MULŢUMESC DIN SUFLET

Mulţumesc, oamenilor de s-au enervat ieri, în jurul orei 19:30, dacă ei nu se enervau eu nu ieşeam din starea aia nici acum. Pentru că da, starea mi s-a accentuat, când am auzit şi că trec orele, dar cu totul altfe, da' fata? Unde e fata? Şi când mă gândesc c-am vrut s-o sperii. Imi mulţumesc mie, fiind Cănuţă om sucit şi cum toate se trag de la cap, m-am trezit zicând "zâmbeşte, mâine poate să fie mai rău, sau poţi rămâne fără dantură" şi-am început să râd, simţind că-mi trece tot. Nimeni, n-a înţeles nimic, pentru că toată ziua, toţi s-au întrebat, unde-mi sunt întrebările, unde-mi sunt bancurile; şi ce să le explic? N-ar fi înţeles, că mie îmi dau bucurie lucrurile mici (da' pentru mine-s mari) De ce am râs? Pentru că mi-am amintit de criza de râs din cauza lui Mihai Constantinescu, de câştigurile la loto şi împărţeala 80-80, să mai lăsam şi altora, de ziua în care ai tăiat-o pe fată, de întrebările mele, de întrebările ei (de vântul slab şi vantul gras), de link-urile alea, pe care le primeam din greşeală şi predam legătura câteodată, de zilele în care am fost răcită, de mine, pârâcioasă, de pizza steluţă, de ziua în care am întrebat şi eu ceva serios (exact ca-n povestea cu lupul) şi până mi-ai zis ubicuitate, am auzit tot felul de denumiri, de elan (elan animalul sau animăluţa în cazul ăsta), de zburatul meu, de "ia încearcă mata în cafenea, da' să nu spui că ştii de la mine", exact ca şi mine cu "ştirile mele", de zilele mirobolante, de Oaky, de Calu, de primele mele postări pe blog, de faptul că intram nud, fără statusuri, de dimineţile în care mă pândeai, de ziua în care ea şi-a ros unghiile, de dormitul meu 10 minute, de dulceaţa de agrişe, sau coacăze (care cum sunt), de multe şi de ultima, ziua de Vineri şi refrenul meu "plec departe/ nu pe Marte/ plec cu vecinul/ proiectilul", că renunţasem la zboruri. Şi-am realizat că eu nu ţi-am mulţumit niciodată, pentru dimineţile astea şi nici ei.

Vă mulţumesc din suflet, pentru tot, pentru toate dimineţile mirobolante, pentru cititorul de contoar, pentru numele lui Pistruiatu (totuşi care a fost?), pentru râsul ei molipsitor şi puţin îmi pasă dacă e zăpadă la Cheia sau nu, dacă 1856 e de fapt 1859, sau că ieri nu s-a putut Bello e imposibile, dar vreau să ştiu unde e fata. Din păcate, dacă s-ar face un concurs cine se scoală primul, acum eu aş lua locul întâi.

Poate că acum era altfel, dacă în weekend mă pregătea cineva, dar când mă lansam să spun, că-i Luni dimineaţa, sunt fără nicio ştire, m-a luat pe mine alta, prin surprindere "da la tine ma gandeam...din pacate surprizele nu sunt tocmai placute". Exact, nu-s, acum serile mi s-au transformat în dimineţi şi primesc răspunsuri la întrebări "unde se duc muştele iarna?", "unde se duc urşi polari vara" sau am discuţii academice "Nicolae B spunea ca nu i academic sa spui va rog sa va sculati" şi mi se urează o zi frumoasă, iar momentan nu-mi şterge nimeni monitorul, dar am să-l învăţ să facă asta. Şi ştii ce? Nici lui nu i-am mulţumit niciodată.

Mulţumesc din suflet, că îmi dai răspunsuri, că încerci să mă academicienizezi (pot să zic aşa?), că eşti de acord cu mine în privinţa poeziei Antiprimăvara, că încerci să-mi faci dimineţile plăcute, că sunt o balerino-gimnastă, că eşti "fratele meu".

Şi-acum că tot mulţumesc:

Îţi mulţumesc ţie (ştiu că mai ajungi pe aici) pentru faptul că zambila a fost zambilă pentru toată lumea, pentru că n-au fost diferenţe, pentru gestul tău.

Îi mulţumesc lui, care, deşi nu mai avea nicio treabă cu noi, a venit şi ne-a adus câte o ciocolată, chiar dacă ştia că multe n-o meritau.

Le mulţumesc lor, copiilor mei (care-s mai mari, decât mine, acum) pentru mărţişoare.

Le mulţumesc lor, uneia pentru puişor, uneia pentru porumbel şi DOAMNEI pentru floare.

Mulţumesc cui trece p-aici şi oricui simte că ar trebui să-i mulţumesc.

De mâine îmi revin (sper), scriu eu şi p-aici.

Neaţaaaa, că acum se face seară: