Am o "placere deosebita" (citatul asta ma distreaza din iarna, cand tot auzeam "nu vrem sa intram in casa, avem o placere deosebita sa facem partie"-sa nu te pui cu batranii, sunt ca si cei mici, ii lasi sa-si satisfaca placerile, ca merita) sa dorm din primavara, pana toamna tarziu, cu geamul deschis sau cel putin intredeschis. Era o perioada, in care dormeam direct sub cerul liber, pe un sezlong si din cauza asta, jumate din populatia casei, dormea cu usa deschisa, dar din cauza celor, despre care am scris ieri, s-a dus placerea cam 80%.
20% ramane partea cu geamul intredeschis. Asta e bine, sa nu zic binisor, in cursul saptamanii (mai sunt si abateri), dar de Vineri pana Duminica, de cand a descoperit civilizatia padurea, e de rau. Nu i-a fost de ajuns padurea aia, pe care o stiau toti, au descoperit-o si p-asta, si-a sosit cu gratarul, cortul, catel, manea, limbaj adecvat. Saptamana trecuta, intr-o noapte oarecare, pe la 1 si ceva (nu stiu exact, ca nu stau cu ochii pe ceas tot timpul), pe cand ma reintorceam, din nelipsita mea vizita la frigider au voci. Nimic grav, c-aud mereu, dar ale mele se contrazic, astea, pe care le auzeam, se aprobau. Mi s-a parut, gandesc dupa cateva momente de ascultat si-mi reiau activitatile nocturne. Mi s-a parut, mi s-a parut, dar toporul, pe care-l auzeam, clar nu taia singur. Primul pas: ascult mai bine, clar zgomotul e destul de aproape, ori gradina mea, ori a vecinilor. Pasul al doilea: aprind lumina spre gradina, niciodata in camera, in care sunt. Pasul al treilea: reascult, intre timp reapar vocile. Pasul al patrulea: clar sunt p-aci, eu si vocile mele, de data asta ,facem un calcul, analizam si solutia e telefonul. Iar o iau pe etape, iar primul pas: sms-ul (ce nu-mi place sa scriu mesaje) "sunt unii pe Fetica, taie ceva". Reactia a sosit repede "Pe Fetica noastra? Cine? Cand?". Bine ca-mi permit si ca-mi permite, ca altfel ma caftea MIRC demult la raspunsurile, pe care i le dadeam "pe Fetica statului ma, ca nu ti-a dat tac'tu act pe averea tarii. Cine? Daca stiam iti spuneam- E Gheorghe pe Fetica. Cand? Acum, ca acum vorbesc cu tine". Cred ca mai mult l-au enervat raspunsurile mele, de mi-a zis "bine, hai ca urcam noi acum, tu stai si asculta, vezi unde se duc" Pai da, ce altceva mai bun aveam de facut la ora aia? Ca doar nu ma apucam sa joc Macao(numai MIRC facea asa in copliarie, sa ma enerveze pe mine se juca Macao singur si eu sa-l enervez pe el, ma jucam singura cu mingea.Cine credeti ca ceda?) Si-ascult, muzica. Muzica, presarata pe alocuri cu dialoguri, din care razbateau mai tare" da ma... morti...ranitii...gatul", Cand dintr-odata miracol, liniste. Nu tu topor, nu tu morti, nimic. Poate i-au rapit extraterestrii (musai sa v-o spun si p-asta). Stai, a suna telefonul si aflu si raspunsul "sunt unii la gratar, nu intrasera in gradina, taiau langa, dormi linistita". Sa mori tu? Dormi tu daca poti, ca apoi au inceput urletele si muzica.
Acum, e 1:50, sa va spun ce versuri aud? N-are rost. Sa-nchid geamul? E inchis, Las' ca-i bine, mai grav e-n weekend, cand sunt sute. Sute de masini cateodata. Sa presupunem doar 2 insi intr-o masina, doar 100 de masini, rezulta 200 de insi, adaugam si cate un gen de muzica la doua masini, inchipuiti-va ce iese.
Hai, noapte buna, ca poate se plictisesc si adorm si eu, ca placerea mea deosebita a fost rapita de placerea lor deosebita si antiplacerea mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu