Ups

Pentru că spuneam aici şi aici despre prima poză cu mine. Să detaliem: în vremuri de mult apuse, pe când "mă încălţam cu fesul" (eu nu aveam cum să mă joc cu puţa în tărână) şi confundam sosul cu soţul (aveam planuri mari, vroiam să-l iau pe MIRC de sos la 15 ani) fusei blondă şi cum din fuziunea neamului B cu neamul D nu avea cum să iasă blonzi (singurii blonzi şi cu ochii deschişi au trăit pe vremea lui Bălcescu), mama era asaltată şi bombardată mai rău ca Cetatea Neamţ de către Sobieski: "ce fetiţă frumoasă, blondă şi cu ochii albaştrii... dar cu cine seamănă?". Probabil că ei nu au ajuns în clasa a XII-a sa vadă cum stă treaba cu genele (nu genul) şi mai mult ca sigur că eu le răspundeam (am eu un feeling că şi doctorului când m-a scos din locul ăla liniştit, unde am fost cazată 9 luni, i-am zis ceva), precum ne răspunde nouă MAI acum, de ne uităm ca un chinez la hieroglife, dar mama, mama era o "venetică scoasă la oraş" (eu nu ştiu să fii fost oraş comuna asta vreodată, dar poate că în puţolitic- o rudă mai îndepărtată a erelor mezozoică şi paleolitică) şi nu putea reacţiona, că ar fi fost pusă la zid şi pietruită şi nu ca Ana lui Manole şi nici cu zvarovski. Hai, c-am luat-o deja pe arătură şi să nu intru în tarlaua altuia, să revenim la caii noştrii. Trecu' vremea (doar nu era să staţioneze) şi evoluarăm, suntem în UE (de la atâta ue mi s-a şi aplecat, cred că asta e explicaţia pentru care mănânc lămâia ca pe măr) şi mama nu mai e acum o venetică, ci o femeie cu părul alb, dar nici aşa nu-i bine, că-l are alb de când avea 28 de ani şi iar se nasc întrebări "oare cu cine semeni?". Păi, mă gândesc eu aşa, că în mintea lor e o adevărată luptă şi ei habar n-au în ce tabără se află, dacă sunt aceiaşi care-mi spun "eşti leit tactu'". Spuneam că am evoluat? Pardon, poate maimuţa a evoluat, că omul tot în stadiul "ooo, ce mai faci? Ce frumoasă erai când erai mică..."- "ddd (că m-am săturat de atâtea vocale, să mai folosim şi consoane) şi acum cum sunt? Oi fi MZ şi eu nu ştiu (MZ= mama zmeilor, unul din personajele magicianului Marian Râlea)". P-asta am lamurit-o, dar în momentul în care simt că-mi atacă scăriţa (au trecut de timpan, iar ptiticii mei îmi păzesc ciocănelul şi nicovala mai ceva ca badiguarzii palatul): "e a lu' ..., dar o fi aia mică sau aia mare?" nu pot să le las să moară de curiozitate, mai bine de inimă, că nu se aşteaptă să le răspund de la 50 de metrii că-s aia mică, aşa-s io, nu pot lăsa omul nesatisfăcut - na, că se interpretează acum (dacă nu-i manea se poate interpreta orice), la răspunsuri mă refer, când e vorba despre mine. Bun aşa, dar mai e o categorie, categoria celor care ştiu mai bine decât tine ce şi cum. Cum m-am transformat anul trecut, mai ceva ca maşina asta:
, dar între timp a sosit criza şi-am revenit la vechea mea identitate (câţi au crezut explicaţia asta), se trezesc ăia de le ştiu pe toate "mă era mai bine roşu (stai să mă vezi papagal, că am un plan); rochia asta nu-i la modă (bine că nu mi-ai vazut idispensabilii); nu-mi plac ochelarii tăi de vedere, trebuia să-i iei altfel (dacă-s oarbă, i-am luat pe pipăite); de ce asculţi muzica d-asta sau d-asta (de rea ce sunt), mi-i milă de ei, drept urmare schimbat luc (dacă nu stai bine cu inima, ar trebui să eviţi ceea ce urmează) de mâine ne vedem aşa:


Pasarea Colibri - Dintr-o Cafea
Asculta mai multe audio Muzica

Ion Dolanescu -- lume nu ma judeca