La medic

Vrei nu vrei, odată şi-odată tot ajungi şi acolo, numai că acum depinde şi de medic şi de cine ajunge la el/ea, cum va dura consultaţia. Să presupunem că ajungeţi vreodată la domnişoara doctor. Domnişoara doctor şi cei 55 de ani ai săi (dacă i-ai zis doamnă, te-ai nenorocit) are multe obiceiuri, printre care şi acela de a petrece cam 45 de minute cu un pacient, din care 30 de minute, dedicate hârţăgoriei, nu-i o încrezută şi e "super tare", să folosesc o expresie la modă, deşi eu nu am pipăit-o să văd dacă-i moale sau tare.

Totul a început aşa. O preafrumoasă zi de iarnă, atât de ploioasă, încât doar cizmele de cauciuc au putut să-l însoţească. Prevăzător fiind şi având programare la ora 17, pe la ora 14 a sunat să întrebe, dacă pe o vreme ca aceea mai vine sau nu domnişoara şi-a aflat şi-a şi plecat, întorcându-se pe la ora 20:30.

De aici încolo am să vă relatez, cum a durat consultaţia, în proporţie de 80 %:

dra către asistentă: scrie, tensiunea 18,8,

apoi către pacient: ai tensiune de aviator

pacientul V: eu credeam că-i alta de aviator, cum aşa?

dra: domnu' V de la medicamentele alea eşti aşa cu mintea-n nori, dar stai liniştit, dacă e de aviator eşti lipsit de accidente

Urmează apoi o altă serie de investigaţii, urmată de hărţogărie, între timp telefonul sună de vreo trei ori şi la un moment dat, chiar dra formează un număr, dar stupoare, nimereşte la Fisc.

dra: vai, mi-au răspuns de la Fisc

pacientul:şi nu s-au bucurat?

dra: de ce?

pacientul: Fisc-ul îl cauţi de obiei, pentru a da bani, nu pentru a cere

asistenta: hai domnu' V că m-ai făcut să râd

Şi minutele se scurg şi dra scrie la reţete şi domnu' V, care între timp a stabilit că nu-i un domn, e nea V, se ridică la un moment dat de pe scaun.

asistenta: unde pleci nea V, că n-am terminat?

pacientul: nu plec, dar vroiam să va arăt sacoşa, mi-ajunge pentru câte îmi scrieţi acolo? Dacă e nevoie de mai mult, s-o sunăm p-aia mica să vină cu sacul.

asistenta: hai brea nea V, că nici acum nu te potoleşti

dra către asistentă: să râdem mai încet, că ne aude lumea şi cine ştie ce crede apoi

pacientul: da' ce dră, trebuie să plâng? Nu-s bebeluş, să plâng într-un cabinet şi d-abia atrageţi pacienţi, vine lumea de drag.

Şi-ntr-un final, dra termina de scris şi pacientul respiră usurat, în final poate pleca. Numai că la ieşire:

asistenta: nea V ştii să le iei?

pacientul: cât?

dra: pai vezi la farmacie

pacientul: nu cât costă, cantitatea cât?

După un calcul rapid dra şopteşte suav : 450 de pastile.

pacientul: câttttt? Ştiu, staţi liniştită, iau 225 pe 15 şi 225 la sfârşitul lunii şi uite aşa le-am terminat pe toate.

Pacientul reîntors acasă a fost afectat grav se pare, numai cu gândul la atâtea medicamente, sau poate din cauza celorlalte, pe care le lua deja. Preocupată de faptul că nu-şi găsea ochelarii, sfertul vieţii lui (mai are şi două fete, deci trei sferturi în total) îl roagă să citească el, când se mănâncă peşte. Om, bun, de felul lui, pacientul i-a răspuns "când ai, nu-i nevoie de calendar să îţi spună asta".

Sa va spun că sacoşica de medicamente a costat mai mult, decât un televizor? N-are rost, noi să fim sănătoşi.