Curioşii mor de curiozitate (normal) şi babele de dorul @#$%%

Nu-mi trecură nervii provocaţi de oamenii de aici, că la câteva zile se trezi simtul lui Cupidon în alţii, dar mai ales în altele.
Că mi se-ntâmplă să aud zilnic, din gura prietenelor mai în vârstă (a se citi 65-85 de ani) că e musai să găsesc un "băiat mişto" (nu mă puneţi ca să traduc, mi-e greu, fiecare mişto are altă definiţie) deja face parte din rutină.
Că se întâmplă câteodată să aud "ştiu un un băiat (şi eu ştiu mai mulţi, dar înţelegeţi voi) drăguţ", iar trec cu vederea.
Că încerci să îţi dai ochii peste cap, să mi-i faci un pic acrişori (vechii devoratori de aberaţii ştiu la ce mă refer),iar înţeleg (sunt cam înţelegătoare, nu? Doar pare).
Dar ceea ce nu pot să înţeleg e de ce cred unele femei d-astea înaintate în vârstă, că:

ele-s ăla cu coarne (ştiţi povestea lui Stan Păţitul? Dacă nu, repede la citit şi o să înţelegeţi)?
e musai ca să te vadă măritată?
sunt şchioapă, chioară, oarbă, etc (nu că dacă aş fi, n-aş putea)?
e musai să ştie când, unde, cum şi mai ales scopul pentru care eşti plecată de acasă?
eu nu iubesc sau n-am iubit? De ce? Am iubit şi încă o mai fac. Bine, poate nu corespund zilelor noastre, iubirile mele sunt sub numărul degetelor de la o mână, dar asta nu înseamnă că n-am iubit. Am iubit prin tinereţea mea (sincer, acum, când privesc înapoi, mă gândesc că parcă n-a fost chiar aşa de intens) şi s-a terminat undeva la Judecătorie. Am iubit apoi, tot prin tinereţe, dar în altă etapă, mai intens decât prima dată şi-am fost de acord amândoi, când s-a produs despărţirea. De fapt, unul a plecat, unul a rămas şi-apoi la fel, celălalt a plecat, celălalt a rămas. Simplu, nu? Simplu şi curat.Şi-am mai iubit o dată, tot prin tinereţe, dar mai recent (asta ca să ştiţi că nu-s aşa de bătrână) un drac de om. Ce mare chestie? Dar nu, vedeţi voi, nu e bine, dacă n-am afişat benere pe casă cum că sunt plecată la obor cu iubi, n-am avut statusuri încarcate de ics-uri (:X) şi-n care să scriu eu cât de mult "te besc ubi meu (dacă aş pune unul cu te besc ubi lu' alta, s-ar interpreta, clar) iar n-a fost bine. Nu, după unii, dacă ai o relaţie sau dacă doar iubeşti, e musai să ştie toată lumea, nu poti avea o relaţie numai a ta şi a lui sau si mai rău, cum să iubeşti pe cineva şi el/ea să nu ştie.
Şi-mi trec prin cap multe alte zeci de intrebări asemănatoare despre oamenii ăstia, dar mai ales babele astea.
Păi, în caz că încă mai citiţi, să vă spun numai una, ultima, recentă.
Eram eu ca orice om normal sau anormal (depinde de normalitatea fiecăruia) acum o săptămână, într-o Vineri după amiază, cu o mătură în mână, un turban  pe cap, nişte boabe pe tablă la foc, un morman de rufe în braţe (mătura era în dreapta, în caz că vă interesează toate detaliile) şi jdemii de idei prin cap, când îmi sună telefonul. Dacă sună telefounl şi cunoşti numărul, răspunzi, nu? Da, logic, deşi te întrebi ce ar dori persoana aceea de la tine. Bun, răspund şi surpriză, descopăr că nu-i posesorul telefonului, ci o persoană, care la început mi-a fost necunoscută cu totul. Desluşesc şi misterul legat de identitatea persoanei şi-n timp ce mă-ntreb, ce ar putea dori de la mine o persoană, pe care n-am văzut-o de mai bine de 20 de ani şi câreia îi spuneam "Săru'mâna" aud "zicea mama, că să îţi fac cunoştinţă cu cineva". Pe bune?!?! Nici nu vreţi să ştiţi ce i-au auzit urechile şi nici nu vreţi să ştiţi ce aveam de gând să-i fac, când m-am trezit la poarta casei cu măsina, dacă n-aveam boabele pe foc (între a arde boabele de porumb pentru tata şi-a speriat curioşii, am ales varianta întâi).
Mi-i lehamite, sincer.
De ce au impresia unii că oamenii de lângă ei sunt de vânzare?
De ce cred unele că fără dragoste fizică nu se poate trăi?
Pe bune, curioşii mor de curiozitate şi babele de dorul @#$%%.
Am zis.