Daţi şapgă

V-am zis că-l mituiesc, l-am mituit şi uite ce a urmat. Am primit un premiu de la Cristian. Mulţumesc din suflet, dar zău că nu meritam (dacă vedeţi roşu în faţa ochilor să ştiţi, că-i din cauza emoţiilor mele, am obrajii mai roşii, decât un (d) rac). Acum, că-s mai bogată cu o insignă şi merg pe principiul "am insigna mea/ sunt premiantă/ şi mă mândresc cu ea/ s-o afle lumea toată" (promit, anul viitor merg la Eurovision, îmi iau bilete în primul rând, ce credeaţi?), îmi prepar nişte folkcorn, c-aseară am mâncat şi rockcorn pe lângă ele şi mi s-a aplecat şi trec mai departe, la treburi de-ale casei (de câteva nopţi nu dorm cum trebuie şi-mi fac de lucru, dărâm casa şi-o reconstruiesc şi dimineata mă scol obosită).

Staţi, că nu aţi scăpat, urc pe scenă, cu lacrimi în ochi şi genele fâlfâiind, precum fetele de la miss şi-n aplauzele publicului, predau insigna următorilor:

- Iculici- pentru că-s sadică şi-mi place "mizeria de blog" cu tot cu aricii ei :P

- Lillee - domne' are Lillee nişte cugetări, pfff, dacă n-ai aflat de ele, nu şti nimic.

- La Ionică (pentru toţi Ionici)- pentru că în sfârşit au revenit

- Ştrumfiţa - pentru questioarele ei.

- restul celor, pe care-i citesc, chiar şi cei, ce nu ştiu că-i citesc, chiar şi un alt premiant de data trecută, căruia i-am cerut şi acordul. Chiar şi...special îl folosesc, să va enervez niţel...cititorilor. Pot?Pot să înmânez insigna şi cititorilor, ce iau rata şi ajung aici? Pot, că-i a mea şi fac ce vreau cu ea. Chiar şi anonimilor, ce mă iubesc în anumite comentarii, ce n-or să apară pe aici, atât timp cât nu mă iubesc pe mine, ci îmi iubesc rudele, de gardul 1 şi mă trimit şi-n vizită, acolo unde am fosta cazată 9 luni şi două săptamâni.

Gata, mulţumesc Cristian încă o dată, mulţumesc cititorilor, mulţumesc cui vrea să-i mulţumesc şi sper, că-i ultimul premiu.

Pe scurt, după zăpăceala asta, din care nu aţi înţeles nimic, toţi sunteţi premiaţi. Vă scot la o prăjitură, că meritaţi şi nu o fac eu, puteţi mânca liniştiţi.

Cum m-au găsit

Nu mă intreresează ce loc ocup în nu ştiu ce topuri, nu vreau să mi se aducă laude şi osanale, Wta-ul l-am adăugat să văd cine ce mai caută şi cum nimereşte p-aici, pe tarlaua mea, cazată în chirie la blogspot. Nu contează cum au ajuns, eu le mulţumesc, dar câteodată mă amuz. Ultimele căutări, în ultimele 48 de ore:

- două persoane (sau mai multe, dar după două ip-uri diferite) din Bucureşti au căutat ursonul mamei, zău că nu l-am furat eu, eu aveam ursonul meu, pe vremea când eram mică şi grasă, iar cu el arătam exact ca un panda mic.

- o altă persoană, din Chişinău s-a gândit că-i minunată- da, eşti, cu toţii suntem, suntem o lume plină de minunaţi.

- tot din Bucureşti şi-a dorit cineva să găsească cizmele de curvă- le-a găsit, într-o postare mai veche de a mea, dar cred că nu sunt de vânzare, o s-o întreb pe posesoare zilele astea

- tocmai din municipiul, al cărui prenume îl posed, fiind atribuit de alţii, cineva caută citate despre felul cum arată- acum nu ştiu ce să zic, de ce să se chinuie, mai bine să se dezbrace şi-arată la toţi, cât despre mine, mai nou, ca să citez pe cineva cică sunt aşa "mare om, mare caracter, dar sălbatică". Ce să fac? Dacă sunt din junglă.

- în Brăila au nevoie de poze cu Bimbi fetiţa junglei- de Bimbi nu am auzit, dar nici cu Bindi n-a găsit, în schimb cu mine mai sunt câteva

- cineva din Reşiţa vrea să ştie de ce doare moldaminul- asta-i rău, dar sincer nu ştiu de ce şi dacă doare, pe mine mă durea foarte rău tot corpul, de la mijloc în jos, după ce-mi făceau moldaminul şi vreo 20 de minute nu mă puteam deplasa.

- din Ploieşti vreo 3persoane vor să-i adreseze întrebări lui Bindi fetiţa junglei- baftă, dacă aflaţi răspunsurile să ni le împărtăşiţi şi nouă, dacă vreţi să-mi adresaţi mie, lăsaţi-le scrise şi-mi fac eu timp să răspund.

- tot din Brăila îşi doreşte cineva să afle cum scapă de părul de pe sâni- e mult? Că, dacă-i cantitate mare, tirmit eu pe cineva să-l cosească, a încercat şi cu al meu din nas, acum zace într-un pat, poate la sâni are mai multă îndemânare.

- cineva din Cluj cumpără abţibilduri- îmi pare foarte rău, merg pe principiul (nu-l doare, nu săriţi aşa) "vând orice, profit să iasă, mai puţin pe mine, familia, casa, maşina, d-astea personale,adică fur de la alţii şi apoi vând "

- de prin Baia Mare aflu că mulţi ştiu- nişte nemernici ştiu şi nu ne spun şi nouă

- tot din Cluj se întreaba- cum arăţi că eşti deşteaptă- nu căuta pe blogul ăsta

- din Sibiu "puţini ştiu să caute muzică"- mda, recunosc, am o lupă, am şi un binoclu şi-am apelat şi la serviciile unei agenţii de investigaţii si doar aşa găsesc muzica, pe care o ascult.

Poezia de Duminică

Dreptul la întrebare

de Adrian Păunescu

Din toate drepturile lumii
Pe unul singur nu-l cedez,
E strategia mea intimă
Şi este singurul meu crez.

Nu-l dau chiar dacă vin la mine
Toate statuile călări,
E dreptul meu la îndoială
Şi de a pune întrebări.

Nu l-a epuizat nici Hamlet,
Deşi l-a folosit de-ajuns,
Cred în puterea întrebării
Chiar dacă nu-i găsesc răspuns.

Ea mi-e religie în viaţă,
Cu ea termin, cu ea încep,
Eu , simplu cetăţean al lumii,
Măcar atât mai am: întreb.

Cu pumnii strânşi în faţa morţii
La fel copiii mi-i cultiv,
Ca neamul omenesc de-a pururi
Să fie interogativ.

Şi arbuştii plâng uneori

Nu urăsc spitalele, dar nu suport mirosul şi mizeria ce o văd acolo (In unele dintre ele). Nu urăsc spitalele, pentru că ştiu, c-aşa e viaţa, colorată şi câteodată, doar trecând pe acolo, mă mai pot bucura de ei. Ieri, o oră petrecută la capătul lui, o oră privind la o perfuzie, o oră în care m-am bucurat doar eu cu el (da, ne-am bucurat amândoi, ne-am bucurat că încă mai putem vorbi unul cu altul), în care, ca de obicei am primit aceleaşi sfaturi despre viaţă, m-a scârbit într-un fel. Am văzut o mizerie de chiuvetă, mai ceva, decât cele din gările ale uitate de lume, nişte mizerii de stative (sau cum s-or numi) pentru perfuzii, pline de sânge, nişte mucegai pe pereţi, oameni îmbrăcaţi cu haine groase, oameni abandonaţi (nu suport oamenii ce-şi lasă bolnavii prin spitale, de parcă s-ar debarasa de un lucru nefolositor)... Am ascultat Radio Cultural şi tot el mi-a povestit cum şi-au cumpărat lupii galbeni pantofi de mort, înainte de '89, într-o escapadă în Italia şi-apoi i-au purtat la noi, pe timp de ploaie şi-au rămas fără nimic, că s-au dezlipit tălpile. El m-a făcut să uit, că-s într-o mizerie de spital, pentru că aşa e el, nu vrea să ne vadă trişti.

Doar că şi arbuştii plâng uneori, pentru că arbuştii, din curtea spitalului simt şi văd.

Dialog

Auzit ieri între nişte "doamne"(vârsta cuprinsă între 48 şi 58):

Ea1- auziţi fetelor (deci da, nu doar cocalarele folosesc expresia fatăh, nu, se trage din străvechi) dar eu mereu m-am întrebt cum o fac oamenii de la ţară.

Ea2- păi când eram tânâră şi mă duceam la mama ( hait, gândesc eu, printre hohote de râs, ce discuţii minunate, acum aflu cum să salvez planeta) ea zicea că noi suntem la treabă şi noi eram pe căpiţa de fân

Eu- după câteva minute de râs şi înjurături apoi (c-am uitat numărătoarea şi eram pe la 300) - o fac ţărăneşte.

Un grup (ei şi ele, tot râzând)- si noi suntem tot de la ţară, dacă vrei îţi arătăm

Concluzia mea: nu contează vârsta, provenienţa, naţia, toţi avem dileme. Ce, credeaţi că acum dă filozofia peste mine şi termin cu vreun citat despre viaţă? Nu, că şi eu am întrebări existenţiale, dar nu despre cum şi în ce fel o face nea Gheorghe din New York.

