Nu e drapelul unei echipe de fotbal. Nu-i nici măcar experimentul de la școală.
E doar plăcerea de a zâmbi în fiecare zi.
Saptamana trecuta, intr-o zi a disparut. In cinci minute s-a facut nevazut si nici macar n-am apucat sa vad unde s-a dus, l-am cautat disperata, i-am zis, cand s-a intors: "unde ai fost? Am innebunit cautandu-te", mi-a raspuns cu atata calmitate "aaa, deci acum esti nebuna?", incat n-am putut sa-i zic, decat "da". "Pai, atunci sa chem 112", mi-a zis.
Când ai primit ultima oară ceva, care să te bucure? Şi de ce ai nevoie să te bucuri? Ei bine, eu am primit o floare, nu sunt o pasionată a florilor, îmi plac acolo, unde cresc, îmi place să le culeg eu, îmi plac doar câteva in ghiveci, nu-mi plac garoafele şi crăiţele, mă duc cu gândul la morţi. În schimb îmi plac garofiţele, albăstrelele, florile de câmp în general şi trandafirii câteodată. Dacă-mi place ceva, îmi iau, nu aştept de la altcineva, dar acum câteva zile am primit o floare, fără un motiv anume, fără conotaţii ascunse, fără a mi se cere ceva în schimb si ştiu sigur că, fără alte gânduri, doar că m-a surprins plăcut. Am părăsit locul ăla pentru 5 minute maxim, când am revenit mă aştepta acolo si-am ştiut de la cine e şi i-am mulţumit. Dacă ai primi o floare ar fi de ajuns să te bucure? Ar fi nevoie de mai mult? Crezi, că uneori, în spatele darurilor, se află alte gânduri?