Sâmbătă se anunța o zi normală, cu niște planuri de "to do", pentru că Duminică zburam. Zburam cu mintea, că picioarele mă duceau în mersul ștrengarului. Pe la jumătatea zilei, când mă pregateam să părăsesc cuibul,
pentru "to do-ul" din deplasare, m-a strigat trupa lui MIRC "hei, mergi cu noi pe Transfăgărășan, mâine?". Nu merg, le-am răspuns, mă duc la porumbei. Cum?! De ce?! C-ai să mergi altădată. NUUUU, i-am promis că o văd, păi o văd. Trans-ul e tot acolo, unde a fost și anul trecut, și-acum doi ani și parcă e din ce în ce mai plin de pițiponci și cocalare. Încă le am în fața ochilor, pe fetele alea, care erau cu tocuri de peste 10 centimetri și ne spuneau că nu mai e mult până la Cascadă. Ptiu, măcar nu erau blonde, că nu știu ce șuvoi apropiat de cabană au crezut ele că-i cascada. Seara, când încă mă desfăsuram în locația unui "to do" primesc un alt apel întrebător "hei, mergem mâine o fugă la mare?!". NUUU, am promis...
Dar să revin la energiile mele.După ce organismul și-a luat porția de somn, mult somn (recuperat somn) am purces. Ratasem deja două trenuri, cât timp fusei ocupată cu visele. Pentru că da, voiam să plec cu trenul, deși microbuzul m-ar fi lăsat la poartă. C-o echipare ca la armată și-un mers, de parcă mă alerga gazela și cu ajutor de la Ăl de Pretutindeni, am ajuns așa de devreme-n gară, că mi-am făcut și provizii și-am făcut și ca locomotiva:
Priveam fără de ţintă-n sus -
Într-o sălbatică splendoare
Vedeam Ceahlăul la apus,
Departe-n zări albastre dus,"
pentru "to do-ul" din deplasare, m-a strigat trupa lui MIRC "hei, mergi cu noi pe Transfăgărășan, mâine?". Nu merg, le-am răspuns, mă duc la porumbei. Cum?! De ce?! C-ai să mergi altădată. NUUUU, i-am promis că o văd, păi o văd. Trans-ul e tot acolo, unde a fost și anul trecut, și-acum doi ani și parcă e din ce în ce mai plin de pițiponci și cocalare. Încă le am în fața ochilor, pe fetele alea, care erau cu tocuri de peste 10 centimetri și ne spuneau că nu mai e mult până la Cascadă. Ptiu, măcar nu erau blonde, că nu știu ce șuvoi apropiat de cabană au crezut ele că-i cascada. Seara, când încă mă desfăsuram în locația unui "to do" primesc un alt apel întrebător "hei, mergem mâine o fugă la mare?!". NUUU, am promis...
Dar să revin la energiile mele.După ce organismul și-a luat porția de somn, mult somn (recuperat somn) am purces. Ratasem deja două trenuri, cât timp fusei ocupată cu visele. Pentru că da, voiam să plec cu trenul, deși microbuzul m-ar fi lăsat la poartă. C-o echipare ca la armată și-un mers, de parcă mă alerga gazela și cu ajutor de la Ăl de Pretutindeni, am ajuns așa de devreme-n gară, că mi-am făcut și provizii și-am făcut și ca locomotiva:
M-am delectat cu proviziile și-am "admirat" civilizația din munte. Mda, gunoaiele alea au crescut acolo. Așa le vine lor uneori. Sa crească așa oriunde.
Hai și cu prima gură de aer copilăresc.
Ca să știți. Nici pe trenurile private nu mai e ce a fost.
Ajunsă la festinație, nu m-am putut abține și-am coborât ușor pe lângă punte.
Ador punțile astea. Pff, păcat că asta nu se balansează, dar în curând am sa ajung și la cealaltă.
- Ai venit !?! Cu ce?
- Cu trenul!
- Păi, cum cu trenul?! Ca a trecut de mult.
- Am fost la gârlă și la capul podului. Și la poiană. Uite! E de la zbor?
- Da, e un pui de lișițan!
- Aha! De unde știi ca e pui, înainte de a se apropia?!?
- Păi, are inel galben.
- Aha!
Aveam în plan să mă-ntorc tot cu trenul, dar "eh, na! De la tren până acasă ai atâția kilometri, din câți veri ai aici, te duce ăsta prin alianță, că n-a băut nimic"
Și-am plecat. Vorba aia:
Într-o sălbatică splendoare
Vedeam Ceahlăul la apus,
Departe-n zări albastre dus,"
Doar că nu era Ceahlăul. Și-am plecat.
Printre ce am învățat de la mamaie a fost să prețuiesc oamenii, când sunt aici, nu să regret, când au plecat dincolo. Acum?! Acum încă îmi fac amintiri cu ei, Trans-ul și marea or să mai fie acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu