Una caldă, alta rece

    Am o vorbă, dacă nu s-a putut din prima, a treia oară e cu noroc. De ce nu a doua? N-am habar, dar aşa mi-a ieşit prima dată şi aşa a rămas. Bine, s-a şi nimerit de câteva ori. Una dintre ele e mersul în Valea Humii. Adică undeva, într-una dintre pădurile patriei, la vreo câţiva kilometri de mers pe jos şi câţiva mult mai mulţi de orbecăit, prin alte văi, având alături cunoscători ai traseului.
   Acum doi ani, MIRC ne-a luat la prima asaltare a văii. N-a fost să fie, am găsit nişte hârtoape pline de frunze, nici măcar nu ne-am avântat spre nucleul lor şi-am amânat, pentru anul următor. La pomul lăudat să nu te duci cu sacul, mi-am zis.
   Anul trecut, tot MIRC a cooptat şi alţii-n căutători şi ne-a dus pe alte văi, mai îndepărtate decât precedenta şi decât deja celebra Vale a Humii. Nimic, aceleaşi Viroele şi Măselele Ciutii, nici urmă de ghiocel.
    Anul curent am luat cu noi un căutător ştiutor. Am purces mai bine de 6 km, am urcat delauri şi-am coborât văi, dar degeaba. Pfff, idem, la pomul lăudat, să nu te  duci cu rucsacul, cu pungi, cuţite, pentru scos cu rădăcină. Deja mă gândeam cum vor râde "ăi bătrâni" de noi, pentru eşecul noctru, doar că de data asta am avut un căutător ştiutor temerar şi-un căutător la fel de temerar, care s-au hotărât să reluăm traseul.
  Aşadar a treia oară a fost cu noroc şi poate că pe ghidul temerar l-a indus în eroare şi defrişarea asta, care s-a petrecut din toamnă până acum:

 prin primele coclauri

 o oază de speranţă, pentru mine, când alţii căutau pe net Valea Humii (şi nu glumesc, când spun asta)

 d-aia spun că primăvara până vine aduce mai mult a toamnă târzie

 primele flori din Valea Humii, nu ştiu ce sunt, dar sper să ţină în ghiveci

 şi în sfârşit primul ghiocel

 şi Soare, Soarele ivit de după nori, care încălzea un muşchi ce se odihnea pe o piatră

 şi alţi Ghiocei

 şi verde, verdele, care-mi dă starea de bine

 şi-aceleaşi flori la plecare

 şi, din păcate, aceiaşi imagine la ieşire

 
 Una caldă, alta rece, vorba cântecului.