Reţetă pentru câteva clipe cu adrenalină

Clipe dintr-o zi lucrătoare.

Ingrediente:

-una bucată suflet. Nu suflet pereche. Sufletul pereche îl lăsăm să se odihnească, să perinde ţara sau pe scurt să fie fericit/ă), ci una bucată suflet personal

- una bucată trup proprietate personală

- drum

- polei

- cizme

- idei măreţe

- o maşină

- nişte oameni

- un rucsac după gust

Compoziţie:

Se ia sufletul se introduce în trup, trupul în geacă şi cizme (pe lângă celelate accesorii, după gust), se adaugă ghiozdanul şi se purcede la drum. Drumul spre serviciu, ce în mod normal e parcurs în 15 minute la pas mărunt, dar pe vreme cu polei nu se ştie, ce va interveni.

Şi-acum am să vă spun cum mi-a ieşit mie reţeta:

Itinerariul stabilit şi mai ales neschimbat (2bucăţi văi şi 2 bucăţele dealuri, la întoarecere fiind invers) cizmele, de obicei antiderapante, îţi dau posibilitatea de a alege: ori patinaj viteză, ori balet. După gust, văile fiind primele şi neavând timp de balet, normal că aleg patinaj. Ce pot păţi? În cel mai rău caz, îmi rup ceva, momentan radare pentru pietoni nu s-au inventat, ca pe mine ma lua radarul şi pe timp notmal, doar mergând. Bun, cine-i pe stradă? Nişte vecini, nişte consăteni noi, eu sunt pe Sens Unic, echilibrul stabilit, iau startul cu succes, doar că pe la jumatatea drumului văd că din sens opus, adică pe interzis, venea una bucată maşină, condusă de una bucată conducător. Încerc o frână de gleznă, încerc şi-o piruetă, cizmele rebele şi neadaptate condiţiilor nefavorabile (n-am găsit lanţuri) şi deodata aud din spate "murim împreună, la crucea lui taică tu' mare". Ăăăă, ceee? N-am de gând să mor şi mai ales nu aşa. Ce naiba or să scrie în gazete? "FJ13 e emo, s-a aruncat în faţa maşinii", mereu mortul e de vină. Să fiu convinsă, că nu Gulliver e cel ce-mi vorbeşte, întorc capul. Proastă alegere. Nu râdeţi, n-am căzut, dar imaginea din faţa ochilor, mi-a furnizat hohote de râs. Nu mai conta nicio maşină, niciun claxon, nimic, oricum tot el era pe interzis. Închipuiţi-vă, în spatele meu trei inşi şi două inse, cu vârste cuprinse între 48 şi 65 (parcă, dacă nu deja trecut), doi cu beţe, trei doar cu echilibristica. Ce credeţi că făceau? Da, aţi ghicit (văd eu cu ce vă premiez), acelaşi lucru ca şi mine, patinaj viteză. Văzut, râs, dar între timp gândit, maşina aia încă urcă, noi coborâm, eu trebuie să mă salvez, nu? Iubesc stâlpul, l-am iubit la propriu, a fost singurul de care m-am putut ancora şi mi-am putut înfrâna elanul şi-mi plac consătenii ăştia ai mei.

Maşina? Maşina ca maşina, dar musiu şofer şi-a primit nişte urări de bine, atât de mult bine, încât a virat pe prima la dreapta şi nu s-a mai oprit (şi nu de la mine).