Cred c-am falimentat o brutărie

Nu-l iubesc, pentru că nu iubesc lucruri, dar m-amuză şi-mi e nelipsit câteodată. Vorbesc aici, despre telefon şi nu orice telefon, ci telefonul fix. Da, eu încă posed minunata piesă de mobilier intitulată telefon fix şi culmea nu se aşează praful, că n-are timp. Mi-e drag de mult şi-am împărţit cu el şi bune şi rele, datorită lui am aflat cândva o veste, pe care doar o bănuiam (şi datorită prostiei unora de a redirecţiona aiurea convorbirile primite pe mobil), dar am şi râs mult. Recunosc, am încurcat probabil multe afaceri, dar nu m-am putut abţine. Am o răbdare mult prea mare (aşa spun unii), dar când se insistă deja trec la fapte măreţe, nu nervi, nu răzbunări, nu-şi au rostul, dar trebuie reacţionat într-un fel. Era o vreme, pe când îşi desfăşura activitatea, p-aici, pe plaiurile prahovene, o brutărie (acum sunt trei, dar alte locaţii), ce livra produsele mai mult prin Ploieşti. Ce vină aveam eu, dacă răspundeam şi spuneam "aţi greşit numărul, acesta e numărul brutăriei...", dar ei insistau, normal că la un moment dat îi spuneam "da, notez, câte doriţi?". Aveam momente, câteodată le spuneam celor de acolo "aveţi o comandă pe Cameliei la sticle şi borcane, azi îmi daţi o pâine gratis", alte ori nu spuneam nimic (oare d-aia au dat faliment? Că acum mi-a venit ideea asta). Altădată, era unul ce insista "alo, tata?", credeţi-mă iniţial îi spuneam "tu nu îţi dai seama că-s o fată? (aveam vreo 15 ani), dar tot la insistenţele lui, de a suna iar şi iar, nu mă puteam abţine şi-i spuneam "eu ştiu că tata a făcut ravagii în tinereţe, poate că eşti frate'miu, dar nu mă enerva că nu împărţim nimic, e păcat s-o faci pe mama ta să sufere acum". Ce credeţi că termina? Nu, ăsta era insistent, i-am zis multe, l-am întrebat dacă dispune de avere, că poate e vreo lege, prin care are tata drept de la el şi-aşa avem şi noi, l-am întrebat ce ochi are, dacă i-au spus cumva părinţii că a fost schimbat la maternitate şi bănuia că tata e tatăl lui, l-am întrebat mult, dar nici cu tata nu mi-a fost ruşine. O dată l-am chemat la telefon "hai, că e fii'tu, a sunat iar", după ce-i spusem respectivului s-aştepte. Să nu credeţi acum că l-a înjurat, nu, tata n-a înjurat de faţă cu noi, dar i-a zis "şi zi-mi mama ta arată bine, îmi duce dorul, suferă, că sosesc dacă e vreo problemă". Închidea săracul, ce putea face? Însă nu ştiu cum făcea că nimerea câteodată iar şi avea norocul să-i răspundă din prima tata; vocea de bărbat era, normal că aborda subiectul din start "auzi tată, dă-mi şi mie cinci mii". Săracul, dacă stau şi mă gândesc acum, cred că se ruga înainte să formeze, să nu mai ne descopere (asta în cazul în care nu o făcea special, deşi nu cred), că tata îi dădea replica "fă testul şi vedem după, dacă eşti al meu, te-aştept să-ţi dau drepturile". Nu sunam pe nimeni să fac farse, nu, cele mai bune farse sunt faţă în faţă, vezi reacţia şi cum se transformă omul. Eram chiar secretara unora, deja ştiam "alo, vreau să vorbesc cu Cristina", căutam şi găseam repede prin memorie şi spuneam "Cristina are ..., aţi greşit o cifră", sau a acelora ce doreau cu preotul, cu alte fete, pe care le căutau băieţii (aici iar mă distram, ştiam mai des decât mamele lor, când îşi schimbau prietnii), a unora de prin alte localităţi (încă am rămas, dar întreb din prima "în ce localitate, că-mi dau seama că au greşit şi dupa ce aflu răspunsul spun "e cu 4, nu cu 2" şi se rezolvă amiabil). O dată, tot legat de localitatea respectiva, m-am stăpânit cu greu să nu râd, se mai întâmplă şi acum să fiu căutată pentru aceeaşi problemă, dar oamenii înţeleg din prima, numai domnul de atunci a fost un pic recalcitrant sau poate, doar pentru mine. După ce am răspuns, m-am trezit abordată din start "vreau crucea aia ce dracu' şi mai repede". M-am gândit, să-i zic ceva, să-i spun că i-o livrez, nu, că poate omul are un necaz acum şi nu-şi au rost glumele şi-am încercat să-i explic "aţi greşit numărul, ce localitate...?" şi-am crezut că o sa-i explic simplu, ca altora, dar ţi-ai găsit"duduie vreau crucea azi, că aşa am vorbit". Mi-a luat ceva timp să-i explic că i-aş trimite-o, dar nu fac cruci si nici nu ştiu, p-aici pe la noi aşa ceva, sigur a format 2 în locul lui 4. Am avut răbdare, m-am gândit că are vreun necaz, credeţi ca mi-a mulţumit? Ce aveţi? Treziţi-va, că tot eu am fost de vină, dar tot nu pot să le zic nimic acum celor, ce caută crucea, cel puţin ăştia întreabă din prima şi-şi cer scuze apoi.