De la vis la oboseală

Spuneam p-aici că am avut o discuţie interesantă despre visurile unui om. Ei bine se pare că nu a fost singurul. Acum câteva seri, prin perindările mele şi-n toiul râsului aud: "da' zi-mi tu erai în vis?". Iniţial m-am speriat, am crezut că are cine ştie ce puteri şi-mi citeşte arhiva de messenger sau când eu nu-s pe-acasă îmi controbăie prin circuite, integrale şi alte cele, necunoscându-se între ei, prima persoană nu avea cum să-i spună, despre discuţie. Da' de unde, eu insistam cu ale mele, că n-are de unde să cunoască persoana, el insista cu ale lui, că numai eu puteam să fiu, iar ea se amuza pe seama noastră. Discuţiile, mai aprinse, decât cele din parlament, au fost întrerupte într-un final de către nevasta lui, cea, care se amuza. Sătulă de atâta râs şi de expresia feţei mele (privirea numărul 16- ochii cât pepenii şi nedumerire exprimată şi prin urechi) ne-a lamurit pe amândoi, eu n-aveam de unde să ştiu ce spune el, ei habar n-aveau ce spun eu. Despre ce era vorba, el visase cu o seară în urmă că pe mâna dreaptă era ea, nevasta lui, iar pe stânga, o altă ea. Acum, dilema omului era dacă eram eu, sau altcineva, dar de unde să ştiu eu, dacă sunt sau nu în visurile cuiva? Lămurită şi-asta, dilema mea tot a rămas. Nu, nu dacă eram eu, sigur nu eram, n-aveam ce căuta pe acolo, dar oare toţi au vise d-astea acum? Luată cu treburi mai importante, normal, că am uitat, doar că ieri aud "vezi că m-ascund să dorm niţel, m-anunţi, dacă mă caută cineva, sunt obosit rău". Am fost de acord să fac pe străjerul, dar am vrut să ştiu şi de ce era obosit. Acum e acum, de ce oare? Visase toată noaptea că a făcut sex şi s-a trezit obosit. Oare e ceva în atmosferă, oare e o conspiraţie a visurilor? Ce bine de mine că am dormit ziua şi n-o să dorm la noapte. Ce bine de cei ce-o fac şi nu visează. Ce oameni minunaţi mă înconjoară, da' de ce mi-or spune mie visurile lor? Poate am niscaiva puteri şi eu nu ştiu.

30 Ianuarie

Creştinii ortodocşi sărbătoresc Sfinţii Trei Ierarhi.

Folclor de Sâmbătă

Cum fiecare zi avea câte ceva regulat, a venit şi rândul lui Sâmbătă şi dacă-i Sămbâtă e folclor, sau muzică de petrecere sau romanţe, sau de damigeană, cum vreţi voi. Aşa că fiecare are o zi, când va găsi ceva regulat pe aici (nu de).

08.IRINA LOGHIN - BADISOR CU OCHII VERZI

Cine greşeşte ?

Una dintre următoarele două persoane greşeşte, sau poate chiar amândouă la un moment dat. Aşa cred eu, acum depinde de voi ce credeţi. O să le numim Leana şi Tanţa, prima are 42 de ani, iar a doua-i mai tinerică puţin.

L: ai fost vreodată îndrăgostită?

T: alooo, am fost măritată, ţi-aminteşti?

L: ce legătură are? Lasă asta.

T: păi ştii n-am fost măritată din interes...

L: ştiu asta, aş spune chiar invers, da' ai fost vreodată îndrăgostită?

T: da, da' nu-nţeleg cum n-are legătură. Am divorţat fiindcă aşa am gândit eu, decât singură în doi, mai bine singură de una singură, sau să cităm personajul J "adevărul doare, dar trece" şi-apoi, poate-s îndrăgostită chiar acum

L: cine măi? Tu?!?Ha, ha,ha. Cum, de cine? Nu te aud vorbind la telefon, nu te aranjezi altfel, nu te-ai schimbat.

T: aha, astea-s simptomele? Adică, doar de drăgosteală trebuie să te aranjezi? Şi de ce să mă schimb? Şi cu vorbitul la telefon, nu prea înţeleg. Cine n-are telefon, nu-i îndrăgostit sau cum? Păi înseamnă că eu am fost îndrăgostită doar când eram la agenţie şi vorbeam şi la 5 telefoane deodată.

L: tu mă iei la mişto acum?

T: nu, dar îţi răspund la aberaţii cu alte aberaţii. Ce să înţeleg eu din întrebarea asta? Şi mai şi insişti cu ea. Că tu nu ai fost îndrăgostită, când te-ai căsătorit? Că eşti prinsă într-o căsnicie, ce durează de 20 de ani, dar abia cum eşti îndrăgostită, pentru că toată ziua vorbeşti la telefon şi pentru că te aranjezi altfel? Că nu şti ce să faci? Mi se pare trist. Mi-e milă de tine şi nu înţeleg de ce ai ramas îngropată într-o căsnicie, doar de dragul de a fi doi.

L: hai să vorbim despre altceva

T: hai, dar tu ai deschis subiectul. Şi da, am fost îndrăgostită si repet, poate sunt şi acum, poate nici persoana nu ştie, sau poate da, poate că nu vreau să urlu din toate călcâiele mele ce simt, poate că multe...

În lumina lumânărilor

Nu vi se pare, că de la o vreme, mă ţin de lepşuieli şi alte nebunii? Mă ţin şi eu de ce pot şi preiau şi eu ce primesc.

Lillee, Lillee mă auzi, aici FJ13, colega noastră Constanţa (Neptun,Mangalia şi celelatelte statiuni) e pregătită să-i ia un interviu Nadiei (nu Comăneci, doar Dcn), care momentan e la machiaj. Între timp predau legătura (de praz) colegei noastre de la meteo.

Bună dimneaţa/ ziua/ seara (depinde când vă obosiţi ochii pe aici) lume e Ianuarie, e frig, e zăpadă, vaaaaiii ce noutate. La noapte o să ningă, dacă n-o să plouă, sau dacă n-o să fie senin. Ne mai auzim/citim noi, acum ştiu că aşteptaţi cu nerăbdare interviul.

Bună din nou, mă aflu în studio alături de colega mea Constanţa, iar în faţa noastră, pe preş, la lumina lumânărilor, se află Nadia (aplauze, fluierături, ovaţii).

C-ţa: Ai putea să-mi spui în ce zodie te situezi?

N: Toată lumea mânuţele sus, vreau să aud mânuţele sus "eu sunt Fecioară, vreu un Leu la la la Tu eşti un peşte derbedeu la laaaa" şi cică Şarpe de Foc.

C-ţa: Ce ai vrea?

N: aş vrea luna şi un leu (dolar, euro)/ ca să fii numai al meu sol sol sol

C-ţa: Ce păstrezi?

N: Părul din nas, nu-l scot orice mi-aţi da.

C-ţa: Ce ţi-ai fi dorit şi nu a fost să fie?

N: Să fiu calul lui Făt Frumos şi să-l învăţ că trebuia să se dea la Sandy Bell, că Ileana era şmecheră.

C-ţa: Ce nu-ţi place?

N: Să vorbesc despre mine

C-ţa: De ce te temi?

N: de mine

C-ţa: Auzi? Ce auzi?

N: momentan da. Aud vocile din capul meu, ce se contrazic între ele, din când în când câte un meci între piticii mei şi alte voci străine.

C-ţa: Îţi pare rău? De ce îţi pare rău?

N: că n-am cântat la Mamaia, eram mai bună, decât cântăreaţa Lia.

C-ţa: Ce îţi place?

N: multe, Da' de ce vrei să ştii? Să-mi strici plăcerile?

C-ţa: Ce nu eşti sau cum nu eşti?

N: "Nu sunt ce par a fi/ Nu sunt nimic/ Din ce-aş fi vrut să fiu/ Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu/Sau prea curând sau poate prea târziu/ M-am resemnat ca orice bun creştin/Şi n-am rămas decât/ Cel care sunt" (v-am terminta psihic acum)

C-ţa: Dansezi?

N: acum? Cu tine? Aici? Nu dansez cu femei, în schimb am dansat dinainte să mă nasc, dădeam din picioruşe cu o viteză uimitoare, de aici şi coregrafia mea de acum, mai ceva decât cea de la Două rândunici.

C-ţa: Ce nu ai făcut şi nu ai face niciodată?

N: nu m-am vândut, ca n-a avut cine să mă tranşeze şi acum nu cred că mai sunt la căutare oasele garf, aşa că niciodata n-o să mă vând.

C-ţa: Cum crezi că pari tu?

N: Nu ştiu, m-au părăsit puterile, prin care citeam gândurile oamenilor.

C-ţa: Plângi?

N: şi icebergurile plâng câteodată. Plâng când alţii râd şi invers.

C-ţa: Cum nu eşti întotdeauna?

N: îmbrăcată la fel şi cu aceeaşi culoare a irisului

C-ţa: Ce nu-ţi place la tine?

N: latura stângă

C-ţa: Eşti confuză?

N: Confuză? Cine eu? Doamne fereşte. Da' unde trebuie să urc, la vale?

C-ţa: De ce ai nevoie?

N: am nevoie de un bărbat/ care să poată sta în cap la la solo percuţie

C-ţa: Ce ar trebui?

N: o mie de ani să reclădim ce am dărâmat astă vară de cu zi şi până-n seară.

Bancul de Vineri

Tot regulat o să fie :P

Bulă merge la o casă de toleranţă şi când era şi el mai fericit, bate cineva la uşă.

- Cine e? întreabă Bulă

- Vampirul

- Aţi greşit adresa, aici se suge pixul, mai sus, la etaj, se suge sânge.

Râdem şi azi?

Sau învăţăm să dansăm?

Da' hai să le facem pe amândouă.

Asa ca de sezon, că tot a înnebunit toata lumea cu dansul ăsta (care, doar între noi fie vorba, originalul cică se dansează altfel), uite aici, pentru Maria (ca i-am promis eu), pentru voi, să ne mai amuzam nitel.

Aaaa, da şi să ştiţi că d-aia a revenit iarna, din cauza mea, că am promis că am să fac asta (de sezon asa, să-i învăţ şi să-i fac să râdă pe băştinaşi) si pentru că mai am două "trebi" de rezolvat cu zăpada asta.

Atentie! Reţineţi şi evitaţi, dar dacă tot vreti să faceţi asta : se ia una pereche ghete, una pereche pantaloni de trening, se pleacă prin vecini si uite aşa începe totul. Adecvat ar fi un palton, din acela negru cu o coadă exact ca a pinguinului, dar nu-i aşa călduros. Aaaa, da, nu uitaţi şi vecinii trebuie să fie la fel, în ciuda vârstei respectabile, pe care o deţin.

La muncă

Eu, azi lucrez, dar şi el lucrează, că-i colegul meu

Nu zaieţ, nu pagadi

De ce sunt unele la mintea cocoşului?Adică el e mai prost sau ce? De ce nu ar putea să fie şi la mintea cămilei? Hmmm şi dacă la mintea găinii/cocpşului e de rău, cred că la mintea iepuraşului e de bine. Am eu asşa un filing, cum că iepuraşul ăsta e smecheraş. Şi-n bancuri e tare ăi la fugă e iute, fâşnet e. Ce să mai, iepuraşul e the one........nu zaiet nu pagadi....habar n-am cum se scrie,n-am facut rusa, dar aşa înţelegeam eu în desenele alea.

Citatul de Miercuri

Mi-am propus ca-n fiecare zi, să fie ceva regulat. Azi avem citatul de Miercuri. Sau cum vreţi voi să-i spuneti, maximă, minima, aforism, citate din filme, din desene animate, de unde îmi trec mie prin cap şi-mi aterizează pe degete, dar asta vreau eu.

"Ştii, eu când fumez, îmi vin idei năstruşnice" - Sergiu Nicolaescu în Pistruiatul.

E că am citate minunate?!?! Păi doar nu vă vorbeam acum despre univers şi alte cele.

Hai că v-am pupat, am făcut-o şi p-asta.Aaaa, tot selectiv, dar Lillee e inclusă clar.

După câteva ore de somn şi meditare: erată citatul de Miercuri e de fapt Joi, dar nu ştiu de ce şi ce a fost în mintea mea, de am scris Miercuri :)

Dau alienii cu raza

Că-s alienii, că-s alte cele, că au vrut să mă răpească şi le-a eşuat, că au vrut să dea cu raza-n mine, habar n-am, dar eu Marţi am văzut pe cer culori. Şi zău că nu băusem nimic, erau chiar acolo şi nu erau de la camera mea foto.

O cafeluţă?

Un biscuite? Sigur, dar să nu latre.

"Să facem din tun tractoare

Din atomi, lumini, izvoare

Din rachete nucleare

Pluguri de arat ogoare"

Parcă aşa era, nu? Păi azi, ar trebui, nu? Că de restul s-au ocupat alţii. Din câteva mii de muncitori, au ramas paznicii şi încă vreo câţiva. Mereu mi s-a părut un paradox (deşi atunci nu ştiam ce însemnă asta) ca într-o uzină de armament să intrăm, ca-n propria curte şi într-o întreprindere de textile să nu putem trece de paznici.

Mi-s o lady azi

Lillee spune că ar dori sa ştie ce am eu prin poşetuţă. Păi uite aici şi-acum diferenţele sunt că nu mai am cutia aia mare de prafuri pentru mătuşa mică, evantaiul, căştile albe (le am pe cele negre, că le-am găsit în cutia cu globuleţe). În schimb am aceleaşi lucruri: spray-ul nelipsit, camera foto, un portofel găsit pe stradă şi gol, că nu-mi ţin bani, unde cred ei, ci unde vreau eu, pixe, ori un postit, ori o agendă mică mică, să ocupe cât mai putin loc, bicicleta, ţigările câteodată. Bricheta şi telefonul sunt situate în buzunare. Aaaa, da şi am o geantă foarte mică. In schimb, dacă trebuie să merg la cumpărături, iau paporniţa Vetei lui Nea Mărin, că nu-mi place să car sacoşe, plase îmi iau, dar mult mai mari, d-alea de pescuit.

Poza de Miercuri

Făcută ieri, Marţi 26.01.2010

Sunt minunată

Sunt unică şi irecuperabilă (dacă lăudătorii-s în fără plata, mă laud singură). Eu când deschid gura, mai bine o închid, că leşina lumea-n jur de râs şi câteodată chiar au motive:
Şeful: Da Nadia mănânci şuncă? Hai şi ai şi tu.
je: mănânc non stop, dacă am...
şeful: se vede :)
je: să va spun, mănânc şunca de porc...
şeful: păi de capră nici nu avem :))
Ce să mai, sunt deşteaptă, sunt minunată. Ce vroiam eu să-i spun omului? Că mănânc şuncă d-aia de ţară, afumată şi dată cu boia, dacă mi-ar da cineva aş mânca şi 24 de ore, fără să am vreo problemă şi da, ştiu ca nu se vede. E clar că-s minunată, nu?
Dacă tot am adus vorba de şuncă, mama îmi tot spune, de vreo câţiva ani de zile că "te-ai ascuţit ca şunca lui Stoica". Adică toată treaba asta e referire la faptul că am doar câteva kilograme în doatre. Bun, eu o tot întreb "da' cine-i Stoica? Ăla din satul vecin, ăsta de a stat lânga noi? Cine e şi cât de ascuţită era şunca lui?". Şi-aici pauză şi nici in ziua de azi nu ştiu cine e Stoica şi cum arată şunca lui.

Închis

Dacă nu ai ce face şi ajungi p-aici astă seară să nu te sperie nimic, dacă o să vezi blogul, cu toate roatele în sus, săracul e supsus la probe. Dacă mă enervez, s-ar putea să-l şterg, vroiam s-o fac de mult, aşa că nu-i nicio pagubă. Vă urez bloggereală plăcută în continuare şi dacă experimentele eşuează, ne auzim doar citindu-vă.

Blog închis pentru reparaţii, renovări sau cum vreţi să-i spuneţi.

După câteva ore: bineînţeles că mai am de lucrat, dar nu îmi petrec timpul la pc,poate azi termin de văruit, dacă nu, asta e,luati-vă şi voi o mască de protecţie, ca-i praf pe aici si iertaţi-ma pentru dezordinea asta, dar au intervenit lucruri mai importante, decât internetul.

Sfârşitul e aproape

Acum ceva vreme am primit un premiu de la Lillee. Acum m-am procopsit cu acelaşi premiu, de la Cristian şi de la Daniel (căruia am vrut să-i las nişte comentarii, dar nu merge, pe această cale îl salut pe "prietenu'"). Băieţi să spuneţi unde vă trimit mita şi promit că n-am să vă uit. Dacă o să apar la tv (când or să-şi dea seama că din cauza mea a pornit criza mondială, când o să am "discuţii plăcute cu oamenii cu bun simţ", când n-o să mai suport Electrica şi alte dulcegării în genul meu) am să strig în gura mică " sunt FJ13 şi am luat premiu cândva). Acum, mulţumirile le-am făcut de data trecută, mai adaug şi condiţiile? Nu, trişez, poate se ia în considerare premiul şi aşa, îmi fâlfâi ochii de două ori şi poate merge. Oricum cred că vine sfârşitul lumii, nu-i a bună cu atâta premiere.

Tribuna-i pregătită şi acum să înmânez si eu premiul. Recunosc, de data trecută mi-a fost greu să aleg şi-acum mi-e la fel de greu, aşa că după mine înmânez acest premiu, virtual, tuturor, celor pe care-i citesc, că merită toţi, iar eu mulţumesc cititorilor ce trec pe aici.

Muzică de 13

Nume de cod

De ceva vreme mi-am descoperit o nouă sursă de râs. De fapt, recunosc, la început m-au intrigat, mi-am pus întrebări, peste întrebări, dar cu ajutorul altora am aflat.

Prima dată, când am auzit, mi-amintesc şi-acum. Veneam de la grădiniţă, copii de ţărani fiind dădeam bineţe tuturor (de la bineţele astea l-am făcut de râs pe tata, când m-a dus la Orăşel, să-l vad pe M.G), numai că nu toti ne cunoşteau şi aşa a început totul.

"Săru' mâna, bună ziua", ziceam noi, depindea de caz (prima variantă pentru cunoscuţi şi a doua pentru necunoscuţi) şi-aici urma "să trăiţi mânca-v-ar nenicu'"(numai ei ne mâncau, ele nu aveau porniri de canibale), dar ai cui sunteţi?". Logic că şi pe noi ne-au învăţat aceleaşi lucruri, pe care le învaţă un copil, unde stăm, ai cui suntem, câţi ani avem şi mai ales unde ţineam cheia (noi nu o aveam de gât) şi răspundeam, plini de mândrie, de obicei eu eram purtător de cuvânt "eu sunt a lui D.V şi el al lui M.I". Scăpaţi de interviu, încercam să ne vedem neliniştiţi de drum, numai că, de obicei, nemultumiţi de răspuns oamenii insistau "da' unde staţi? Bunici n-aveţi?", "păi stăm pe Mal şi eu sunt a lui Fritz şi el al lui Cioroiu" si-uite aşa se-nsenina omul la faţă. De la caz la caz spuneau "de ce n-ati zis aşa? Eu lucrez cu taică tu şi Cioroiu mi-e văr" sau "Cioroiu e nepotul meu şi Fritz vărul nevestei mele". Atunci am conştientizat că la sat oamenii se ştiu după porecle (ar trebui si la instituţii să ne treacă aşa, că tare greu ne mai găsesc, după CNP şi alte date) si de atunci răspunsul meu e acelaşi. Îl mai schimb doar când trec pe lângă vreun grup de "fii/fiice ai satului, reîntorşi acasă", ce nu-şi dau seama, dacă-s cea mică sau cea mare şi-i las aşa să se contrazică, iar după vreo 50 de metrii mă-ntorc şi le spun zâmbind "sunt cea mică, sunt aia mică a lui Fritz, nu vă scoateţi ochii degeaba".

Acum, de mult mă amuză poreclele, dar aş vrea să aflu de unde li se trage. La câteva am găsit răspunsurile:

Fritz (logic ca p-asta trebuia să o ştiu)- din princina războiului şi-a nemţilor

Cioroiu- pentru că-s mai negrii

Dinţi- alias Hope- pentru ca aă i-a zis Cioroiu (nici el nu mai ştie de ce), iar a doua din cauza mea şi-a numelui ei, Speranţa

Petre Roşu- a zis o poezie la grădiniţă "Hai furnici, furnici, furnici?Roşii, negre, mari şi mici/Hai mâncaţi şi prin grădina mea să nu mai daţi" si din roşu ce era, a devenit grena.

Sotea- de la mine i se trage, mânca precum Sotea.

Bilă- a înghitit o bilă de rulment, când era mic şi a zis "stai mama liniştită, merg la wc şi scap de ea"

Molid- i s-a urcat la cap, că seamănă cu Bianca Brad şi-i doar un pin amărât

Mă amuză, dar cum sa-i întreb eu de unde li se trage: Pizdelea, Cur Negru, Pelin, Mama Gui(e bărbat), Mămaligă, ce-i unchiul lui Smântânică, Bărzăune, Plein, Cocaizăr, Bee (cu accent pe ultimul e), Nelu Borţe, Giubină, Zgabercea, Vajvodă (dacă era vâj, era vodă al vânturilor), Pilaf (de la chinezi, de la orez, habar n-am), Flocea, Gandicu şi multe altele.

Ale mele, momentan aici, mă ştiu, ca "cea mică a lui fritz", dar am şi altele, de prin alte locuri. Să începem cu sfârşitul:

- pitic (asta şi prin alte tări), fetiţa junglei, cichi cean,

- betty (din cauza ochelarilor şi unele persoane au crezut că aşa mă numesc şi şi-şi cer sucze şi azi, când mă văd, pe mine m-a amuzat şi încă mă amuză)

- nadine (primul mi-a zis preotul la şcoală, când nu mă striga Fritz, mă striga Nadine)

- Alice şi Sandy Bell(de la desenele animate, din generală le păstrez. Pe Alice am dus-o cu mine şi la liceu şi-acum mi se întâmplă să aud "ce faci Alice? Nu te-ai schimbat, eşti la fel" şi mă uit în jur să văd cine şi dacă mie mi se adresează şi da, eu sunt)
- bulibaşa- găsind nume doar pt MIRC- dinţosul (nu i se mai oprea un dinte din creştere) şi pentru CVC- furtunaş (de la furtunaşele de la perfuzii, din care făceam brăţări umplute cu diverse lichide colorate) şi tot căutând şi pentru mine, într-o zi mătuşa mea m-a strigat "bulibaşa hai la masă" şi aşa m-am îmbogăţit. Doar că la indemnul aceleiaşi mătuşi, am renunţat să ne strigăm astfel, ne-a spus că aşa o să ne rămână numele). Astea-s cele cu traducere, mai am câteva, utilizate doar de unele/unii "năsturaş, graso, blue eyes, bindi, Maica Tereza, sora 13" şi dacă-mi mai amintesc vă anunţ eu. Voi aveţi nume de "scenă"? D-astea, de care să va amintiţi sau actuale?

Poate nu ştiai

Nu dau interviuri, îmi trimit sosia la piaţă, îmi fac operaţie estetică, dar nu renunţ la puterile mele. Asta e, am fost descoperită, nu ştiam nici eu, dar am aflat multe despre mine. Dacă aveţi nevoie de serviciile mele, sunaţi-mi impresarul, momentan nu-l am, dar azi-mâine, fac eu rost. Ce zic eu că fac? Or să se bată ei pe mine. Adică nu pe mine, m-ar face praf, or să se bată ei între ei, pentru a ajunge sub patronatul meu. Ce flacără mov, ce puteri miraculoase, ce hipnoză, n-aţi auzit de mine. Întâi de toate aflu noutăţi despre mine, prin intermediul urechilor şi din cauza superstiţiilor (tâmpeniilor din capul ei). Gata, am respirat adânc şi incep sa vă spun încet şi cu mult calm:

1.Stăteam noi la 2 ceşti de cafea (fiecare cu ceaşca ei), când dintr-o dată urechea dreaptă îmi e atacată de două degete de ale ei şi tot ea, urechea, împreună cu soră sa aud "mai fă şi tu sex". Măi oameni buni, răi, cum oţi fi voi, ce-mi zic eu: urechea mea nu poate vorbi, ia să o ajute putin gura şi-i zic "promit că fac diseară". Atât mi-a trebuit, că o aud "ceee? E diseară, pleci undeva?". Cum deduc că nu s-a prins (şi aveam nişte codiţe împletite, putea să se ţină bine de ele), îi dau si explicaţia cuvenită "vorbeam în numele urechii şi promit eu că diseară o şterg cu beţişoare, după ce o spăl, poate asta o satisface". După criza de râs, împroşcatul meu, de către ea, cu lichid negru, sincer îmi erau de ajuns pistruii, dar asta e, aud "păi nu, că nu urechea trebuie, doar că e moale şi asta înseamnă ca nu ai mai făcut sex de mult". Ia insistă puţin, ca poate îmi spui si data, ora, locul, secunda, când s-a întâmplat ultima oară, că habar n-aveam că ăsta-i rolul urehilor.

2. După ce-mi revin din şocul de mai sus şi-i soptesc urechii că o să avem noi două o discuţie acasă, o ameninţ si pe sor'sa să nu cumva să facă la fel, aud "ia arata-mi degetul". Acum, eu am zis, nu-i frumos, dar dacă mi-a cerut-o, poate şi-a dat seama, că merită pentru aberaţiile ce mi le-a spus şi i l-am arătat. N-a fost bine, nu acela era degetul, ci altul, inelarul "hopa, zic, acum imi spune şi când mă mărit". Da' de unde? Că a dorit să-i arăt şi arătătorul, "gata, acum m-a prins, o să descopere că ăsta e cel ce, din când în când, face sex cu urechea mea, când o mănâncă pe nemernică. Nici acum n-am ghicit, Omida poate să stea liniştită, nu-i pot lua locul. Care era treaba? Dacă unul dintre degetele astea e mai lung, decât celălalt (nu mai ştiu care) cică am latura masculină mai dezvoltată. Şi câte emoţii aveam şi câte speranţe îmi făcusem, dar mi le-a spulberat într-o clipită. Acum nici nu ştiu ce sa fac, cred că mă pregătesc să devin fetiţu junglei.

Ultima, pe care am aflat-o ieri si pentru care îmi ofer serviciile. Cred că mulţi v-aţi dorit ca măcar o dată să puteţi fi în două locuri deodată. Ei bine, eu am puteri de ubicuitate. Am încercat să mă ascund, dar dacă tot m-a prins, acum nu mai pot face nimic. Mi s-a întâmplat să mi se mai spună "te-am salutat, nu mi-ai răspuns", sau "am oprit cu masina lângă tine, nici nu m-ai bagat în seamă", am descoperit apoi, aveam o sosie mutată pentru o perioadă în aceeasi localitate cu mine, dar asta deja mi-a stârnit hohte de râs. M-a vizitat ieri la serviciu a mea colegă-amică şi a venit râzând cu lacrimi. Ea chiar râde cu lacrimi, până nu mai vede. Zic, dacă râde, ori mi-a crescut vreun ochi în frunte, ori am antene, ori cine ştie cum m-am transformat, de râde asta mică. Nimic din toate astea. Aşezaţi-vă confortabil şi dacă nu sunteţi plictisiţi să vă spun, cum şi ce.

Sămbătă, când eu eram acasă şi ea lucra, o altă colega i-a zis "fatăăăă, l-am văzut şi pe soţul tău cu fj13, când veneam, erau prin Ploieşti", eu şi sotul ei fiind foşti colegi de şcoală, fiind consăteni şi amici de când ne-am născut, ea chiar i-a dat detaliile astea, eu una nu i le dădeam (bine a zis cine mi-a zis mie "de voi ca fete.femei e mai aiurea, dacă vă întâlniţi cu un fost coleg de şcoală şi vreti să mergeţi la o cafea,ceva, v-aţi babardit deja). Toate bune, minunate, dar de ce râdea ea, cu pofta aia? Păi, cei, despre care spunea fata că am fii noi, erau de fapt socrul si cumnata ei. Mă simt flatată, că eu am fost confundată cu o fată de 22 de ani, a crescut totul în mine şi rinichi şi ficat, dar că el, care are 1,62 şi-i mai prapădit, decât mine, să fie confundat cu un nene de 58 şi posesorul a vreo sută de kg, ce se termină pe la 178 de centimetri, e chiar comic. Şi-apoi, care-i culmea, eu chiar n-am ieşit Sâmbătă nicăieri, am stat de scris pe messenger, am avut discuţii importante, cum să schimbi tura la serviciu, dacă noaptea ai visat că făceai sex şi eu trebuia să dau sfaturi. Totuşi cred că am puteri de ubicuitate, dacă aveţi nevoie să fiţi in mai multe locuri deodată, căutaţi-mi impresarul, mă duc eu într-unul, pentru voi.

Da' să nu daţi cu pietre-n fată, că-i tânără, are doar 20 de anişori, e mică şi ea, dar păcat că nu mai vede bine, să meargă la un control, că dacă m-a confundat pe mine, brunetă, cu o blondă, eu zic, că-s probleme grave de vedere. Păcat că nu mai apuc să-i recomand un medic, nu mai lucrează cu noi, a mai făcut nişte tâmpenii şi şi-a dat seama că ar trebui să renunţe singură.

Şi-acum, dacă nu ştiţi anumite lucruri despre voi, pipăiţi-vă urechile, studiaţi-vă degetele, scoateţi-vă ochii (asta nu, că-i de ajuns, că ni-i scot alţii), vedeţi voi ce mai faceţi si poate aflaţi.

Râsul de Luni

Ziceam p-aici că las pe Luni. Ce gândeam eu, ia să îi ţin în suspans. După ce am terminat de postat, îl sun pe suspans şi-i zic "băiete, ai o misiune grea, trebuie să-i găzduieşti la tine pe cei 2-3 cititori, pe care-i am, serveşte-i şi tu cu o cafeluţă, un ceai, ceva şi ţine-i la căldură", numai că suspans imi zice "ehee, fata moşului (suspans şi-a pierdut din abilităţi şi-am dedus eu că a îmbătrânit), păi, dacă tu n-ai specificat că e vorba de blog, eu cum să-i ţin?".

Bun, dacă tot nu aţi fost în suspans, să vă spun despre ce e vorba. M-am gândit (tot eu logic) că, dacă tot am muzica de 13, poezia de Duminică, să mai adaug eu ceva pe aici, ceva regulat aşa. Ce să fie, ce să fie? Nişte râs şi voie bună. Doar că mintea mea-i paietată (nu chiar sclipicioasă) şi-am zis "da' Vineri, oricum se bucură lumea, vine uichendul, gata cu munca, nu că ne-am fi spetit, aşa că mai bine să adaug eu Râsul de Luni, când lumea e mai înceată aşa şi intră greu în atmosferă".

Aşadar de azi o să avem Râsul de Luni, azi am două, că-s darnică şi-mi place puştiul. Poate că pe voi, nu vă amuză, ce mă amuză pe mine (vecinii mei speriaţi, când le arunc găini moarte peste gard şi le mai scriu şi cu sânge pe pereţii casei, consăteanul meu, căruia îi pun peşti morţi pe capota maşinii, amica mea, când îi scot ochii, dulcegării d-astea), dar măcar vă dau idei şi căutaţi voi ceva amuzant să-ncepeţi săptămâna măcar zâmbind.

Râsul de Luni:

şi bonusul:

Ştie cineva ?

Oare Săniuţă s-o da cu săniuţa? Asta mi-a intrat in minte, fără să ciocăne, în timp ce mă pregătesc să plec la serviciu. Că tot e iarnă, poate are vreunul drum prin Cocoşeşti şi-mi transmite şi mie. L-aş trimite pe domnul Fritz pe teren, da'-i frig şi nu-l expun. Şi sper că, dacă-şi face pârtie să nu facă, precum directoru' lu peşte fiert (cică prăjeala dăunează), sau alţii ca el, pe care nu am apucat să-i pozez, să ţină zăpada tot la el, nu s-o dea la alţii.

Să ia exemplu de la Fritz. Nu zic să-l ia pe tot, să care zăpada cu roaba, că are o plăcere deosebită, din a face pârtie (şi-l înţeleg şi eu o am) şi-n curtea lui, zăpada-i doar pe margini.

V-am pupat...selectiv normal.

Ca-ntre noi, purtători de 2x2

Trecurăm de moda aragazelor cu 4 ochiuri, că acum e moda plitelor şi nu ni se potriveşte. BMX-urile, mountain-bike-urile şi alte mijloace pe două roţi sunt deja istorie, 4 ori 4 nu puteam să fim (dacă voi vreţi, nu-i bai, dar eu chiar nu pot, eventual un 2 x 3), aşa că eu vă salut "Salut, sunt FJ13, purtătoare de 2 x2, sau 2x3, ţinând cont, că-şi mai schimbă şi culoarea."

Acum, despre ce naiba vorbesc? Că am înşirat zeci de cuvinte şi degeaba. Am la purtător una pereche ochi schimbători minunaţi (minunaţi pentru că văd cu ei, cu toate că şi-ar dori câteodată să fie închişi, să nu mai vadă chiar tot) , sunt ai mei, proprii şi personali, de când mă ştiu eu, am aterizat cu ei, când am folosit buricul pe post de liană. De ceva vreme mai am două bucăţi perechi ochelari, nu le pun pe amândouă odată, deci nu pot zice 2x2x2, dar 2x2 pot zice că sunt. V-am ameţit cu cifrele astea. Sincer şi pe mine.

Care-i baiul meu? Voi cu ce deget vă ridicaţi ochelarii, atunci când e nevoie? Că eu doar cu degetul mijlociu. Şi 99% dintre 2x2 cunoscuţii fac la fel, nu contează vârsta, doar verişoar'mea strâmba din nas, îl încreţea şi-i urca uşurel, de ziceai că sunt un lift, din acela antic şi de când lumea, de am zis că o s-o vedem la nuntă strâmbându-se, de or să se sperie şi nuntaşii. N-a fost cazul, a luat lecţii de aranjat ochelarii (deci sunt alţii şi mai rău, decât mine).

Recunosc şi pe această cale, ridic ochelarii cu degetul mijlociu. Voi cum o faceţi?

Duminică egal poezie

Iarna
de Ion Luca Caragiale

Negreşit că, sus în ceruri
Soarele fiind aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astăzi ne-a cuprins.

Negreşit! Focul din soare
Nu-l plăteşte Dumnezeu,
Însă noi plătim, sârmanii,
Lemne şi cărbuni mereu.

Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pământul îngheţat
Ca să vezi cât e de jalnic
Să tot tremuri nencetat,

Tu, care-ţi iubeşti făptura,
N-ai mai zice un cuvânt
Şi-ai opri crivăţul aspru
Să mai sufle pe pământ!

Dansul încălţărilor

Chiar dacă nu scrie des, chiar dacă pentru unii nu-i "cul", din când în când intru pe blogul lui. Şi cum eu, oricum n-am scăpat de întrebările existenţiale, doar că între timp şi-au făcut loc în mintea mea şi alte subiecte, azi am nevoie să ştiu "cum dansează o cizmă?". Pentru că nu e prima dată, când aud "dansez ca o cizmă", dar nu ştiu de care, de cauciuc, din acelea de respiră, de vară sau de iarnă, cu blană sau fără? Şi-apoi mă gândesc, o cizmă dansează diferit de o sanda sau de un pantof? Nu cred, las' că vă arăt eu mai târziu, cum dansează o cizmă, însoţită de sora ei, în picioarele mele, aşa ca de sezon, dar v-arăt dansul cizmelor cu talpă joasă, alea cu tocuri de 12 nu sunt adecvate acum şi n-am antiderapant la ele.

Deci dansezi? Cum dansezi? Ca o sanda? Ca o cizmă? Eu cred că dansează şi ele singure, fără să fie purtate de nişte picioare sau picioruşe, după caz, dar ele au alt dans. Dansul lor duce spre gimnastică, sunt un gen de dubluşurub, cu flick flack, neapărat o Tsukahara echer şi aterizare, in niciun caz de 10, dar asta numai când le aruncăm noi din picioare. Da' noi n-arumcăm, nu, că suntem civilizaţi.

Azi da, mâine poate

De Mica Unire lucrez, dacă se mai ţin pe undeva manifestări d-alea adevărate, am să văd pozele la alţii, până una alta, dansez hora unirii de azi, mai am de dansat ceva şi mâine văd eu ce mai dansez şi ce Unire realizez.

Taluuu

Pentru că Maria mă întreba ce face Calu şi eu oricum îl filmasem ieri. Hai să privim ce mai face "Taluuu".

Când îşi dădea el seama, că eu "sunt cu ochii pe el", lua poziţia asta:

Pentru Luni

Vroiam ceva pentru azi, dar las' pentru Luni (nu las' pe mâine, deci nu-s delăsătoare) oricum revin eu cu alte postări azi sau mâine, depinde la cât revin pe la pâc.

Dedicaţie

Cu acordul cui vreţi voi, dar melodiile sunt necenzurate.

Pentru cine s-a gândit că aceste persoane pot participa la preselecţia pentru Eurovision (cu mare şanse de a ne reprezenta; e plină ţara de oameni ce ascultă acest gen), iar pentru cei, ce ne vor cataloga şi din cauza aceasta, am două melodii. Înainte însă o precizare, or avea voce, n-or avea, nu-s critic si nici nu mă pricep, dar prefer să nu mă reprezinte nimeni, decât să-i văd pe ei.

Parazitii - De ziua ta

mesaj pentru europa

Are mama o fetiţă

Eheee. Pe vremea mea....:P
Tot din cauza ei, pentru că am promis. Pentru moment astea-s singurele scanate, restul pozelor sunt în altă parte, unde-i frig şi n-am cum s-ajung la ele. Unele dintre ele, unii le-aţi mai văzut p-aici, altele-s în premieră mondială. Dacă apare vreuna pe un alt site fără acordul meu, nu ezit să dau pe nimeni în judecata, poate să fie şi Papa şi vorbesc foarte serios. Niciun film de al meu, nicio poză cu mine sau orice alt material legat de mine nu au fost măcar privite fără acordul meu. Fac multe nazbâtii, multe filmări trăsnite, multe nebunii, imit mulţi "artişti", ne filmăm între noi, pentru a ne amuza la batrânete, dar mergem pe principiul (nu-l doare, ca abia pasim) "nu ne postăm unii pe alţii, dar şi dacă o fac alţii e vai de ei". Pozele acestea apar aici, pentru că eu am considerat că meritaţi.

Bun, regulile stabilite, să începem:

-ajutorrr, salvaţi-mă...cine naiba e aia din oglinda? De ce am impresia că-s dublură şi vor să facă schimb?

- Moş Gerilă da' tu unde eşti? Că îmi bate soarele în ochi. A se remarca ursonul marca "nea Petrică" şi căciula "cosmonaut", facută pe comandă, de la cele normale mă mânca gâtul.

- sa râdem si de sor'mea :P

-dansaţi un Oaş mic ? Hai mândruţo-n dealul Spirii să-ţi arăt tabla-nmulţirii :P

- mamaie nu mai râde, iar n-am drept la opinie, că-s cea mai mică, iar mă scot ăstia la poze

- si-nca o dat' sa râdem si de sor'mea, care mai târziu, mai mare fiind şi-a scos ochiul cu andreaua (doar în poză, se şi vede), din cauza pampoanelor.

- urs bibeloul de sus, urs lânga mine, urs si eu. Incredibil nu?Am fost şi eu grasă :P

- recunosc, p-asta am modificat-o, mi-e teamă să nu mă pârască sor'mea, yo-s chestia mică şi nervoasă, din spate. Acela era un zâmbet-rânjet, pentru a-mi ascunde nervi. Hmm, cum sa ma scoata din apa, sa-mi faca poza? Doar pentru atât?!?! Si eu care credeam ca mi-au tras vreun bilet cu "gigel" de la vreun papagal. Remarcati va rog şlipii cu brâu şi buricul :>"

- diferenta 7 luni mai putin pentru mine; cu verisoara mea Larisa (oare toti copiii din neam, daca se mai năşteau în anul acela, aveau nume ruseşti)

- să dansăm din nou, de data asta o bătută cu sorcova de pe la noi, în stil propriu sau dacă vreţi vă pot cânta, din ceea ce se vede pe fundal "si-am acasa pe perete....ooo...aaa "

- sexy :P singura poza nud cu je si poza de 3 luni a multora dintre generatiile vechi, vechiute si antice :P Pentru original trebuie să insistaţi muuult şi bine, puteţi avea orice vreţi, nu mă "imprecsionează"

Când puteţi respira, mergeţi repede la baie, nu de alta, dar de la atâta râs, să nu facem udătură prin casă şi-apoi puteţi să o preluaţi şi voi, dacă nu vă doare şi doriţi să v-amintiţi.

Lillee special am pus link, direct cu postarea, să te vadă si pe tine, nu doar pe mine, să râdem în grup dezorganizat, că-i mai palpitant.

Am coroniţă

Covor roşu pregătit, la coroniţă încă mai lucrez, discurs pregătit "Mulţumesc Lillee, mulţumesc cititorilor... lacrimi, batiste, emoţii, aplauzeee ... cu nod în gât mulţumesc spermatozoidului ce a făcut cunoştinţă cu doamna ovul şi-am ieşit eu, tatei că s-a îndurat să-l transmită, mamei că m-a purtat, Coarnei că a cerut o surioară, verilor că m-au scapat în cap când eram mică, bunicilor că mi-au încurajat imaginaţia... mă scuzaţi, hârşşş, mi-am suflat nasul, emoţiile sunt prea mari, nu pot rezista...oamenilor ce-mi furnizează material zilnic, amicilor că mă suportă, cerului, naturii şi altora că mă lasă să-i pozez, imaginaţiei mele bolnave...Nu meritam acest premiu, erau alţii mult mai potriviţi, dar dacă Lillee a decis... Imi cer scuze dacă am uitat pe cineva, emoţiile-s mari. Thank's God, ailoviuoll..."

Şi-acum am multe nominalizări pentru a înmâna şi eu la rândul meu premiul. Până decid membrii juriului, adică je, vocile alea de se contrazic în mintea mea, piticii fără Albă ca Zăpada, Gulliver, în câteva clipe mi-a promis că revine şi neuronul lipsă, să vă spun, despre ce e vorba:

1. Fiecare premiant, trebuie să dea mai departe premiul la 5 prieteni, bloggeri speciali (cum de l-am primit eu nespecailă, nu ştiu)

2. Fiecare premiant trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul blogger prieten), de la care el a primit premiul.

3. Fiecare premiant trebuie să-şi prezinte premiul pe blog şi să adauge un link la acest post, care ne explica ce este cu premiul.

4. Fiecare premiant, care a câştigat premiul, este rugat să îşi adauge numele la Mr Linky List

5. Fiecare premiant trebuie să posteze aceste reguli pe blogul lui.

Înainte de a citi decizia juriului, vreau să vă spun/ scriu că: mă puteţi depuncta şi să-mi luaţi premiul înapoi, pentru ca nu am scris SS, dar n-am vrut eu. Nu-i problemă, am pe cine întreba cum pot pune dopul de la şampanie la loc.

Deci câştigătorii sunt...

Iculici a fost deja desemnată, deci eu nu o pot premia (asta ca să vă ţin în suspans)...

...Ta dammmm:

- domnu' Bufon pentru că îmi place

- Fructu' plin de vitamine, nu oprit, pentru că ... nu vreau să spun motivele.

- Mitză, pentru că le spune direct şi pentru parcările lui

- micul artist, alias photograph, pentru că imi plac pozele, pentru că merită încurajat şi pentru că într-o noaptea a avut o experienţă horror

- singurul ce are un antiblog RĂDULESCU'S ANTIBLOG pentru că mă amuză câteodată şi îmi plac pozele şi atât.

Premiile au fot înmânate în ordine alfabetică.

Mulţumesc înca odată, v-am pupat, mi-e teama ca din cauza emoţiilor, să nu mă-mpiedic pe scări. Urmăriţi ştirile şi fiţuicile, nu se ştie pe unde o să auziti "FJ13 a căzut pradă emoţiilor, dar nu au găsit nimic asupra ei şi-au prădat pe alţii"

:)

Dacă locuiam în Ploieşti şi ştiam să schiez (pe schiuri adevărate, nu d-alea inventate de mine), zău că făceam la fel.

Să mai privim ceva

Chiar de-a fost frig şi nu l-ai văzut, el a fost acolo:

Ei erau doar intr-un tablou, pe o terasă în mijlocul pădurii.

Şi-apoi cât e de frig, ei se încăpăţânează să rămână înfloriţi:

Şi uite cum stricară ei frumuseţe de peisaj, c-au venit să hâţa hâţa, frichi frichi, d-astea.Aoleeeuuu şi ce frig era şi ce ne-au amuzat.

Ia mai bine să pozez eu un copac, de jos în sus, că de sus în jos nu pot acum, că-mi alunecă ghetele, dacă tot nu pot poza pădurea, că-i plină de taximetrişti ca cel de mai sus.

De ale oamenilor

-cablul îşi revine în "câteva ore bune"...ooo, păsă ce lecturezi?

- nu ştiu

- ăăă?! Mai ai putin si termini carte si tu nu ştii ce citeşti?

- păi am citit şi ieri una şi nu mai ştiu pe care.

- :)) are copertă ştii? Te simţi bine? Să mă anunţi din timp, dacă e ceva grav cu uitatul ăsta.

- hoo, că mă uitam deja, se numeşte...

Acelaşi ADN

Mă-ntorc, ca orice om normal, de la serviciu. De fapt, în zilele noastre, asta-i un noroc, nu o normalitate. Leşinată de foame (exact, îmi revin) şi binedispusă, doar, ca de obicei, lupta între DC şi DJ, s-a încheiat din nou cu victoria comunalului (ştiţi, treaba cu vecinul) Să mulţumim p-această cale sindacobenzinarului, uraaa, aplauze. Să mulţumească cine o vrea, noi preferam să ne-ngropăm sub zăpadă, dar să ne rămână altele. Gata cu mulţumirile, să trecem la ale mele. Ce face olteanul, când n-are ce face? Se dezbracă de o haină o pune într-un cui şi-o păzeşte să nu i-o fure cineva. Bun, ce gândesc eu pe persoană fizică" hmm, ce ar trebui sa fac?"? Hai că până mănânc ceva să deschid şi minunăţia asta de râşniţă (=pâc). Cred că d-abia aştepta,era foarte nerăbdător, dar mai nerăbdători au fost cei de la UPC,nici n-am clipit, că m-au răpit. Mică scofală, am stat eu fără pâc două săptămâni si alţi zeci de ani, fără net şi nu s-a sfârşit lumea. Ce-i drept, atunci nu aveam blog de hrănit, hrăneam pisici dimineaţa, le tăiam frunze. Păi, ce, doar câinii să fie vegetarieni? Îmi deplasez corpul din dotare în minunatul tărâm al bucătăriei şi ce-mi văd ochii, că doar nu urechile, alte patru persoane sălăşluiau p-acolo. Doi erau de-ai casei, dar celelalte ce căutau? Ori mama s-a apucat de spiritism, ori tata şi-a făcut harem, ori se pune la cale vreun upercut de sat (nu dăm lovituri de stat, noi de ocupăm doar d-ale noastre). Pe ultima am exclus-o rapid, una bucată persoană are legături sus puse în sat şi doar nu-şi sabota propria fiică. Ce să fac? Dacă scot mâncarea, vor şi ele, că-i criză, dacă n-o scot, leşin eu sau iau la palme pe totă lumea (recunosc, fac urât la mâncare) şi-atac frontal "ola fetilii (nu contează că au peste 60, tot fete-s, da?) mie să-mi spuneţi repede, ori faceţi economie la căldură şi veniţi la noi, ori vă e foame, ori v-a cântat tata serenade-n tinereţe şi-acum v-aţi amintit şi-ati venit să suspinaţi, acum eu ori scot mâncarea şi mănânc şi voi vă faceţi că nu vedeţi, ori fac, precum răposatul Gâgă, vă-ntreb "mâncaţi? nu mâncati, las' că mănânc eu". De fapt, las' ca nu-s aşa de rea, dacă preparaţi si voi ceva, cât fac eu o baie, mâncăm împreună. S-au simţit fetilii, au început să râdă, au spus aceleaşi vorbe de duh "Vasile asta-i fata ta", dar tot le-am invitat la masă. Şi-uite-aşa am trăit fericiţi si-am împăcat şi iada (adică je) şi caprele (adică ele, că-s mai bătrâne). Stomac liniştit, net nu, cablu tv nu (cablu-l aveam, întins prin casă, dar refuzau artiştii să între-n cutiuţa argintie), zbang Vasile cu radioul. La radio?! Teatru radiofonic şi-auzi-l, ce-i debitează mintea "adu felinarul, stinge lumina, luati cărţile, alinierea pe canapea". Gata, m-am gândit, trebuie să plec, ăsta mic are de gând să faca nebunii cu fetilii, da' de unde, ca una n-a mai putut şi l-a întrebat "ne zgorneşti?", "Nu, dar dacă tot nu-i tv să ne simtim ca-n alte vremuri, hai linişte, că-n seara asta avem cultură". Şi dacă doamna cu părul alb, doamna cu acte, a tatei, a tăcut până acum, ne-a lovit cu inteligenţa: "ăsta-i tac'su' aleia de mai devreme".

