miercuri, 4 mai 2011

Cinci bani, zece bani

DSCN7397       Acum vreo câteva săptămâni, în drum spre casă, am auzit aşa în trecere, undeva pe lângă sindacobenzinar ceva cu 5 bani, 10, 20 şi m-am tot scărpinat în urechi, cu gândul că mă înşeală auzul. Ritmul era bun, dar vorbele?! Vorbele m-au încurcat puţin mai mult.
      Sincer, primul gând mi-a zburat la carafa de douăzei şi cinci de bani, pe care am strâns-o cândva.Am sosit acasă, am plecat la pozat bănuţii şi la stadiul acela am rămas.


În săptămâna premergătoare Paştelui mi-au dansat piticii şi Guliverul sârba bănuţilor, cum n-am crezut că o vor face cândva. Prostia e că melodiile astea şi sunt reţinute (câtă dreptate avea proful de psihologie, când spunea "noi, oamenii, reţinem multe nimicuri şi uităm lucruri importante"), prostia şi mai mare e că în ziua aceea, cred că am auzit melodia de peste 25 de ori, presărată pe alocuri cu alte versuri, probabil la fel de faimoase, dar neştiute până atunci de mine "să iubeşti două femei, una-i mamă la copii, alta pofta inimii", de am crezut că e omul furnizor de melodii în depresie de corason. Da' de unde, că nici însurat nu era, nici copii nu avea, totul se întâmpla la mansardă.
Avea Carmen Trandafir un cântecel, prin '92-'96 (asta nu mai ştiu sigur, dar în perioada aia era) şi spunea printre altele
"cu o sută de lei
nimic nu mai iei
au fost cândva şi ei
o sută de lei" (atât ştiu, dar tot mă gândesc la proful de psihologie)
Mi-am amintit de ea, tot din cauza melodiei cu 5 bani, 15 bani, aşa că am făcut poze şi la restul de bani:
DSCN7398
DSCN7877
DSCN7878
DSCN6986
DSCN6967
De ce strângeam banii de 25?
Uite d-aia:
DSCN7866
Sigur undeva am şi bănuţii de 15, dacă nu au dispărut cu hârtiile alea de 500000 şi milion, ce le aveam de la tataie. S-au evaporat cred, momentan mai am doar nişte hârtii albastre şi unele un pic roz, plus sigur, sigur un bănuţ de 1ban, dar altădată.
Melodia stresantă:
Formatia Express - Cinci Bani zece Bani
 
 

6 comentarii:

Hector Brutacu spunea...

Hai cu saxofonu' ... !!!!!!

mihaeladr spunea...

:))
Cum ai gasit melodia????
:))

Cris-Mary spunea...

Ha , am si eu o colectie ,sa le fac poze?Stii ca unele au valoare buna ;)

Fetita Junglei13 spunea...

@H.B- sus piciorul..........
@mihaeladr- mergeam pe strada si am auzit dintr-o curte "5 bani, zee bani".M-am tampit, zic, n-aud bine si mi-am iulit urechile, de se uitau pazniii de la sindacobenzinar la mine, ca la Osama. Bun, realizez ca am auzit bine si plec.Nu stiam cum s-o caut pe net,imi dadea cu virgula.Din pacate in saptamana pana in Paste,am auzit-o de la un vecin de serviciu,cred ca de peste 50 de ori, asezonata din cand in cand cu aia cu cele doua femei.
@Cris-Mary- daca vrei,da.Stiu,am altii si mai valorosi,dar din fericire au o valoare sentimentala mult mai mare.

iculici spunea...

breeeee, știi cât am așteptat postarea asta????
:)
mult.

HAI CU SAXOFONUUU' !!!
:))

PUUUUP.
CU DRAG,
.

Fetita Junglei13 spunea...

@iulici- stii at astept sa srii o virgula :P
Vroiam sa fie totul ca la carte si tot n-a fost :))
Sincer,m-au mancat degetle sa fa ceva si seara intai lecturam,apoi scriam,daca apuca, ca de obicei ma lua somnul :))
>:D<