sâmbătă, 11 iunie 2011

Chinezării, japonisme, ţigăneli sau românisme

Pot fi şi de alte naţii, că se găsesc în orice ţară.
Momentan, brelocul, pe care-l am la cheile de la serviciu, reprezintă poza unei rude (l-am pus de vreo lună, deşi e de acum 4 ani nefolosit) şi-l ţin special şi de fiecare dată, când se trezesc comentatori invoc refrenul lui Andrieş cu rudele şi spun oamenilor, că mi-e teamă ca nu cumva să uit, cum arată.
Nici nu m-agit, nici nu mă complic în explicaţii, dar cel puţin de trei ori pe săptămână aud refrenul "pune şi tu o icoană, o poză cu Doamne Doamne". Pe bune?! Sincer, pentru mine breloacele cu Doamne Doamne sunt precum brăţările cu sfinţi .Mda, multe-s brăţări oarecare, n-au nicio legătură cu mătăniile adevărate. Cunosc oameni, ce poartă rozariile ca pe accesorii, dar care habar n-au ce reprezintă.
Aşa, părerea mea, eu cheile acelea le arunc, pe unde-mi vine, le scap, numa' nu am grijă de ele ca de o icoană şi zău, tot pentru mine, că doar nu gândeşte altcineva în locul meu, e ca şi cum ai face sex cu mătăniile  brătările acelea la mână şi la un moment dat s-auzi "stai iubi, nu mai geme, că mi-a intrat piciorul sfântului Q în gură".
O s-ajung în iad, pentru părerile mele, nu-i bai, ştiu, am locul asigurat acolo, de multă vreme. Poate că-mi vor da un loc la geam, am rău la interior.