Concluzia: ADN-ul mai nou se stabileşte pe vorbe.

De la febră

Şi pentru că tot am fost nevoită să părăsesc căldura casei, bineînţeles că n-am plecat degeaba:

1.Dacă nu ştiaţi, intrarea se face pe uşă, da? Ceee? Nu ştiaţi? Vroiaţi să intraţi pe geam?

2. Ori a rămas de la vreun taxi, ori km de gard e 1,19 lei, că-i criză şi-i ofertă

3. Zăpadă de oraş vs zăpada de la sat, adică singura diferenţă-i la culoare.

4. Kamikaze sau oameni curajoşi?

5. Iniţial am vrut să vă arăt că şi iarna, parcarea asta, care apare şi aici, are aceleaşi întrebuinţări, dar m-am răzgândit şi-am pozat zăpada.

6. De ce naiba se inventară căciulili, dacă doamna zise "ce frig e, mi-au îngheţat mâinili şi urechili". Căciula-i doar de fudulie?

7. Şi-acum gata, că şi mie-mi era rău şi vroiam să închei cu ceva mai frumos:

Cu tot cu lacrimi, mi-e dragă viaţa

"O simplă răceală". Mda, dacă la asta simplă, eu delirez şi îi spun lui tataie, că-mi e frig şi-i zic să mă-ncălzească (săracul, el e rece de mult), îmi pierd nopţile si kilogramele (asta-i mai grav), mă întreb cum e cea complicată? Ce-i drept, mi s-a mai spus acum câţiva ani "de la rinichi", de la rinichi, de la rinichi, dar uite aşa am ajuns să-mi petrec nopţile la urgenţe şi prin zeci de cabinete, timp de câteva luni. Toti "rinichii", până într-o zi, când mi-a zis un MEDIC "măi fetiţă (cred că şi azi, de mai trăia îmi zicea la fel), n-ai aşa grav la rinichi, ai la inimă "suflu sistolic kdjsdfsa" (adică nu am înţeles nimic), F (adică mama) să veniţi Luni s-o internăm". Tâmpenia din mintea mea şi nu doar a mea (da' aşa-i românu' le ştie pe toate), "MEDICUL a fost bun pentru două generaţii, dar pentru a treia se pare că nu, a îmbătrânit, dacă toţi zic că-s rinichii" şi dă-i mai departe cu moldamine, augmentine şi-alte minunăţii. Dacă beam apă, sigur o pierdeam. Şi-uite aşa din chimical în chimical am ajuns să văd eclipsa din 1999, din spitalul Petrolu. Impropriu spus să văd Eclipsa, eu am studiat comportamentul oamenilor şi-al animalelor, salonul meu nu era prezidenţial, nu avea vedere la Soare, iar afară nu ne-au lăsat să ieşim. Oamenii, din curţile vecine îşi pregăteau scăunelele, iar câinii urlau şi se zbăteau în lanţuri, iar la radio, cânta o melodie de la Voltaj. Bun, a trecut Eclipsa, dar mie tot nu-mi trecea şi zbang, dintr-o data alta-i cauza. Alt spital, altă distracţie, 39 kg, perfuzii, transfuzii, puncţii, la care mi se spunea aşa "taci fă, că trag de ceva din tine"şi alte ciuruieli şi cu toate astea râdeam, eram cea mai "praf" din salon, dar îmi luam singură stativul pentru perfuzii şi făceam şi vreo două mişcări rock cu el. Şi am fost un copil sanătos, doar oreionul m-a vizitat şi poate nişte răceli, dar tocmai de la sănătate aia mi s-a tras mai târziu.

Acum am "o simplă răceală" şi ea-mi spune, să mă facă să râd "las', că-s eu sănătoasă tun" şi nu termin de întrebat, că deja o face ea "stai, că special am zis, că ştiam că întrebi: da' sănatoasă tanc cum e?". Ehee, chiar nu vroiam asta, vroiam să zic "da' mitralieră cum e? Sau un 9mm?". Oare cum o fi tunul bolnav?

Dacă nu-i cultură

Nu vrem zăpadă-n bătătură. Staţi aşa, că nu mă refer la cultura asta, nu, ci la cea de grâu, orz, orzoaică şi-alte "chestii" d-astea. Cum s-a aşternut neaua iar, cum încep oamenii cu lamentările. Daca nu m-a lăsat memoria, acum nişte zeci de ani, iarna era iarnă, cu zăpezi d-astea, sau chiar mai mari şi nu se mai lamenta nimeni. Mai apoi, acum câţiva ani şi anotimpurile au început să facă numai ce vor ele. Căţi râvneau după câţiva centimetrii de zăpadă !? Da' nimic, degeaba auzeai "ne moare cultura, dacă nu-i zăpadă, nu iese nimic în primăvară" (acum, dacă eşti de la oraş, nu râde, că şi tu mănânci o pâine, două, trei sau măcar un cozonac, da'-i mai bun panetonele din import, nu?). Eheee, ce vremuri, cum au venit americanii, grecii, francezii, englezii, italienii, nemţii, arabii şi alte naţii, ce-şi desfăşoară activitatea în minunatul loc, în care îmi duc zilele şi-apoi să nu-i uităm, pe acei de ne conduc, pe noi sau mai ales pe alţii, cum s-a modernizat ţăranul. Paranteză mică: pe când era mamaie fată şi-ncă vreo 20 de ani apoi, cică, dacă îi spuneai unei fete sau unui flăcău "să dea Domnul să te căsătoreşti la Cocoşeşti" era un blestem, acum cică-i de bine, să-ţi duci zilele p-aici, parcă am fi Beverly Hills, închid paranteza, tot mică. Şi cum au aruncat naţiile de mai sus cu banii, cum ţăranul n-a putut rezista tentaţiei şi-apoi au fost obligati sa vândă şi cei, ce nu-şi doreau. Niciodată n-am înţeles cum de la 1 euro/ mp s-a ajuns, ca într-un an de zile să se ofere preţuri, ce variau între 35 şi 50 de Euro/mp extravilan. Şi nu cerea ţăranul, ofereau ei. Mergeai pe stradă şi apăreau verzii. Aaa nu, nu dolarii, ci acei ce s-au grăbit să vândă şi deveniseră verzi de invidie. Iar am deviat de la subiect, dacă nu mi-am pus ochelarii, n-am văzut semnul de obligatoriu înainte. Deci, cum spuneam, acum nemaifiind culturi, sau fiind foarte puţine, a venit sfâşitul lumii, ninge-n ianuarie, ce o mai fii şi asta?

Muzică de 13

Din filozofiile lui Fritz

Auzi dacă ăştia spun că pentru boli de stomac, trebuie să bei 2 litri de apă pe zi, pentru ficat la fel, pentru rinichi la fel, pentru prostată la fel, oare unde ar trebui să scriu să întreb dacă gripa asta nouă, sau cea veche sau ce o mai fi, nu se tratează tot cu apă?

Testament

Se pune, dacă nu-l fac în faţa notarului, dar în schimb am mulţi martori? Nu cred, dar încerc.

Eu, subsemnata dcn, alias fj13 (pe scurt, că-s multe litere), în deplinătatea grădiniţei mintale (mintea asta am avut-o mereu) declar că:

- sor'mea ştie ce-i las

- părinţii ştiu

- pe haine cică se bat copii, doar de ei sunt bune.

- ce am de recuperat de la "prieteni" (bani, cd-uri, cărţi, haine şi-alte lucruri materiale) este notat bine, bine şi nu or să scape, ori îi bântui eu, ori îi bântuie rudele.

- nepotul ştie că primeşte tot, tot ce e bun, datoriile să mi le plătescă sor'mea (vezi că-s darnică) şi-o să va anunţe el, e singurul, ce îmi ştie toate parolele.

- Bibi...hmm, ce să-i las eu? Să vină să ia ce vrea ea

- CLC- idem Bibi

- pentru vedeta mea- râs, voie bună şi o sarcină "să-mi cânţi" :P

- MIRC, MMS, CD, CV şi restul lumii, să-i spuneţi lui MAI, că am iubit-o, am fost prima ce i-am luat o carte (i-am furat-o, că ea nu ştie să citească, are doar 2 ani), eu am dus-o la primul concert folk şi m-am bucurat ca s-a pus la mintea mea şi i-l las pe "Taluuu". Pentru voi, n-am nimic, o să va scoateţi ochii apoi şi asta nu e bine.

-mai am nişte rude, dar nu am ce să le dau, poate să le iau.

- Vouă, cititori, necititori, călători de bloguri, va las zâmbete, altceva n-am.

