Nu mă uit la emisiunea aia, dar m-am nimerit de vreo două ori, într-o casă, unde tv-ul le suporta pe (am uitat cum le zice tata, spuneţi-le cum vreţi), n-am crezut ca poate exista atâta tâmpenie. Dacă e să mă matolesc vreodată şi mă introduc în casa aia, vă anunţ, măcar să am martori.
sâmbătă, 10 aprilie 2010
Să fim mai răi
Dacă aş şti sigur că nu mă pun ăia să semnez vreun contract înainte (dar o fac), aş intra în casă la noră pentru mama, pentru tata, cumnată pentru sor'mea, etc şi i-aş pune pe toţi să facă flotări şi genoflexiuni, tracţiuni la bară. Le-aş face un pic de coregrafie, pentru nişte numere la sol şi-aş culmina cu ju ji tsu, kung fu şi alte cele. Să fim mai răi ar fi sloganul meu şi-apoi aş emigra în China, să-i pună naiba să vină după mine, că asmut toţi chinezii pe ei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
:)) Cum se face de ne potrivim gandurile, nu stiu. Intr-o seara ( sufeream de insomnie si butonam de zor ) am dat peste emisunea mai sus mentionata...iar aseara am vazut ce n-a vazut Parisul :)) Mai ceva ca otv-ul...
Daca te hotarasti sa intri in casa, sa-mi spui. Trag si eu o tuica doua...si sa vezi ce iese.
@Lillee- :)) mi se intampla de multe ori sa intru la tine pe blog si sa rad,inainte de a citi postarea pana la final,pentru ca si eu vroiam sa scriu despre ceea ce scrii tu in ziua respectiva.Eu m-as duce,dar nu ma vor ei si aici nu merge "daca voi nu ma vreti,eu va vreu"
Trimiteți un comentariu