Duminică egal poezie

Nebunia ce ne ţine
Andrei Păunescu

Nu mi-e bine, nu ţi-e bine,
Vreau să scap, să fugi de mine,
Dar, când pleci şi-ajungi la poartă,
Gândul meu ‘napoi te poartă
Şi te cere şi te iartă.

Boala noastră leacuri n-are,
Ne-o vom duce pe picioare,
Semănând în noi furtună,
Ochiu-i fulger, gura tună.

Mă iubeşti de-atâta ură,
Ura mi-e iubire pură,
Eu, cu dinamită-n piept,
Te alung şi te aştept.

Nu vreau fără, nu pot cu,
Uite viaţa cum trecu,
Peste noi, sinucigaşii
Ce-au uitat să-şi lege paşii.

Şi să spere înc-o dată
Că nu este blestemată
Nici la mine, nici la tine,
Nebunia ce ne ţine.

Viaţa ni-i aşa puţină,
Dar o-mpingem spre ruină
Nicio scuză, nicio artă
Nu-s făcute să despartă.

Nu mi-e bine, nu ţi-e bine,
Vreau să scap, să fugi de mine,
Dar, când pleci şi-ajungi la poartă,
Gândul meu ‘napoi te poartă
Şi te cere şi te iartă.