Am avut multe întâmplări d-astea cu telefonul şi poate ca nu le scriam pe aici, dar încă mai am şi nu doar cu cei ce încurcă cifrele. Săptămâna trecută sună telefonul, răspund şi-aud "familia D, aş dori să vorbesc şi eu cu vecinul dvs...", deja mă gândeam, iar îi sună p-ăia cu banca, de data asta îi spun să nu mai sune la noi şi noi (un grup organizat) ne dorim să vorbim cu ei şi să ne recuperăm banii. Greşit, de data asta nu, că-n timp ce mi-aminteam de datoriile nerecuperte şi aveam numai epitete în minte, aud "..cu Ion Ciobanu". Fac eu repede o analiză în minte, nu ştiu niciunul cu numele ăsta şi-i spun "nu-mi cunosc vecinii", dură donşora "cum să nu vă ştiţi vecinii? Unde trăiţi?". Aoleuu, hai să-i zic, să nu ma simt vinovată că n-o să doarmă noapte din cauză ca nu ştie unde stau eu şi-o-ntreb "în junglă, dar dacă vreţi vă spun şi adresa din C.I, dar v-a dat vreun Ion numărul ăsta de telefon? Singurul Ion, ce a locuit aici e mort de mult, nici nu avea cum să vă dea numărul, că nu aveam invenţia asta atunci" şi chiar eram pregătită să-i urez o zi minunată şi spor la căutare, dar a insistat "sigur nu e niciun Ion C, că n-aveti cum sa nu vă ştiţi vecinii?". Sigur IC ăsta e vreun gangster, a dat lovitura şi eu nu ştiu cine e, musai să citesc nişte tabloide, dar să nu par tâmpă în faţa femeii i-am zis "nu e, nu-l ascund sub pat, nu-l am în pod, nu e la mine şi vecinii mei sunt precum ciupercile, azi e unul, mâine altul, c-aşa apar casele prin zonă şi-şi schimba proprietarii". A durat ceva până am lămurit-o, dacă mai insista o chemam să vadă singură, dar ştiţi care e culmea? Îl ştiu pe Ion C, am aflat apoi când m-a întrebat mama cine era la telefon şi mi-a zis, că nu e prima dată când îl caută, numai că nu-i chiar vecinul meu, e mai jos cu vreo 500 metri şi eu îl ştiu de Ion Urâtu (v-am mai zis eu că trebuie să ne scrie ăştia şi poreclele prin contracte). Mă bucur că încă mai am întâmplări cu telefonul fix, dar asta din seara asta, cred că a speriat persoana de la celălalt capăt. Să vă explic pe scurt, sună telefonul, răspund, dar n-aud nimic. Bun, asta e, mi-a auzit vocea,nu mi-a recunoscut-o şi a închis, dar nu, sună şi a doua oară, ascult o respiraţie şi între timp, mut uşurel telefonul în camera mea, când nu vorbeşte nimeni, nici eu nu vorbesc (aşa fac şi cu mobilul, dar despre el altădată), aveam deja un plan, dar din greşeală am închis. N-a fost problemă, că a revenit, doar am ridicat receptorul, am zis alo şi ......... la maxim muzicaaaaaa:

asta e, îmi plac Prodigy şi melodia asta mă relaxează, să zică merci că n-am avut niciun ţipăt la îndemână, dar data viitoare le servesc nişte Paraziţii.