Valentin-ul a bătut Revelionul

Fuse şi se duse, n-ar mai veni anul viitor, că de la el mi se trag multe (un genunchi vânăt şi umflat, un deget tăiat şi asta fără să am parte de o dragoste cu năbădăi). Aştept Dragobetele să văd, cum dă iubirea pe afară iar şi între timp sper să apară vreun antidot, ceva, pentru "tâmpenie". Într-un fel, p-ăştia mici, îi înţeleg, dacă asta văd peste tot, dacă li se alimentează gândirea asta, poate aşa cred ei că e bine, dar să organizezi petrecere la restaurant să arăţi lumii întregi cât de mare e iubirea ta, mi se pare prea mult. Am zis prea mult, nu? Din păcate am depăşit şi prea mult. V-amintiţi de păţania cu Revelionul? Ei bine, datorită împrejurărilor, nimeni nu a mai avut timp de căutarea prea fericitului loc, cu semnal, pentru a face urări şi uite aşa am scăpat fericiţi. Ei bine, ieri, până şi Vodafone-ul s-a gândit să ne ajute, să îşi lase el semnalul să colinde liber şi uite aşa am auzit la urări, încât mi-am dorit să nu se fi inventat telefonul mobil, aşa nu eram nevoită să ascult conversaţiile altora " Alo..bla, bla... La Multi Ani" şi răspunsul pe măsură "La Mulţi Ani şi vouă". Iniţial am crezut că-i aniversarea cuiva, dar am realizat că nu-i aşa, pe la ora 14, când deja schimbul ăsta de urări era o obişnuinţă. Poate că n-am suflet, poate că nu ştiu să apreciez iubirea, poate că sunt invidioasă pe oamenii, ce o sărbătoresc, fiecare e liber să creadă ce doreşte, dar eu nu înţeleg şi nici n-am s-o pot face, de ce trebuie să ne sunăm să ne urăm ca de Paşte, de Crăciun sau Revelion?

Ieri, am scăpat nelinşată, când am răspuns urării acesteia, în două lămâi, zău nu pot să răspund în doi peri, că nu mă pot tranşa, ca să mă urc în amândoi deodată. Nici nu mă chinui să-nţeleg unde am greşit când i-am zis "da' nu-i ziua mea şi dacă v-am dat să mâncaţi maşinuţe am făcut-o de plăcere şi să vă relaxaţi".