Prea

   Vara asta e cum vrea ea, doar trebuie să te strecori printre prea. Prea frig sau prea cald, pentru perioada asta. Așa se-aude mai mereu la meteo. Și te strecori, că doar nu aștepți. Aștepți să ce?! 

O zi, mai multe anotimpuri

Alandala şi cu pletele-n vânt

Pentru asta a meritat

Poti trece peste text, e lung, te poti duce direct la final.

Racita, racita, dar nu crezu nimeni, ca-s chiar asa de rau. La telefon nu ne-am inteles, mi-au spus ca vorbesc cu prune in gura. Pe naiba, vorbeam cu un cocktail de dude si capsuni, pentru prune mai astept putin, am observat ca acum, cu ele verzi in gura, am o tonalitate mai ridicata. Si cu zarzarele-n gura m-am inteles bine, chiar si cu merele, cu lamaile, cu bananele (fructele, da?), cu agrisele, coacazele, perele si alte zeci de sortimente de fructe si legume. Despre rodii si visine, ce sa mai zic? Cand vorbesc cu rodii in gura, fug toti, atat de acre-mi sunt cuvintele, dar tot nu inteleg de ce "vorbim doar cu prune in gura". De ce nu putem vorbi si cu fructe de mare sau cu regele fructelor. Da, am aflat si eu ca pana si fructele au rege. Probabil in curand or sa apara printesele de aur ale fructelor si printisorii minune (daca vrei sa vezi regele fructelor, dai un click aici). Degeaba le-am dat apoi un sms si le-am zis "puteti aduce si pe mama asistentelor si toate rudele lor, insotite de toate medicamnetele si injectiile din lume, eu am febra, cica afara e cald, dar eu stau sub plapuma", ca nu m-am inteles cu ei si uite-asa la 2:30 am m-am trezit in drum spre baltile patriei.
Nu conteaza ca treceam de la starea de frig la starea de caldura, dintr-o clipa intr-alta, nu conteaza ca am consumat kilometrii de hartie, pentru a opri cascada ce o aveam in loc de nas. Nici macar faptul ca si piciorul imi spunea din cand in cand "hello sa nu ma uiti, d-aia iti dau junghiurile astea, nu ca as vrea sa te doara", sau orele de somn pierdute undeva, departe.
Nu pentru peste a meritat, ci pentru rasul de care am avut parte si pentru pozele facute, chiar daca mi s-a spus din start "ai voie sa faci poze si la firul de iarba ce va rasari peste 20 de ani, dar nu la oameni". Atat am vrut s-aud, ca-n rest am facut tot ce am vrut.
Prima poza a fost, ca sa citez "pfff, ce fain", doar ca e neclara, ca tremuram de ras si-n acelasi timp imi loveam si capul de bancheta din fata, din cauza de "caineeee, franaaaa". Si cum sa nu razi, cand auzi "nenea, nenea, sa traiesti. Unde e balta de biscuiti?" Normal ca toata lumea rade, dar doar putin, ca "nu mai radeti, vorbeste nenea!". Si se facu liniste, rasul era, dar nu zgomotos, fiecare radea pe ascuns, cum putea, pana ne permise iar "gata, radeti" si-am facut-o, toata ziua. Cu lacrimi, cu inecaturi, cu sughituri, cu piederi de aer, in toate felurile.
Despre maratonul balti, poate voi scrie, despre faptul ca in prima balta au prins doar cativa pestiosri si nici unul de aur, am doar o explicatie: pai, daca el vru sa ajunga la balta de biscuti, acolo ne tirmise omul. Biscuitii erau topiti cred, ca nici d-aia n-au picat"
Pentru toate astea a meritat:

Aberaţii

Azi, oricine are un aparat foto e fotograf. Hmm, aşa cred unii, dar fotografia e o artă, eu nu-s, pentru mine e o pasiune, un hobby, ceva, ce-mi place să fac. Acum vreo 20 de ani scriam, poezii, prostii, aberaţii d-ale mele, acum vreo 20, când am aflat că scrierile mele au sfârşit într-un foc, am plâns. Săptămâni întregi am ţinut colţul acela de copertă ars şi l-am privit încontinuu, am ştiut de atunci că o parte din mine a murit în acelaşi foc. Am renunţat să mai aberez (scriu).

