În grădină
Alice Călugăru
Văzduhu-i plin de ciripiri;
De sus, o ploaie de lumină
Îneacă-n raze, în grădină,
Însângerații trandafiri.
Și prin miros pătrunzător
Și-amețitor de iasomie,
Un vânt de vară-ncet adie,
D-alintă florile ușor.
Am rupt o galbenă lalea,
Pierdută-n valuri de sulfină,
Și-am ridicat-o la lumină...
Frumos trec razele prin ea!
Întreagă-n aur o cuprind
Și dă printr-însa să străbată,
De pare toată-nflăcărată
Și parcă foile-i se-aprind.
Acolo râd în taină blând,
Și cată parcă să se-ascunză
Crăițe două sub o frunză:
Cu drag le-am sărutat pe rând.
Și-un fluture din zbor l-am prins,
Ce rătăcise prin grădină,
Pierdut în marea de lumină
Și alb de parcă era nins...
Strângându-mi florile la piept,
Pe toate, toate din grădină...
Mă-mbăt de flori și de lumină
Și-aș vrea să nu mă mai deștept...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu