Joc in cel mai prost episod al vietii mele. Viata schimbata radical din 11 Martie (pt a cata oara?).
Pe 17 Martie i-am adus tatei, de ziua lui, cel mai urat cadou. I-am adus-o pe Sor, pe la 8 dimineata ca să plece definitiv la 8:20 seara.Si tot eu i-am dat si vestea asta, în camera lui.Mama? Mama intr-una din crize, intr-o seara, mi-a zis sa nu-i mai zic mamă, că ea nu mai e mamă. Săraca mama, dacă aş putea, i-aş scuti de suferinţa asta. Nepotul meu? Sper să fie tare, sper să poată să lupte cu mine. Cumnatul meu? Prietenii adevăraţi ai ei? Ei speră ca eu să fac totul bine.
Eu? Sunt bine, sper, dar l-aştept pe Steven Segal să apară după orice colţ, să-mi sară în ajutor. Din 11 Martie, am intrat într-un film prost, dar care la un moment dat se va sfârşi cu happy end (sper). M-am tot întrebat zilele astea (şi au zis-o şi alţii), de ce nu m-a ales pe mine Dumnezeu? Chiar dacă iubesc viaţa asta, mă simt inutilă în a le alina suferinţa.
Am nevoie de Sor ca de aer, am nevoie de orice semn de la ea şi am nevoie de... de multe şi nimic. Dacă lucrurile vor lua o întorsătură şi mai mare decât atât, într-o zi pe blogul ăsta veţi citi mărturia unor crime.
Ai zâmbit azi?
miercuri, 27 martie 2013
marți, 12 martie 2013
luni, 11 martie 2013
Linişte, se munceşte pe gălăgie
N-am să-nţeleg niciodată tendinţa de turmă, mai ales la expresiile verbale. Le-aud şi la unele chiar mă-ntreb (măcar atât să fac şi eu); de ce? Uite, de exemplu, de ce tot aud "păi, ce gălăgie de bani ia directorul, eu mă compar cu el?!". Păi, nu s-o compara, dar de ce-s cu gălăgie? Or fi metalici sau salariul mai mic e salariul liniştit, domol şi nezgomotos?!
Copiii spun cuvinte minunate
Sau lucruri trăsnite, pentru unii.
El, şase ani şi jumătae, ea, numai cinci şi trei luni.
El: Şi-? Ţin câinele, unde vreau, că e al meu! (având un câine în braţe)
Ea: Ali, dă-l jos că e murdar!
El: Şi? Are si purici, dacă vrei să şti.
Ea: şi Codiţă al meu are, mai mulţi, să şti!
El, şase ani şi jumătae, ea, numai cinci şi trei luni.
El: Şi-? Ţin câinele, unde vreau, că e al meu! (având un câine în braţe)
Ea: Ali, dă-l jos că e murdar!
El: Şi? Are si purici, dacă vrei să şti.
Ea: şi Codiţă al meu are, mai mulţi, să şti!
duminică, 10 martie 2013
Una caldă, alta rece
Am o vorbă, dacă nu s-a putut din prima, a treia oară e cu noroc. De ce nu a doua? N-am habar, dar aşa mi-a ieşit prima dată şi aşa a rămas. Bine, s-a şi nimerit de câteva ori. Una dintre ele e mersul în Valea Humii. Adică undeva, într-una dintre pădurile patriei, la vreo câţiva kilometri de mers pe jos şi câţiva mult mai mulţi de orbecăit, prin alte văi, având alături cunoscători ai traseului.
Acum doi ani, MIRC ne-a luat la prima asaltare a văii. N-a fost să fie, am găsit nişte hârtoape pline de frunze, nici măcar nu ne-am avântat spre nucleul lor şi-am amânat, pentru anul următor. La pomul lăudat să nu te duci cu sacul, mi-am zis.
Anul trecut, tot MIRC a cooptat şi alţii-n căutători şi ne-a dus pe alte văi, mai îndepărtate decât precedenta şi decât deja celebra Vale a Humii. Nimic, aceleaşi Viroele şi Măselele Ciutii, nici urmă de ghiocel.
Anul curent am luat cu noi un căutător ştiutor. Am purces mai bine de 6 km, am urcat delauri şi-am coborât văi, dar degeaba. Pfff, idem, la pomul lăudat, să nu te duci cu rucsacul, cu pungi, cuţite, pentru scos cu rădăcină. Deja mă gândeam cum vor râde "ăi bătrâni" de noi, pentru eşecul noctru, doar că de data asta am avut un căutător ştiutor temerar şi-un căutător la fel de temerar, care s-au hotărât să reluăm traseul.
Aşadar a treia oară a fost cu noroc şi poate că pe ghidul temerar l-a indus în eroare şi defrişarea asta, care s-a petrecut din toamnă până acum:
Acum doi ani, MIRC ne-a luat la prima asaltare a văii. N-a fost să fie, am găsit nişte hârtoape pline de frunze, nici măcar nu ne-am avântat spre nucleul lor şi-am amânat, pentru anul următor. La pomul lăudat să nu te duci cu sacul, mi-am zis.
Anul trecut, tot MIRC a cooptat şi alţii-n căutători şi ne-a dus pe alte văi, mai îndepărtate decât precedenta şi decât deja celebra Vale a Humii. Nimic, aceleaşi Viroele şi Măselele Ciutii, nici urmă de ghiocel.
Anul curent am luat cu noi un căutător ştiutor. Am purces mai bine de 6 km, am urcat delauri şi-am coborât văi, dar degeaba. Pfff, idem, la pomul lăudat, să nu te duci cu rucsacul, cu pungi, cuţite, pentru scos cu rădăcină. Deja mă gândeam cum vor râde "ăi bătrâni" de noi, pentru eşecul noctru, doar că de data asta am avut un căutător ştiutor temerar şi-un căutător la fel de temerar, care s-au hotărât să reluăm traseul.
Aşadar a treia oară a fost cu noroc şi poate că pe ghidul temerar l-a indus în eroare şi defrişarea asta, care s-a petrecut din toamnă până acum:
Aş vrea
M-am săturat de toţi oamenii, care-mi spun că au căţele, care în curând vor face pui şi îmi vor aduce unul, ca să uit de Calu. Nu n-o să uit niciodată de el şi niciun alt animal, din aceiaşi specie sau nu, n-o să înlocuiască un prieten, precum nicio persoană, oricât de dragă ţi-ar fi nu poate înlocui o altă persoană dragă.
M-am săturat de oamenii aceia, care-mi tot spun că să pun "mâna să mănânc, că-s prea slabă". Era o vreme în care le spuneam că ar trebui să folosesc mai mult gura, pentru a face asta, cu mâna doar o produc şi o duc la gură, dar mi-a trecut. Nu-s genul de persoană, care arată la toţi, că are uneori probleme. Nu, pot să te fac să râzi, dar eu să mă gândesc la ale mele şi să n-ai habar, ce-i dincolo de ambalaj (sau carapace, după cum spunea cineva). Deja pe astfel de persoane, le-am bagat în aceiaşi categorie cu cele de pe net, care spun mai mult nevrute, despre persoane, pe care nu le cunosc în viaţa reală, dar tot m-am săturat de ele (de primele).
Şi, cred din ce în ce mai mult în egoismul meu şi nu ştiu ce să fac cu multe, dar ştiu că nimicurile rele nu mă mai afectează de multă vreme, doar că m-am săturat de ele.
M-am săturat de oamenii aceia, care-mi tot spun că să pun "mâna să mănânc, că-s prea slabă". Era o vreme în care le spuneam că ar trebui să folosesc mai mult gura, pentru a face asta, cu mâna doar o produc şi o duc la gură, dar mi-a trecut. Nu-s genul de persoană, care arată la toţi, că are uneori probleme. Nu, pot să te fac să râzi, dar eu să mă gândesc la ale mele şi să n-ai habar, ce-i dincolo de ambalaj (sau carapace, după cum spunea cineva). Deja pe astfel de persoane, le-am bagat în aceiaşi categorie cu cele de pe net, care spun mai mult nevrute, despre persoane, pe care nu le cunosc în viaţa reală, dar tot m-am săturat de ele (de primele).
Şi, cred din ce în ce mai mult în egoismul meu şi nu ştiu ce să fac cu multe, dar ştiu că nimicurile rele nu mă mai afectează de multă vreme, doar că m-am săturat de ele.
Duminică egal poezie
Mama
Traian Dorz
Sărută, mamă, fruntea
fierbinte şi-asudată.
Sărutul tău alină
durerea dintr-odată.
Sărută, mamă, rana
ce ustură şi doare.
Sărutul tău aduce
la toate vindecare.
Sărută, mamă, ochii
închişi de suferinţă.
Sărutul tău coboară
o sfîntă uşurinţă.
Sărută, mamă, gura
ce plînge-ndurerată,
căci toată supărarea
îi trece dintr-odată.
Sărută, mamă, faţa
cu lacrimi de durere,
căci ca sărutul mamei
nu-i leac, nici mîngîiere.
Sărută, mamă, somnul,
ce-n leagăn se frămîntă.
Sărutul rugăciunii
dă pacea cea mai sfîntă.
Sărută, mamă, dulce,
căci faţa ta durută
şi inima ta frîntă
doar Domnul le sărută.
Traian Dorz
Sărută, mamă, fruntea
fierbinte şi-asudată.
Sărutul tău alină
durerea dintr-odată.
Sărută, mamă, rana
ce ustură şi doare.
Sărutul tău aduce
la toate vindecare.
Sărută, mamă, ochii
închişi de suferinţă.
Sărutul tău coboară
o sfîntă uşurinţă.
Sărută, mamă, gura
ce plînge-ndurerată,
căci toată supărarea
îi trece dintr-odată.
Sărută, mamă, faţa
cu lacrimi de durere,
căci ca sărutul mamei
nu-i leac, nici mîngîiere.
Sărută, mamă, somnul,
ce-n leagăn se frămîntă.
Sărutul rugăciunii
dă pacea cea mai sfîntă.
Sărută, mamă, dulce,
căci faţa ta durută
şi inima ta frîntă
doar Domnul le sărută.
sâmbătă, 9 martie 2013
Tot din ciclul întrebărilor
Am auzit-o de atâtea ori si-am încercat zeci de variante, dar tot n-am înţeles. Poate c-ai auzit-o şi tu, poate chiar de mai multe ori, dar (tot) poate nu te-ntrebi ca mine: de ce toţi spun "nu-mi închide uşa-n nas!". De ce nu îşi aleg altceva?! Degetul mare, genunchiul stâng, urechea dreaptă?!? Pentru că nasul e o proeminenţă? Ei, da, asta m-a dus cu gândul la altele, de fiecare dată, când aud câte-un bărbat zicând "nu-mi închide uşa-n nas!".
Şi unde mai pui, că-s unii, care au aşa o anumită interpretare, de parcă te-ar apostrofa, că nu le-nchizi uşa-n alt organ.
Şi unde mai pui, că-s unii, care au aşa o anumită interpretare, de parcă te-ar apostrofa, că nu le-nchizi uşa-n alt organ.
Nimicuri de zi cu noapte
Nimicuri, care-mi dau starea de bine.
Am avut posibilitatea la un moment dat ca azi să aleg între pat şi mai mult timp pe coclauri. Am ales varianta a doua şi nici fetelor mele, nu le-a displăcut surpriza.
A venit primăvara cu adevărat:
Am avut posibilitatea la un moment dat ca azi să aleg între pat şi mai mult timp pe coclauri. Am ales varianta a doua şi nici fetelor mele, nu le-a displăcut surpriza.
A venit primăvara cu adevărat:
vineri, 8 martie 2013
Bancul de Vineri
-Domnule doctor, am o problemă cu steriletul. Aş vrea să-l schimbaţi.
-Dar, doamnă, tocmai vi l-am pus.
-Știu, dar soțul meu se plânge că îi rămâne un gust metalic în gură.
-Dar este din fir de aur, nu se poate! Poate soțul dumneavoastră are o problemă!
-Dar, doamnă, tocmai vi l-am pus.
-Știu, dar soțul meu se plânge că îi rămâne un gust metalic în gură.
-Dar este din fir de aur, nu se poate! Poate soțul dumneavoastră are o problemă!
Păi, e corect?!?!
Dacă e 8 Martie, ele au dreptul sa meargă la striptiz, să bea până uită de ele, să ajungă să se sărute între ele (au fost cazuri), să uite de bun simţ şi demnitate, să vină dimineaţa acasă? Atunci, de ce, dacă e ziua bărbatului şi el merge la striptiz, vine dimineaţa acasă, ştie să rămână decent chiar şi atunci, când bea, ele scot aceleaşi sunete, pe care le scot tirurile, când vă conducătorii lor, ceva ce le gâdilă privirea?!?!
Unde e corectitudinea?!?!
Unde e corectitudinea?!?!
Şi ei şi noi
"Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…"
La multi ani!
Şi La multi ani tuturor bărbaţilor, care-şi aniversează noaptea de naştere, tocmai azi!
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…"
La multi ani!
Şi La multi ani tuturor bărbaţilor, care-şi aniversează noaptea de naştere, tocmai azi!
joi, 7 martie 2013
Citatul de Joi
Dacă oamenii sunt buni doar pentru că se tem de o pedeapsă şi speră într-o răsplată, atunci suntem, într-adevăr, o adunătură jalnică.Albert Einstein
miercuri, 6 martie 2013
De actualitate
Eu v-am zis acum multă vreme, că o să urmeze peştele capiu, voi nu m-aţi crezut.
Na, nici eu nu ştiam că or să se ia de iepe întâi. Apropo, carnea aia de cal, de ce nu ziceau că-i de iapă?
Cred că or să urmeze legumele, că fructele fuseră.
Na, nici eu nu ştiam că or să se ia de iepe întâi. Apropo, carnea aia de cal, de ce nu ziceau că-i de iapă?
Cred că or să urmeze legumele, că fructele fuseră.
marți, 5 martie 2013
Pariu că va urma
Autobuzul numărul 5 cu plecare la 17:15 de la Judeţean, lume cât să ocupe jumătate din scaune. După staţia de la Castor, în dreptul RATP-ului, dar până-n următoare staţie, autobuzul face un popas. Se urcă doi controlori şi o controloare. Doamna în faţă, cei doi la jumătate, respectiv spatele autobuzului, cel de la jumătate are doi clienţi, cel din spate tot doi, deja mă gândeam cui să îi prezint biletul şi-o sperii pe colega mea de drum, că nu s-a făcut decât la capătul meu. Cel de la jumate e mai iute, sau poate eu am vrut să scap mai repede şi s-ajung la ale mele, nu asta contează, i-am spus chiar celebra replică din mult mai celebrul banc, cum c-am făcut la două capete ca să fiu sigură că se fac. S-a amuzat, dar tot m-a deranjat enorm. M-a deranjat faptul că domnul, care stătea pe canapeaua din faţa mea (eu eram în picioare, deşi repet, locuri erau destule) i-a şoptit "nu am" şi a continuat jocul pe telefon. Domnul controlor a întrebat "poftim?", domnul călător a repetat relaxat, controlorul şi-a văzut de drum şi-a coborât.
Pe pariu că, dacă eu nu aveam bilet sau domnul acela navetist, care i-a-ntrebat de ce opresc între staţii, că poate dânsul pierde trenul, cei doi jandarmi sprijiniţi de gard erau deja în autobuz? Are cineva curaj să pună pariu cu mine?
De ce mă simt minoritară, pentru a nu ştiu câta oară?
De ce altora li se pare normal?
De ce dacă era o amărâtă de femeie bătrână de la sat, care nu ştia că biletul acela trebuie şi compostat, i-ar fi dat amendă?
De ce moţul struţului, ţiganii (da, că asta sunt, nu rromi, nu-i nicio jignire), care călătoresc cu-autobuzul cinci, nu au habar cum arată un bilet?
Pe pariu că, dacă eu nu aveam bilet sau domnul acela navetist, care i-a-ntrebat de ce opresc între staţii, că poate dânsul pierde trenul, cei doi jandarmi sprijiniţi de gard erau deja în autobuz? Are cineva curaj să pună pariu cu mine?
De ce mă simt minoritară, pentru a nu ştiu câta oară?
De ce altora li se pare normal?
De ce dacă era o amărâtă de femeie bătrână de la sat, care nu ştia că biletul acela trebuie şi compostat, i-ar fi dat amendă?
De ce moţul struţului, ţiganii (da, că asta sunt, nu rromi, nu-i nicio jignire), care călătoresc cu-autobuzul cinci, nu au habar cum arată un bilet?
luni, 4 martie 2013
Sinceri iubitori de animale
Nu că v-ar interesa (bine, poate pe o singură persoană), dar am cea mai descuiată la minte vecină înaintată în vârstă.
Câinele vecinei mele, pe numele lui Tommy şi locuitor cu vechime, prin zona asta, a fost eutanasiat acum o săptămână (mda, ma chinui sa va scriu asta de atunci). Şi da, vecina mea iubeşte animalele, îşi iubea câinele, avea locul lui în casă, avea tot ce alţi câini doar visează şi faptul că a ales eutanasierea nu o face cu nimic mai puţin iubitoare, din contră. Câinele nu mai vedea de multă vreme, iar ultimele luni i-au fost pline numai de chin, aşa că am ca vecină cea mai descuiată iubitoare de animale.
Câinele vecinei mele, pe numele lui Tommy şi locuitor cu vechime, prin zona asta, a fost eutanasiat acum o săptămână (mda, ma chinui sa va scriu asta de atunci). Şi da, vecina mea iubeşte animalele, îşi iubea câinele, avea locul lui în casă, avea tot ce alţi câini doar visează şi faptul că a ales eutanasierea nu o face cu nimic mai puţin iubitoare, din contră. Câinele nu mai vedea de multă vreme, iar ultimele luni i-au fost pline numai de chin, aşa că am ca vecină cea mai descuiată iubitoare de animale.
Prost obicei...sau nu
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am un obicei foarte ciudat.
Când mi s-au epuizat anumite provizii, când am nevoie de ceva de la piaţă, când doar trec prin piaţă, pentru a vedea cum evoluează preţurile şi de la tarabe sau de pe la colţuri mă-mbie femei bătrâne de la ţară (zău, că-s de la ţară) simt nevoia să mă disculp: "sunt de la ţară" le spun, d-aia nu cumpăr, se-nţelege. Şi totuşi simt nevoia să îmi cer scuze-ntr-un fel, pentru că nu dau un bănuţ pe-o legătură de ceapă.
Când mi s-au epuizat anumite provizii, când am nevoie de ceva de la piaţă, când doar trec prin piaţă, pentru a vedea cum evoluează preţurile şi de la tarabe sau de pe la colţuri mă-mbie femei bătrâne de la ţară (zău, că-s de la ţară) simt nevoia să mă disculp: "sunt de la ţară" le spun, d-aia nu cumpăr, se-nţelege. Şi totuşi simt nevoia să îmi cer scuze-ntr-un fel, pentru că nu dau un bănuţ pe-o legătură de ceapă.
36
... 36 de ani de atunci şi până azi
"Dac-as fi pasare, mi-as lua zborul in stoluri,
sa intru cu ele-n iernatic.............
Dac-as fi gand,
as cutreiera toate taranile.
De-as fi caraus,
as bea apa din toate fantanile.
Dac-as fi vers,
n-ar mai fi cant necantat.
De-as fi catarg,
as vrea marile sa le sparg.
Dar ce sunt ? Nu stiu …
In mine e tot ce asteapta sa fiu. " Veronica Porumbacu Dac-ar fi fost, dar nu mai sunt, s-au dus atunci, 4 Martie 1977,
Ani la rândul am ştiut că Filofteia Lăcătuşu a murit suferind de cancer. L-am auzit acum vreo câţiva ani pe Vasile Ciobanu şi-apoi am avut şi norocul de a-mi răspunde la dileme mele.
"Dac-as fi pasare, mi-as lua zborul in stoluri,
sa intru cu ele-n iernatic.............
Dac-as fi gand,
as cutreiera toate taranile.
De-as fi caraus,
as bea apa din toate fantanile.
Dac-as fi vers,
n-ar mai fi cant necantat.
De-as fi catarg,
as vrea marile sa le sparg.
Dar ce sunt ? Nu stiu …
In mine e tot ce asteapta sa fiu. " Veronica Porumbacu Dac-ar fi fost, dar nu mai sunt, s-au dus atunci, 4 Martie 1977,
Ani la rândul am ştiut că Filofteia Lăcătuşu a murit suferind de cancer. L-am auzit acum vreo câţiva ani pe Vasile Ciobanu şi-apoi am avut şi norocul de a-mi răspunde la dileme mele.
duminică, 3 martie 2013
Una din culmile prostiei
Să te deplasezi, într-unul dintre motelurile din jurul Ploieştiului, cu amantul, el să dea chek-in şi uite-aşa să vadă şi bărbatul. Ştiţi vorba aia, nu ştie bărbatul ce ştie satul, dar uite c-a aflat şi el.
Aviz amatorilor de "ce chinuri".
Aviz amatorilor de "ce chinuri".
Duminică egal poezie
Nu ştiu cum s-a făcut
Magda Isanos
Nu ştiu cum s-a făcut.
Tinereţea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat
Nu mai e mândru şi încondeiat.
Ce s-au făcut zilele răsunătoare,
vara mea cu grâu şi cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte.
Toate erau mai frumoase-nainte.
Lumina egală
nu m-ademeneşte, nu mă-nşală.
Toate fructele spre care-am râvnit
s-au copt şi-n vis din nou au înflorit.
Da. Nu ştiu cum s-a făcut.
Pământu-i mic şi zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni şi nu cad stele,
ca-n nopţile copilăriei mele.
sâmbătă, 2 martie 2013
De ce, cam cât şi cam de când?
N-am văzut şi nici n-am auzit, nicio ştire, despre petrecerile din cluburile americane, din noaptea trecută. Petrecerile de mărtzidei. Aaaa, nu există? N-au vrut-o? Păcat, aştept totuşi, poate s-au răzgândit în privinţa Caloianului.
Şi-aş dori să ştiu, de când e cu urarea de La Mulţi Ani, pentru 1 Martie? Eu ştiam că ofeream şi primeam mărţişoare, şnuruleţe şi mulţumeam sau felicitam, dar atât. Nu la mulţi ani, nu altceva. De ce noi, minoritarii, care tot nu urăm la multi ani, suntem tâmpiţi?!?! Păi, atunci să urăm şi La Mulţi Ani, pentru 1 Iunie, dar ca început de vară, nu ca zi a copilului şi pentru celelalte întâiuri, ale altor anotimpuri.
Şi-aş dori să ştiu, de când e cu urarea de La Mulţi Ani, pentru 1 Martie? Eu ştiam că ofeream şi primeam mărţişoare, şnuruleţe şi mulţumeam sau felicitam, dar atât. Nu la mulţi ani, nu altceva. De ce noi, minoritarii, care tot nu urăm la multi ani, suntem tâmpiţi?!?! Păi, atunci să urăm şi La Mulţi Ani, pentru 1 Iunie, dar ca început de vară, nu ca zi a copilului şi pentru celelalte întâiuri, ale altor anotimpuri.
vineri, 1 martie 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)