Acum fac poze sau mâzgălesc cu acuarele, dar mult mai repede fac poze, timpul nu-mi mai permite să mâzgălesc aşa cum o făceam cândva şi-oricum acum 2 ani, alte mâzgăleli au sfârşti într-un alt foc. Să mai plâng? Am plâns, când am aflat, dar nicio lacrimă nu mi le-a redat înapoi. Sunt momente în care vorbesc cu cerul (da, ştiu, nu-i nevoie de confirmări, sunt nebună, dar nici nu am să mă tratez), când am impresia, că pot muta norii doar uitându-mă la ei (asta putere, nu a lu' homida mânca') şi-atunci ştiu, că nimeni nu îmi poate lua liniştea aceea. Primăvara, vara, toamna stau întinsă pe spate şi mă uit la cer şi nu-mi dau seama când trece timpul, iarna, dacă e zăpadă, fac la fel, dacă nu, îmi găsesc un loc şi fac acelaşi lucru şi câteodată surprind şi d-astea:

Câteva ...

...din satul meu:

La primărie:

Pe scara asta, probabil ar trebui să urci cu jalba-n proţap, dar dacă mânuţa ta şi pixul tău au înşirat ceva de ză şepărd. Las' mai bine, o construim noi aşa:

În iulie era doar cu un sfert de oră înainte, acum e cu o oră şi 45 de minute:

,

probabil peste două luni o să arate la sosire, deja ora de plecare.

De la primărie-n sus, un parc:

,

iar noaptea nişte ilegalităti, nişte cai (cred că ei nu sunt animale) ai lui ză şepard, normal, deci nu sunt ilegalităţi.

Şi pentru că îmi place apusul, la fel ca şi răsăritul, pentru că orice început are şi un sfârşit, un apus nu prea reuşit, deoarece locuiesc în satul în care răsar vilele, mai ceva decât gazonul pe stadioane şi asta nouă, tomnatică, e situată chiar în raza mea de acţiune, aşa că pe fugă, am găsit alt unghi.

Vechiul unghi:

Şi actualul.

Dimineaţa

Aşa arată cerul într-o dimineaţă de 17 August 2009, la ora 6:


şi aşa arăta ieri, dar cu o oră mai târziu:

şi aşa pe la 20:30 (tot ieri):

şi luna vineri:

Acum, dacă te întrebi "de ce nu dorm?", deşi nu cred, află că datorită ălora, despre care scriam aici, rişti să rămâi cu sechele şi că visurile tale din zorii dimineţii (alea în care te credeai şi tu în Congo), să fie întrerupte de corul găinilor melomane. Cum şi găinile, precum câinii (de ce compar eu păsări cu animale? nu mai contează) au diferite cântări, în funcţie de ceea ce fac, recunoşti imediat un cotcodăcit de găină speriată, precum la câine recunoşti un lătrat de om. De unde să ştiu eu că-i 6 dimineaţa şi nu trebuie să mă preocup, că nu a venit nimeni să-mi dea draperiile la o parte să văd lumina zilei.
Dat drumul la radio, în acelaşi timp fredonat melodia asta, care n-are nicio treabă cu radioul şi dedicat lui MI: fi-ţi-ar găinile fripturi :)
P.S- sunt într-o dilemă: până la 9:30 când zbor spre serviciu să croşetez niste şosete de lână sau să fac ţuica, ambele făcând parte din principiul "nu folosim, dar facem pentru alţii"?
Şi totuşi vine toamna.

Tatiana Stepa-Si totusi vine toamna

Bine aţi revenit

S-au întors: GBG, CLC, GM, CVC, MIRC, MI, MAI, MMS şi CCD (bine că nu s-a transformat in dvd). Atâţia au plecat, atâţia s-au întors, nici mai mulţi, nici mai putini. MIRC nu primeşte asta şi a crezut şi că râd de el, în schimb e vânăt pe picioare, de la călărit...taurul. MAI l-a accidentat pe Botezatu cu al ei cărucior şi nu-i place nici marea, nici nisipul. Cu CD nu am apucat să vorbesc, să-l întreb de ce nu cu banana, că anul ăsta trebuia cu pepenele, că aşa stabilisem. Şi pentru că nu au mai avut cu ei ceasul deşteptător (adică je) şi au ratat răsăriturile, le dau eu de anul trecut






Şi GBG (care e fiica lui GGG) mi-a adus şi un cadou, dar îl vedeţi mâine că am mai multe cadouri primite în ultimele zile.
Şi astea, tot aşa cu dedicaţie, pentru voi :

Pindu - M-am nascut intr-un salcam(live)

Irina Loghin - Pelinas,pelin amar
aici sau aici

Erată: MI nu a fost cu ei, MI era deja aici, mă sperie pe mine noaptea cu TXB-ul lui (am sa scriu altădată despre asta)