Ai zâmbit azi?

Subtitlul de azi:
Mulţumeşte pentru ceea ce ai şi nu uita, poate să fie şi mai rău.
Nu, noi oamenii nu suntem niciodată muţumiţi. Mereu ne dorim mai mult şi mai mult. A apărut pe piaţă un telefon mobil, care face şi cartofi prăjiţi, hop, al nostru e. S-a lansat aparatul, care slăbeşte în timp ce noi putem înfuleca liniştiţi 13 şauorme, al nostru e.
Ce zic eu aici?
Habar n-avem că Zecele ăsta e cât se poate de adevărat şi în aceiaşi oală aş include şi sănătatea. Omul nu conştientizează că are o mare avere, dacă e sănătos, decât după ce o pierde. Păcat, mare păcat.

Am întâlnit însă şi oameni, care îţi demonstrează că poţi fi optimist.

 Prima dată, când am ajuns la ei, dormeau toţi 8 aici:

 de furtună şi când veneau mistreţii se adăposteau aici

şi-apoi, după o vreme, au reuşit să facă asta.

dar

 bucataria le era tot aici:

Vedeţi voi, poate ca şi alţii se găsesc unii să-i acuze, că de ce au făcut şase copii, că asta înseamnă că n-au dormit nopţile. S-avem pardon, dar asta nu înseamnă că acei alţii n-au făcut la fel, nu, poate că au pierdut mai multe nopţi decât ei, dar s-au protejat sau mai rău, ele au avortat. Faptul că ai dat naştere la şase copii nu înseamnă că ai făcut hâţa hâţa în fiecare noapte, nu.

N-aţi făcut voi copiii aceştia, de ce i-a făcut, de ce-uri multe, ştiu, cunosc expresiile, dar hai să vă spun pe scurt şi povestea lor.Până acum două luni au locuit în Bucureşti, într-o casă naţionalizată, ea era casnică, el îsi încropise o firmă cu uleiuri pentru maşini. Na, soarta, destinul, cine-o fi fost, că-ntr-o zi n-au mai putut achita ratele pentru firmă, au declarat-o falimentară, banca le-a luat maşina, etc, etc. Si că să fie totul mai cenuşiu, într-o zi au fost evacuaţi şi din casă (încă se judecă recursul). Cum necum au ajuns în deal (am zis că spun pe scurt), într-o Sâmbătă ploioasă şi primul lucru, pe care l-au făcut, a fost ca să îşi instaleze cortul, un cort de 4 persoane, în care au dormit nopţi la rândul 8 suflete.

 Între timp şi-au cumpărat 5 capre şi un ţap cu ajutorul unui frate de al ei, au mai primit un cort tot de la fratele ei şi şi-au ridicat "scheletul" de mai sus.Am văzut muncind cu mâinile goale băiat de 14 ani, băiat care până atunci era obişnuit cu un calculator, cu plimbări în parc, un băiat, cu note de zece la şcoală. Băiat, care în seara asta s-a întors la Bucureşti, e singurul care acolo va termina clasa a opta.

Azi dorm într-un modul din acela, pentru muncitori, au două paturi imense supraetajate şi o canapea, bucătărie le e o rulotă, iar "scheletul" lor a început să capete formă. S-au găsit câţiva oameni de bine (sau siliţi unii), care i-au ajutat.

De ce am scris povestea lor? Pentru că vroiam să o fac de prima dată, când am mers acolo, pentru că am plecat cu o inimă spulberată, după ce am stat de vorbă cu "copiii din deal". Pentru că m-a impresionat enorm Elena, când pentru prima dată, după ce mi-a zis Săru'mâna şi-a cerut scuze, că-i îmbrăcată doar cu un tricou şi chiloţei. Scuze, scuze de la o fetiţă de 4 ani, scuze pe care de multe ori nu le auzi de la alţii. Am plâns, recunosc, am plâns tot drumul şi mult apoi. Chiar şi acum îmi vine să plâng.

Sunt copii, n-au nicio vină, iar părinţii lor sunt oameni, zău, faţă de alţii, care o duc mult mai bine, au un bun simţ desăvârşit. Sunt de admirat numai pentru faptul că nu au cerut nimic de la nimeni niciodată. Dacă ai aflat de ei şi ai mers acolo, te-au primit cu braţele deschise, dar n-au venit niciodată ca să ceară ceva cuiva.Dacă ai trecut p-acolo din greşeală şi i-ai văzut, te-au invitat la masă, deşi poate nici ei nu se sculau sătui de la masă.

Eu îi admir pe oamenii ăştia şi chiar îmi scot pălăria în faţa lor. Ea, mama copiilor, Claudia are exact vârsta mea, el are cu patru ani mai mult. Vârsta mea şi are 6 copii, ar fi avut 8, dar a pierdut 2 sarcini.

Uite-te la poza asta şi spune-ţi ţie ce simţi:

Dacă nu ţi-au dat lacrimile, eşti tare. Eu nu sunt, eu am plâns, dar nu acolo, am plâns acasă, pentru că acolo, în faţa copiiilor nu îmi permit. Şi-apoi, când le-auzi tatăl zicând "vă mulţumesc pentru încurajări, pentru că aţi fost alături şi cu un cuvânt", zău că nu îţi mai vine să plângi.
Fii optimist şi când ai impresia că eşti sub pământ, gândeşte-te la oamenii aceştia, ei au puterea să lupte şi să spere.
Să zâmbeşti azi!
Catalin Crisan : "Copii mei"