Dor de mine

       M-am săturat
   - de părinţii, care-mi spun "nu mai sunt copiii ca pe vremea noastră, n-ai ce le face". Hei, hoooo, mai întâi, că vremea voastră nu a fost şi-a mea (aaa, că am avut norocul cu o soră şi veri de etatea voastră e altă treabă. Asta m-a ajutat să fiu şi-n lumea "celor mari", precum altele m-au ajutat să fiu în alte lumi, mai bătrâne sau mai tinere), apoi pe copiii ăştia cine i-a crescut?!?!

   - de iubitori de animale,
   - de copii, care acuză sistemul, părinţii, societatea, pentru eşecul lor, dar nu fac nimic, pentru a-l transforma în reuşită
    - de femei, care uită că-s femei, d-apoi că sunt mame
    - de oameni grâsuţi, care-i iau în râs, pe cei slabi şi invers
    - de prejudecăţi împrăştiate, printre oameni tineri şi foarte tineri
    - de mult prea multe mame, care nu-şi înseală doar bărbatul, ci-n momentul acela îşi înseală şi copiii şi chiar pe ele
    - de bunii creştini, care-şi fac curcea până dincolo de primul nivel al parchetului
     - de oameni frustraţi
     - de babe, care merg la-nmormântări şi nu se lasă până nu-i văd pantofii mortului. Astea au contract cu Michiduţă, da' şi-ăla cred că e mai blând.
     - de oameni, care şi-au pierdut încrederea-n ei. Orice problemă cât ar fi de mare se-mparte în exerciţii mai mici şi tot are rezolvare.
     De multe şi de foarte multe. De oamenii, care mă obosesc. De "prietenii", care doar au nevoie de mine.

     De mâine o sa-mi fie iarăşi dor de mine. De mâine, astăzi sunt tot eu.