâsca lui şi Crumel, Lolek şi Bolek, Omide şi ceilalţi eroi ante'89 aveau alte treburi, mă mir că n-au făcut ăia desene cu realizarea planului de partid (sau poate au făcut, dar nu-mi amitesc eu). Nu ştiu cărui erou d-ăsta i se aprindeau călcâiele, dar poate aflu eu, sunt curioasă, ce naiba simte el în momentele alea? Lui i se aprind, pentru a salva planeta, dar oamenilor se pare că li se aprind pentru a simţi cum fac fluturaşii promenade prin stomac (de ce doar fluturaşii, de ce nu şi pescăruşii sau turturelele?). Ce mişto ar fi să mi se aprindă coatele, să aud eu ce mi s-ar spune, că replici aş găsi eu, precum am găsit si pentru cei, ce-mi spun "am impresia că ţi s-au aprins călcâiele, dar nu ştim după cine". Mai căutaţi băieţi, săpaţi adânc, poate găsiţi şi vreo comoară, momentan mi s-au aprins de la adidaşi, am adidaşi cu instalaţie de brad, calcâiele s-au stins, am chemat pompierii şi s-a rezolvat repede, nici măcar n-a durut.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Buna as dori sa facem un schimb de bannere sau de linkuri
al meu e www.cocalarime.wordpress.com
Ti s-au aprins coatele :))
Asta e tare. De acum o voi adauga in vocabularul meu :D
Trimiteți un comentariu