Recunosc, sunt încă ciudată şi nici n-am de gând să mă schimb. După cele 3 ore de somn pe anul ăsta, stomacul meu a decis, că-i vremea să-l bag în seamă, din nou şi nu aşa oricum, mai nou şi-a descoperit o nouă plăcere, untul cu dulceaţă. Da, recunosc, pe 30 Decembrie, când toţi alergau încă după raţe fripte şi pescuiau ultimii peşti, eu bântuiam prin Carefură, după unt şi rodii. Trei atacuri la tot atâtea rafturi, un salt peste nişte sticle sparte şi-ntr-o oră am scăpat. Sincer, la ce era p-acolo şi eu mă mir. Deci, dă-i stomacului ce-ţi cere şi el îţi dă putere. Merge? Puterea se propagă apoi către locul, unde ar trebui să locuiască neuronul meu, da'-i plecat în vacanţa de iarnă, la schi, în Cuba, schiază pe nisip şi-n urma lui, se înalţă nori de praf alb şi cum n-are cine gândi, mă întreb: de ce e untul doar de masă? De ce nu şi de canapea sau scaun? Masa să fie de 12 persoane sau e bună şi masa, pe care tronează încă telefonul fix?
Da, da, ştiu e 1 Ianuarie şi mie-mi e gândul la unt. Sincer, nu doar la unt, mă gândesc şi la altele, spre exemplu, poate ştie cineva, pe unde găsesc şi eu o înregistrare veche cu Stela Popescu şi Bănică senior. Stela era îmbrăcată în băiat şi avea şi mustăcioară, ambii erau în costum popular şi plecaseră cu Vasilică (mielul alb, pe care dacă pui mâna se zice, că ai noroc tot anul). Mi-amintesc doar versurile:
S: "hai cu buhaiul, dă-i cu buhaiul
tot pe drum, pe drum, pe drum"
B: lasă buhaiul (şi-i dă una-n cap Stelei), pierdem tramvaiul".
Merci anticipat.
Un comentariu:
Ce vesela esti tu asa...in prima zi din an. Care este o zi tare nasoala. Da-mi si mie niste veselie de la tine...cred ca deja m-am molipsit:))
Trimiteți un comentariu