Sosii vara (ceea e trupul, pe care-l deplasez, resimte din plin), iar eu, de când creşte iarba, de vreo doi centimetrii, până toamna, târziu, când apar primii fulgi, dorm cu geamul deschis sau întredeschis, depinde de seară. Cum atacă gradele, vârful termometrului, cum îşi fac apariţia refugiaţii la răcoare. Bun, nimic rău în asta, fiecare e liber să petreacă timpul, cum vrea, dar baiul e că, nu doar azi, nu doar acum, ci mai ales în weekend, că-s în curte, că-s în casă, piticii mei trebuie să suporte "soloooo percuţieeee, saalllaaammm regheton şi încă una pe care am uitat-o".Până acum, pe anul acesta, cel mai rău a fost acum vreo două săptămâni, când Sâmbătă dimineaţa, pe la 4:30, mai că aveam impresia că a înviat Ileana Sărăroiu.
Săptămâna trecută, era să mă calce maşina. Şi nu orice şofer, ci ăl mai cel, sindacobenzinarul, c-ameţii şi deviai vreo doi centimetrii spre stânga că n-am trotuare, pe unde merg. Şi când deschise geamul, să-mi zică vreo trei (cred), ridicai ochii şi-i zisei "nu-mi ziceţi de mama, că am ameţit, eu sunt vinovată, nu mama, dar mi-e rău" şi-nchise geamul şi fugii.
Mi-apărură pistruii. Mulţi. Unii încep să-mi spună iar tratamente, eu nu-i ascult, îs ai mei, fără ei n-aş mai fi eu.
Numai când nu dorm şi la serviciu, n-am nimic pe cap, în rest orice, pălării, şepci, batiste, băsmăluţe.
Venii vara, ultima oară, când leşinai, din cauza Marelui Blond, m-am trezit înconjurată de oamenii cu cămăşi albastre. Nu, nu descoperiseră că am nebunii ascunse şi-s un pericol public, nu eram la Voila, Ojasca, Sapoca sau altele asemănătoare, ci-ntr-o cameră cu mulţi miliţieni.
Venii vara, d-ar trece mai repede sau măcar de-ar ploua mai des.
