Poate voi nu, dar eu da, zilnic.
Şi da, contrar a ceea ce cred unii e exact ca la oameni, nu poţi înlocui o persoană dragă pierdută, dar poţi măcar să îţi alini sufletul cu alt suflet.
Ea-i Suzana, bunica micuţei Suzi.
Eeee, acum nu garantez, dar asta mi-a venit în cap.
Povestea ei e simplă, am auzit pe cineva, care spunea Vineri că vrea să dea o broască ţestoasă, am auzit şi alte persoane, care spuneau că au avut rude orăşene ale micuţei Suzi (micuţa apare pentru a evita cacofoniile) şi am zis că mi-aş dori şi eu una.
Azi doamna mi-a adus-o pe Suzana, unele doamne s-au uitat la mine de parcă văzuseră cum joacă poker Sandy Bell cu Lidie în Capela Sixtină şi nu doar că s-au uitat, dar una a şi comentat. Nu redau cuvintele, că n-are rost, dar mă întreb, atât timp cât broasca asta nu ţi-a făcut niciun rău, de ce s-o trimiţi la dracul cu tot cu proprietară? Şi-apoi la două ore să mă întrebe "ale cui sunt bomboanele alea? Aaaa, ale tale. Ne dai şi nouă?". Da, da, ei, ei, ei, dar nu doameni, şi nici nu-mi pasă ce crede despre mine, dar prefer să i le dau Suzanei, chiar dacă nu le mănâncă.
Prima plimbare în curte a Suzanei:
acum se plimbă prin dormitor.
Aaaa, da şi numele ei e legat de muzică.
Suzana, Suzana mon amour.
P.S- soţul doamnei o donase altcuiva, dar doamna a aflat că vroia să o facă scrumieră (sta-i-ar chiştoacele pe amigdale cui face aşa ceva) şi-a recuperat-o.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu