joi, 11 noiembrie 2010

La mine-n camera,miroase a trecut (6)

Ce  e un acaret?
 E o cosmelie pe langa casa omului, ce ii hraneste sufletul. Ce gasesti in acaret?
Exact ce credeai,ca ai pierdut candva.
Stiam de multa vreme ca am geanta, chiar era mereu acolo, unde o lasam

 numai ca ieri am gasit o alta si chiar foarte mare mi-a fost mirarea ca-n ea era chiar:
cu tot cu:

22 Decembrie 1980, e mai micuta decat mine:
Mirarea mi-a fost mare, cum de a scapat (desi se vede clar, ca nu e intreaga) pentru ca ar fi trebuit sa sfrseasca la fel ca cealalta. Cauza? Asta:

Nu, nu-i a mea prastia, desi anul trecut mi-a promis cineva (singura persoaa din lumea asta, ce crede ca rad, cand vorbesc serios, si invers), ca-mi da zgarci de masca. Dac-aveai zgarci de masca sau de lapte, erai cela mai cel (sau cea mai cea, dintre cei mai cei, daca adaugai si cilindrii sau bile, ca cea din imagine, la arsenal, deja erai Dumnezeul prastiarilor).
Si-n timp ce ma distram cu tata si-i multumeam pentru masca de gaze , mi-am amintit de acelasi caiet de cantece (nu al meu, dar o sa apara si alea) si-o melodie:
si tot la capitolul arme:
 o baioneta din 1882, ca-i gravat pe ea, doar manerul a fost adaptat la UMP. Si pe verso scrie I Sch.

un buzdugan, dar nu cel de ciocolata:


si normal ca te si aperi:

4 comentarii:

Anonim spunea...

Mi ai adus aminte de prima parte a copilariei mele , momentele acelea frumoase dinainte ca viata mea sa coteasca muult . Hmmm , nu i bine . Aveam si eu masca de gaze si ma jucam cu ea cand eram micuta , o speriam pe mama:)), aveam si buzdugan, dar au ramas undeva intr o casa din copilarie:(

Fetita Junglei13 spunea...

@Darias- >:D< Eu plang de cateva zile, de dor, de bucurie,de tristete, de...am mii de amintiri si-n fiecare clipa apare cate ceva.

Diana spunea...

Un adevărat „muzeu”. :D

Fetita Junglei13 spunea...

@Diana- corect,chiar vorbeam cu cineva zilele astea si-i ziceam,am sa deschid un muzeu,pentru cine o vrea sa-si aminteasca,am sa-l numesc "Muzeu la Fritz, din perioada bunicii si a mamei tale",asta din cauza ca unii au bunicii de varsta parintilor mei.