Nedumeriri, lucruri simple şi minunăţia

        Vi s-a întâmplat vreodată să vă treziţi în faţa/ spatele sau laterala faptului împlinit?
        Dacă nu, e bine, bine, e foarte bineeeeeeee (hai, nu fiţi răi, să ne-amintim şi de Mirabela, pe când făcea muzică şi nu cumpăra tigăi).

        Dacă da, ştiţi cum stă treaba, dar hai să vă spun şi eu una d-asta. Mă-ntorceam într-o dimineaţă de Octombrie (mai precis, în Duminica cu prima adaptare la ora de iarnă) de la o nuntă dintr-un sat foarte geros. Şi cum stătui mai mult pe picioare decât pe scaun, nedormită de vreo 54-56 de ore, pentru mine faptul c-am ajuns la căldura radiatorului a fost mai mult decât perfect. Oamenii discutau de sunete, de nunţi, de microfoane şi-alte fire şi eu îmi odihneam ochii pe rând (traducere=şi dormeam şi auzeam si m-am trezit şi odihnită, încât acasă mi-a fost de ajuns o jumătate de oră şi-apoi am luat-o de la capăt), când deodată aud întrebări adresate mie: "da' ştii unde pot repara o cameră foto?", "hmmm, zisei, poţi încerca pe Teatrului, dar nu ştiu dacă ţi-o repară, am fost si eu cu una cândva si-acum vreau să duc alta. N-am habar". Cam asta a fost tot, am mai luat vreo 13 curbe (cu B) şi-apoi eu cu primadona am luat-o frumuşel în pas de tango spre casă.
          Mă trezesc după vreo două săptămâni că mă întreabă primadona:
- îi duci camera aia la reparat?
- Apoi, să si-o ducă, zic, că doar i-am zis unde,
dar primadona mea insistă: "şi eu ce să-i zic, când o suna, că ai dus-o?
- Apoi, ce să duc, dacă nu e la mine, tu, femeie, iei prafuri?
- nuu,dar e la mine, că mi-a dat-o mie să ţi-o dau, că a zis că aşa aţi vorbit, dar eu am uitat să îţi spun
- femeie, sigur iei niscaiva prafuri de pe mobile. Cum să uiţi să mi-o dai şi-acum să mă-ntrebi, dacă am dus-o la reparat şi cum să zic, c-o duc eu, că doar ai auzit şi tu ?
        Şi uite-aşa, după discuţia asta şi hohotele aferente, la vreo două zile-mi spune "auzi, i-am zis că ai dus-o şi ca nu merge acolo şi-a zis că şi aşa nu era important". Hmmm, o minciună vinovată, nevinovată, nu se ştie, dar nici domnul nu s-a comportat frumos, când i-a zis că ar trebui s-o duc eu. După alte câteva zile, căutând o carte, în biblioteca primadonei, zăresc o cameră foto (da, aceiaşi, dar dacă eu n-o văzusem până atunci, nu ştiam), întreb a cui e, mi se spune şi întreb şi dacă pot să umblu la ea, mi se confirmă şi asta şi trec la acţiune, deşi inclusiv proprietarul spusese că "nu se mai aprinde, am scăpat-o la mare şi de atunci nu mai merge". Încerc să o pornesc şi îmi rezultă doar o fâlfâire roşie, schimb bateriile cu acumulatorii de la camera mea şi... surpriză, camera funcţiona. Hohote, iar, normal, camera nu functiona, ca n-avea baterii, recunoaşteţi, dacă voi nu v-aţi fi hăhăit şi trecem la căutat poze şi filmări cu primadona.
         Până am găsit pozele cu primadona, ne-au luat răul, leşinul si nedumeririle:
Prima- cum să laşi un card cu aşa poze, când duceai camera unor necunoscuţi ?
A doua- ce părinţi sunt unii, care-şi lasă fiicele de 11, respectiv 15 ani (la vremea aceea) să îşi faca poze, pe care şi doamnele, care pozează-n revistele pentru adulţi ar fi invidioase ?
A treia, a patra, a cincea... Nici nu mai contează, dar peste 90 % erau poze cu două copile mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate şi-n poziţii de invidiat chiar de către gimnaste.
           Ce-am găsit frumos acolo şi-am cerut permisiunea, pentru a le împrumuta, sunt astea:

Spune-ti voi, dacă nu e minunat/ă (n-am întrebat ce e)?
Ultima poză mi-aduce aminte de un alt motan, pe care l-am văzut doar în poze, dar pe care l-am îndrăgit imediat (da, eu care iubesc mult mai mult câinii).
Încă una şi gata: mai erau poze cu pisica/ul, dar nu erau clare şi nu ştiu dacă era fată sau băiat, dar de la stadiul de "mică, mică" până la stadiul de "un pic mai mare" deja o învăţaseră şi pe ea să treacă de la pozele dintre sânii fetelor la pozele crăcite.