Din minunile uniunii

Bunica cul e in spital. Are noroc, ca-i o luptatoare si-i deschisa la minte. Eu continuu sa-i trimit rime trasnite si s-o fac sa rada (sper). Acum cateva zile, i-am dus cartea de rugaciuni, fiica ei a uitat sa-i ia ochelarii, un nene din salon (da, ati citit bine, un nene ) o intreba: "puteti sa cititi fara ochelari?", ea mandra zise "da" si departa cartea putin. Dupa 5 minute o aud "e cam intuneric aici, mai bine citesc maine" si-mi zise in soapta "nu vad nicio litera, noroc ca stiu eu unele pe deasupra". Azi am incurajat-o de la distanta, i-am trimis vorba sa nu se transforme in cadelnita, nu de alta, dar o doamna insotitoare, de pe acolo, ii zise "sa va treaca durerea, trebuie sa mestecati tamaie". Apara-ma Doamne de sfaturi, ca de restul incerc sa ma apar eu.

Trec de la sfaturile ciudate, la intrebarile mele: de ce or comasa spitalele? In salonul, unde-i cazata bunica, la inceput erau 4 paturi si sapte pacienti, un nene si 6 femei, acum sunt 3 paturi si 5 paciente. Sa nu mai spun, ca pe bunica, desi a fost dusa mai mult moarta, decat vie, nu vroiau s-o interneze, noroc c-o doamna doctor umana.
Mi-e teama c-or sa reusesca acum, ce a incercat Daniela Bartos, in anii trecuti si Spitalul din Baltesti o sa fie inchis sau transformat in altceva. Si nu doar el, ci si altele.