duminică, 5 iunie 2011

Duminica egal poezie

Rugăciunea poporului către stat
AP

Vinovăţii lângă vinovăţii,
Ne-ndemânateci suntem zi de zi,
Tu, stat al nostru, cum de ne mai ţii?

Nu vezi că suntem ultimii betegi,
Comiţătorii de fărădelegi,
De ce nu ne loveşti, dacă-nţelegi?

Spre slava ta, muncim neîncetat,
Dar alţii piramide au lucrat,
Ne iartă fala, dragul nostru stat.

Noi umplem forme, clase, scări
şi oşti,
Tu, sigur, toate astea le cunoşti,
Dar pedepseşte-ne, că suntem proşti.

Tu nu-nţelegi că poţi să faci ce poţi,
Că vom tăcea cu bărbăţie toţi,
Tu n-ai simţit că suntem idioţi?


Beleşte-ne întruna, ca pe boi,
Şi nu ne da nici pielea înapoi,
Dar sprijină-te permanent pe noi.

Când mai greşim şi scoatem un oftat,
Tu spune vreunui oaspete mirat
Că suntem cetăţeanul turmentat.

Nu-i de-nţeles de ce milos te-arăţi
Şi ne permiţi al numelor răsfăţ,
Dar dă-ne număr, ca-n maternităţi.

Tu, care n-ai biserici să te-nchini,
Trimite-ne să ne zvârlim în spini,
Cristosul mamii noastre de cretini!
Cum îndrăznim chiar noi
s-avem păreri,
Când tu te-ai învăţat numai să ceri
Mereu, mai multe astăzi, decât ieri?

Constrânge-ne, până cădem în
brânci,
Şi-aruncă-ne la bibilici pe stânci,
Tu, care ştii prea bine să arunci.

Ia cimitire, case, ia-ne tot
Şi dă-ne-n schimb o labă peste bot,
Când vezi că ochii noştri nu mai pot.

Şi, mai ales, lansează-ntruna legi
Cu care să ne ţii şi să ne legi
Şi să ne faci mai slabi şi mai betegi.

Să-ţi fim din zi în zi tot mai datori,
Dar tu până la noi să nu cobori,
Ci să ne scuipi, de tot mai multe ori.

O, statul nostru, te arăţi prea blând
Cu cei ce, chiar când dorm şi tac,
te vând
Şi vor mâncare, vai, din când în când.

Dar tu eşti animat de planuri mari,
Cu noi, când vrei, pământul poţi
să-l ari,
Aşa precum au hotărât cei tari.

Păstrează-ţi, deci, teribilul nucleu,
Ne este greu, tu dă-ne şi mai greu,
Dar să măreşti poverile mereu.

Ne mai auzi că smiorcăim de plâns?
Constrânge mai amarnic ce-ai
constrâns
Şi dă-ne şi-o bătaie ca răspuns.

Ia pielea de pe noi şi fă-o bici,
Spre-a fi mai multă ordine aici
Şi bate-i pe români de când sunt mici.

Şi, ca să ai mereu mai mult pământ,
Împuţinează-i pe acei ce sunt,
Organizând mormânt peste
mormânt.

Şi, ca să fii deplin învingător,
Când vezi că şi bătrâni, şi tineri mor,
Renunţă, pân’ la urmă, la popor.

Rămâi doar tu, pe unde urme nu-s,
Cu tot mai multe calităţi în plus,
Un stat curat, de jos şi până sus.

Beleşte-ne întruna, ca pe boi,
Şi nu ne da nici pielea înapoi
Şi, pentru toate, iartă-ne pre noi.

2 comentarii:

Micul Artist spunea...

Heeei. M-am intors :D

Fetita Junglei13 spunea...

@Micul Artist- heiii,bine ai revenit. >:D<