duminică, 8 ianuarie 2012

Copiii mici versus laşii adulţi

       În primul rând, copil mic nu e un pleonasm, poţi fi şi copil mare.
       În al doilea rând, ştiţi unii dintre copiii aceia mici, pe care, dacă-i întrebi "cine a spart/rupt/stricat aia?", îţi spun că "prietenul Q", dar dacă insişti şi-i spui că prietenul Q nu avea cum să ajungă acolo şi că nu e frumos să nu spună adevărul, că se află, că mai bine recunosc, că nu-i cerţi. Ei bine, copiii aceştia recunosc.

       După cum spuneam, cineva a compus o melodie (nu doar versurile, inclusiv linia melodică). Când a compus-o? Acum vreo 25 de ani (poate chiar mai bine). Când a cântat-o prima dată pentru public? Acum 4 ani, la un concurs. Toate bune şi frumoase, la concurs întâlnesc multe femei şi fete din acelaşi judeţ, la un moment dat una dintre "tinerele talente" îi laudă melodia, află că a compus-o aceasta, află multe altele şi după încheierea concursului, fiecare si-a luat premiul şi-a pornit-o pe drumul ei. Cele mai înaintate în vârstă încă mai ţin legătura si acum. Cea mai tânără a mers în continuare la diverse concursuri. Femeia, care a compus melodia, a mers la vreo două, de unde nu s-a întors cu mâna goală, a primit chiar premiul întâi, la fiecare, dar apoi a renunţat. De ce? Ca să citez "nu mai am eu vârsta, e vremea altora". Ştiu, merită bătută, dar e alegerea ei. Invitată pentru a merge la diverse spectacole, împreună cu ansamblul unei Case de Cultură, s-a întâlnit de multe ori cu "tânăra talentată". De fiecare dată, când cânta melodia compusă chiar de ea, cealaltă o lăuda mereu.
       Pe 1 Ianuarie, anul acesta, una dintre celelate doamne, care au participat la acel concurs, unde s-au întâlnit toate, a sunat-o pe pritena ei şi i-a spus "ştii că AMP îţi cântă melodia? Dă repede pe Alpha (o televiziune locală), că imi vine să urlu". Amica n-avea cum să dea pe Alpha, dar a ascultat-o prin telefon şi apoi m-a rugat să iau legătura cu ea pe fb. Acolo, i-am scris mesajul acesta:
Şi-apoi ne-am văzut de tablele noastre, aşteptând ca domnişoara să ne dea un răspuns. Dupa vreo oră de table, timp, în care domnişoara avea activitate pe fb, dar nu putea răspunde unui mesaj, amica mă roagă să-i las comentarii la melodie. Şi-i las (nu le mai am, o să vedeti din ce motive) comentarii, în care n-am injurat-o, nu i-am adresat cuvinte nelalocul lor, chiar i-am spus că are o voce frumoasă, dar că-şi atribuie munca altora, fără să precizeze şi nu ne-a mai interesat. A doua zi, amica-mi spune, că mi-a răspuns domnişoara, chiar în seara respectivă, şi-a făcut repede un cont şi mi-a răspuns (melodiile erau postate de un domn impresar, nu de dânsa). Ştiţi ce mi-a spus, printre altele: "melodia am auzit-o din alte surse şi folclorul e liber să circule. Eu, dacă mi-ar cânta cineva vreo melodie, aş fi mândră". Deci, nici atunci nu a recunoscut, deşi sub nickname-ul acela puteam fi chiar persoana, care a compus melodia (ţinând cont că am doar câteva postări cu Irina Loghin, câteva cu un băiat, care pe mine m-a făcut să plâng, când l-am auzit prima dată şi câteva cu amica, doar nu eram Irina, nu? ). Şi la îndemnul amicii, îi scriu iar "n-a zis nimeni că nu poţi cânta melodia, dar folcor e una, compoziţie proprie e alta. Recunoaşte măcar în sinea ta, că alte surse= persoana,care a compus-o şi ce discuţii ai purtat, despre melodie". Credeti voi că a recunoscut? Nu, nici macar acum, dar a revenit cu un alt mesaj, în care spunea aşa: "abia cum văd cine a cântat-o, eu am auzit-o la orele de canto". Dacă nici după o altă şansă de a recunoaşte, nu a făcut-o, noi i-am lăsat un ultim mesaj, care suna cam aşa "chiar am să mă interesez, despre orele de canto, dar tu ştii, că acolo, unde ai luat locul doi la tinere talente şi cine a compus-o a luat premiul întâi la adulti, ai auzit pentru prima dată melodia. Păcat, că n-ai curajul să recunoşti măcar în faţa ta şi insişti cu altele si cu altele". 
Ştiţi ce s-a întâmplat apoi? Şi-a şters contul de fb, l-a rugat pe dj să scoata postările, şi-a şters celelalte conturi, pe care le avea. De ce? Habar n-avem, când era aşa de simplu să răspundă întâi unui mesaj privat, pe care nu-l vedea nimeni, când putea să vorbească direct cu amica. Încă refuz să cred că înainte de a se naşte a fost în creierul unei persoane.
Cam asta e diferenţa între copiii mici şi laşii mari.

2 comentarii:

UnPorc spunea...

Tipic...cineva fura proprietatea intelectuala si face pe-a prostul....cam asa se intampla si in online...ai rabdare sa vezi ce frumos e cand iti vezi un text la care ai muncit 2 ore pe un alt site, fara link, fara precizarea sursei, fara nimic...

Fetita Junglei13 spunea...

@Un Porc- eee,am patit cu o poza (poate or fi si altele,dar p-aia am gasit-o dintr-o greseala) si i-am spus ca poate a vazut inimioare pe cer,ca si mine, poate are un par in gradia,poate are si un prun,dar refuz sa cred ca are si parte din casa mea.A sters-o.Ce n-am inteles noi e de ce nu a raspuns intai la un simplu mesaj si apoi,cand a vazut comentariile pe you tube a insistat ca nu stie a cui e melodia,dar cand i-am scris aproape exact datele si ca neinteresam la orele de canto, a sters totul?De ce si-a sters inclusiv contul de fb?Ca nu-i facea nimeni nimic, n-a amenintat-o nimeni,nu i s-a vorbit urat.I-a fost rusine ca afla oamenii din ansamblul,ca afla doamna,care a descoperit-o (fiind cunostina de-a ameblor),ca afla multi dintre cei,care o indragesc?Asta ne-a dat dovada de lasitate.Era simplu,altfel si nu zisese nimeni sa nu o cante,dar sa specifice.Amica mea,cand o canta,spune asa "...o compozitie proprie".Cam cum suna pentru altii,care au auzit-o pe cealata cantand-o?