Pentru ca nu mi-am petrecut timpul p-acasa, ci "sechestrata" la etajul patru al unui bloc, impreuna cu un copil, de 4 ani si 4 luni, ce mi-a vorbit despre cum C si I se citesc "ci" si care ma intreba din cinci in cinci secunde cum se citeste C legat de E, nemultumit fiind de raspunsul meu "ce", ma apostofa de fiecare data "nu ce, poftim, zi-mi cum se citeste C legat de E" si tot asa, normal ca deplasarea din urbea P in satul P, s-a facut cu un mijloc de transport.
Decorul: un microbuz stationat intr-o preaminunata autogara (sau cum le-o zice acum)
Protagonistele: ele, niste doamne pline de respect (3 mi-erau cunoscute), sclipici, sudoare, traiste pline, nelipsitii ochelari de soare D&C, fituica-n mana pe post de evantai.
La inceput discutiile erau normale, pentru ele, eu deja ma-njuram singura, pentru faptul ca am uitat castile la locul sechestrarii, aflai contar vointei mele si fara sa trag cu urechea, dar cred c-au auzit si cei din microbuzul de langa, ca ea Z i-a luat lui nea Marin un set de chiloti la oferta nu stiu care- ma scuzati ca mi-a scapat numele exact, probabil in momentul ala, ma injuram mai tare.
Pana cand la un moment dat dialogul, cincilogul sau optologul a urmat o alta turnura:
Ea1: da'-s asa de suparata, ca a murit MM
Ea2: cuumm? Cand?
Ea3 si ea 4: cum sa n-auzi draga? Ca a zis dimineata la tv, am vazut noi, au vorbit toti artistii.
Eu, injurandu-ma-n gand.
Ea 1: daaaa, s-a ucis singura
Eu ma injuram mai devreme? Unde o fi copilul de 4 ani cu CE-CI, ca nu mai am injuraturi.
Ea2: vaaai, nu se poate
Ea 5: era ziua ei azi...
Ea 8: era cat de cat realizata, ce o fi apucat-o?
Si de-aici incolo a inceput un intreg amalgam de lamentari, cuvinte, bla, bla-uri, chestii- trestii, presupuneri, ipoteze, de ziceai ca au fost cu toate-n mintea ei.
Scapata din caldura, suportabila, fata de cuvintele auzite, a microbuzului, trecui in graba pe la altii. Ce-am gasit? Ce faceau? Asta:
Ce m-a atras pe mine? Ce-i subliniat cu rosu. Hai sa scriem repede, ca morti dau bine la reiting.
Acum sa fim seriosi si nu ipocriti.
1. Ca recunoasteti, sau nu, cel putin o data-n viata ati ascultat Madalina.
2. Spune-ti drept, cu mana pe piept, ca n-ati lalait niciodata Fata Draga. Eu recunosc, am lalait (ce-i drept de cand m-a invatat big brother varianta cealalta, am bagat-o numai p-aia), m-am batait pe multe dintre melodiile ei si-acum multi ani, in pratica auzeam mai mereu "Alice ia baga tu o Angela sau o Madalina" si ne distram cu totii.
3. Acum hai sa-i aratam atata dragoste, dar sincer, cand ati ascultat ultima oara?
4. Si-uite asa incepem cu DSO-ul sau DSI-ul. Cum ce-i aia? E ruda cu RIP-ul, numai ca-i in limba, pe care o vorbesti.
Eu nu zic, ca nu-i trist. E foarte trist, dar unde ati fost ascunsi pana acum? Cati recunosteati inainte ca ascultati Madalina? Sau cati aveti curajul sa recunoasteti acum, ca-i ascultati pe altii?
Asa o sa fie mereu. Au murit Ion, Gheorghe, Vasile, vaaaaiiii, ce pacat, cat i-am iubit, am fost fanii lor numarul unu... da,da dar habar n-avem cum ii cheama in certificatul de nastere.
Uitasem (ceva mai tarziu adica): pe pariu ca peste cativa ani, lumea, tabloidele si jurnalistii de azi isi vor reaminti de ea? O sa fie ziua in care un binevoitor/oare ii vor spune copilului ei cum a ales Madalina sa paraseasca aceasta lume.
