În schimb aud nişte "genialităti" de reclame, la RR Actualităţi.
E una-n care pe Carinio (nu recunosc omul), il oboseşte o doamnă dansându-l R ore. Reclama-i la nu ştiu ce minunăţie, care te face ca nou dinainte s-o aplici. Cine-i obositoarea? Nimeni alta decât Monica Tatoiu.
E Văru Săndel, care face reclamă la berea Ciucaş, de te-apucă dansul înainte să bei şi-i apoi, unele dintre tâmpitele reclame la medicamente. Bine, nu-s cele de la tv, sunt altele, dar la fel de cretine. Una pentru ficat, cu versuri adecavte şi-una pentru a stopa efectele adverse ale anticoncepţionalelor şi pentru creşterea libidoului (la ambele am reţinut denumirea produselor, dar nu vreau să o scriu). Ce-am reţinut? Ce reţin de obicei, când aud o reclamă la medicamente sau când văd pe vitrinele, farmaciilor: boală lentă, dar sigură.
Bun, îi înţeleg pe producători (impropriu spus înţeleg), că vor să-şi vândă marfa, păcălind "păcălicii", dar pe femeile, care au luat anticoncepţionale după recomandarea lor sau a vecinei, nu le înţeleg. Mult mă tem că multe genii d-astea feminine vor lua
Dacă nu mă lăsaţi să uit, că n-avui timp, apoi uitai că n-am scris, vă scriu şi despre efectele anticoncepţionalelor luate la recomandarea zdăpilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu