A fost odată

23 August, fosta zi Naţională a României, defilare, fanfară (măncat lamâie-n grup organizat, că poate salivează trompetistul, ne acostează miliţianul "bă, vă spun lu' tactu'", "păi de la ei (c-avem taţi diferiţi) am învăţat"), pădure, căluşei, lanţuri, tractoraşe, bărci, hidrobiciclete, titicar, halviţă în coşuri de nuiele (săltată de acelaşi miliţian, transformată în puişori, de nesătui ce suntem, pentru a nu da altora), căsuţe, spectacole, scenă, etc. Amintiri, acum nu mai e nimic, deşi de curând, exista "hanul refăcut". Partea urâtă: dimineţi pierdute la cozi (nerăbdare, calci piţi- că erau şi pe vremea aia pe picior şi spui "pardon", c-aşa fusei crescută, piţi-" întâi mă calci si apoi spui?", iar tu-i dai replica (doar ai fost diferită de mică): "şi ce? vroiai să te calc întâi şi apoi să-ţi spun pardon?" şi uite-aşa devii o mică vedetă, printre pensionari, drumuri la Bucureşti după mâncare (unde Piaţa Amzei e văzută ca hamsii de unii dintre noi), de ziceai că biata Zambilica, e mai ceva ca rata de 13 şi-un sfert, plină cu muncitori, pâine luată pe raţie (cu traseul adecvat: întâi pe la cizmărie- că miroase frumos, apoi pe la vulcanizare- că ne amuză bunicul acela "Şalvari, azi ai ochii albaştrii, mâine?") , discuţii la colţul casei intre Dili şi Dili (că aşa-i codul), Vocea Americii şi Europa liberă, etc.
23 August 1944- regele anunţa ieşirea României din războiul contra Naţiunilor Unite, iar Antonescu era arestat.
Sunt multe amintiri plăcute (pentru mine) de pe vremea aia, poate pentru că au corespuns cu perioada copilăriei mele, dar şi unele neplăcute, am vrut doar să-mi amintesc în felul meu. Tocmai d-aia, n-am să postez o melodie comunistă, ci o melodie, pe care o auzeam tot timpul in difuzoarele celor de la lanţuri şi care mă innebunea.