Nu pot să vă înşir pe toţi şi-apoi vă supăraţi, aşa că, nu vă bateţi pe colivă şi covrigi, or să fie de ajuns pentru toţi.

Să nu uit, după ce-mi cântă popa, să-mi cânte Paraziţii (pe cd, pe casetă, pe ce vreţi voi), că altfel ştiţi "mă reîntorc curând".

Dacă-mi aprind lumânări, d-alea pentru aniversări, cu numere, merge? Se pune că am murit cu lumânare, să nu se mai chinuie famila apoi 7 ani de zile?

P.S- V-am pupat, de la distanţă (de data asta pe toţi) şi dacă îmi revin, poate mai scriu, dacă nu, am să fiu la intrare, tai bilete. (V-am zis vreodată că eu, când eram mică, bănuiam că banii, de se pun la mort, la sărutarea ce de pe urmă, sunt mită pentru Sfântul Petru, să ne lase să intrăm în Rai? Am crescut, ştiu că nu-s)

P.S iar - să nu mă îmbrace în mireasă, că mă ridic d-acolo

altul si ultimul- daca mai doreşte cineva, ceva, să anunţe acum, poate mai pot schimba ceva

O noapte curcubeu

Totul a început ieri, la serviciu, dintr-o dată, pe la 19, m-a pălit direct în freză (aia de e rudă cu strungul), mâini, picioare şi alte organe din dotare şi-am început, precum Anna Lesko "ard în flăcări" la la la, numai că la mine, nu era "pentru tine", la mine era "numai din cauza ta". Cauza cui? Habar n-am, dar am făcut febră, chiar foarte mare şi toată noaptea apoi mi-am petrecut-o ba învelindu-mă, ba schimbându-mă, ba privind zăpada, ba citind o cărţulie roză, ba visând, ba privind monitorul si schimbând play-list-ul. Cred că d-aia sunt obosită acum, am făcut atâtea noaptea trecută şi-apoi cred că la 3 linguriţe de ţuică, o jumătate de linguriţă de piper e prea mult, sau nu? Eu nu vreau să zac, nu, mai ales că mâine-i musai să perind oraşul, dar cum mă ridic, cum văd curcubeul.

Comunicat

Că o să fie cod galben, că e zăpadă, că e iarnă, ştiu şi eu. Ce nu ştiu eu, de ce în comunicatele alea de la poliţie se spune "se circulă în condiţii de iarnă"? Eu am auzit ştirea la radio, dar dacă vrei să citeşti, o poţi face aici. Comunicat "Ştefan Crivăţ spune că se circulă în condiţii de iarnă", noroc că-mi spuse el, că altfel mă gândeam, că acum în plină iarnă, d-aia adevărată, nu travesti, ca până acum, cu zăpadă şi toate ingredientele, se circulă, ca-n plin sezon estival. Oricum nu cred că-i mare diferenţa, poate doar că unii-s mai prudenţi, gropile-s ascunse şi în rest noi să fim sănătoşi.

17 Ianuarie

Sfântul Anton. Scurt şi rapid.

Duminică egal poezie

Mihai Eminescu - Ce suflet trist...

Ce suflet trist mi-au dăruit
Părinţii din părinţi,
De-au încăput numai in el
Atâtea suferinţi?

Ce suflet trist si făr' de rost
Şi din ce lut inert,
Că dup-atâtea amăgiri
Mai speră în deşert?

Cum nu se simte blestemat
De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luaţi-mă cu voi!

Necesar

Discutam acum ceva vreme, cu un macho man. Între noi şi el fie vorba, "măiii, nu ştiu de ce leşină toate muierile după tine, începând de la 15 ani până la 50, dar nici nu vreau să aflu, cred eu, că ochii-s de vină", îţi mulţumesc doar că mă amuzi cu treaba asta. Aşaaa şi fiind un ger de crăpau stâncile, nu pietrele, normal că je aveam pe mine una bucată fustă. Doar oamenii normali îşi iau cât mai multe haine, eu sunt Cănuţă om sucit şi când e frig mi-e cald. Bun, ce deduc ei, macho şi încă vreo două leşinate (fetili asta e, cum apare K, cum vă fâlfâie ochii ca la melc şi vi se înmoaie gladiolele, parcă mă văd în faţa tv-ului urmărind concertele lui MJ din tinereţe), că eu să nu dârdâi de frig, am necesari pe mine. Nu trageţi, sunt vinovată, dar recunosc, se iartă jumate şi cu ce mai iartă popa, am scăpat. Numai că de aici a plecat ditamai dezbaterea despre purtarea sau nu a necesarilor. Şi-ncep fetele, că ele nu poartă aşa ceva, că mai bine îşi iau 2 perechi de dresuri, că doar mamaie purta, chestii d-astea, numite argumente feminine. Bineînţeles că m-am distrat, ce amuzant e să arunci câte o tâmpenie şi apoi să asculţi dezbaterile. După zecile de minute de dezbatere feminină, nemaiputând suporta piţigăielile, cred, preia cuvântul domnul macho, care a liniştit pe toata lumea cu două vorbe, iar mie mi-a provocat o criză de râs: "ce e aşa anormal?Eu am pe sub pantaloni". Acum trebuia să fiu eu pregătită, pentru a imortaliza momentul, pentru că dintr-o dată s-a auzit corul fetelor leşinate (şi dezamăgite mai nou) "ăăă, ce scârbos". Acum să nu-ţi închipui că eu port necesarii, rămaşi moştenire de la rude, nu, sunt nişte necesari oarecare, pe care eu îi port doar la fuste şi rochii, iarna când e foarte frig, foarte rar pe sub pantaloni. Şi-apoi ce e scârbos, dacă un bărbat poartă necesari. Aaa, dar poate voi nu ştiţi ce sunt necesarii.

Necesar= obiectul vestimentar, ce se poarta în vremuri geroase, li se mai spune şi colanţi, izmene sau indispensabili (de aici şi numele de necesari) în termenii adevăraţi.

Nu doar arta cere sacrificii

Ţin minte că acum, în plină iarnă (şi-atunci era stratul de zăpadă mai mare chiar de 50 de centrimetri), culegeam pere şi erau delicioase. Mda, aveam peri de iarnă, nu ştiu cum le zice în termeni botanici, eu le-am zis mereu peri de irană, peri cu pere verzi şi zemoase. Au trecut anii, au murit perii, mi-au rămas moşmoandele. Ce gust minunat au mosmoandele (pentru mine); şi-acum, când scriu am un ocean în gură, nu doar o baltă. Toate bune şi minunate, doar că din motive, doar de el ştiute, moşmondul din grădină s-a sinucis, încetul, cu încetul. Şi-a pus capăt crengilor întâi şi-apoi, într-o zi de primăvară, şi-a ucis şi rădăcinile. Ce mi-a mai rămas? Moşmondul mic din curte. Vreo doua ierni ne-am simţit minunat şi a hrănit multe guri, unele pe care nu le-a ştiut niciodată. Numai că-n viaţă apar şi schimbări, iar anul trecut primul a fost liliacul, abia aştept primăvara asta, dar după cum văd eu nicio şansă de resuscitare. Apoi a urmat cireşul, cireşul ăla mic de mai, din care nu mâncam, decât vreo 4 mâini, că restul le dădea tataie sau mai apoi tata la copii şi vecini şi celor, ce nu aveau cireşe (da' mie nu-mi dă nimeni acum, eu am cumpărat de la piaţă anul trecut, să duc cuiva la spital, că doar asta-şi dorea şi nu puteam să-i spun "ştii, eu nu am", asta e culmea "să stai în satul cireşarilor zgârciţi şi să-ţi iei cireşe din piaţă", dar culmea mai mare, vânzătorul să fie tot de la cireşari, dar el să nu aibe cireşe) câte poze i-am făcut, în picioare, culcat, tăiat pe jumătate, pff ziceai că e la casting, nu mă opream. E lemne de foc acum, soba lipseşte doar. Şi-n cele din urmă a venit şi răndul lui, al moşmondului. "Murise" şi el pe jumătate, dar încercam să-l resuscitez, din aceleaşi motive, ca şi liliacul a sfârşit şi el şi-acum caut ca o zăpăcită moşmoande, dar nu găsesc nicăieri :(( MIRC a avut 5 sau 6 (al lui e cel din poză), nu i-am cerut, nici pentru membrii familiei lui nu se ajungeau, nu i-am furat (cum să-l fur tocmai pe MIRC, nu că e o faptă rea, doar că-i comunitar- nu câine- şi-mi ia urma imediat). Am căutat în toate pieţele din Ploieşti, mai o am pe cea din Sud, dar dacă nu găsesc acolo Luni, unde pot găsi moşmoande? Trebuia să-mi congelez acum câţiva ani, când aveam şi-acum mâncam, la fel cum mănânc vişine de două zile. Vişine congelate şi-apoi dezgheţate, dar eu vreau moşmoande :((

Un copil din flori?

Unii oameni sunt ciudaţi, da' ciudaţi rău, mai ciudaţi decât mine. În clasele I-VIII am fost colegă cu Dana şi nu doar atât, chiar şi la grădiniţă. M-am bucurat atât de mult, când am auzit că vine o altă fetiţă din cartierul meu (adica din capu... la sat), încât MIRC a crezut, că-l părăsesc. Nu, nu l-am parăsit, în schimb de la Dana am luat păduchi. Nu mi-e ruşine s-o spun, asta e, i-am luat şi-am şi scăpat de ei, dar greu. Cât am plâns că nu vreau să mă tund (şi când mă gândesc că la 15 ani vroiam să mă tund ca Sinead O' Connor- din motive obiective, de mâţe şi trăsnăi), cât uram gazul şi îmi venea s-o bat pe Dana (dar n-am făcut-o).Bun, au trecut nişte zeci de ani de atunci, Dana e tot vecina mea, nu mai are păduchi, nici eu nu mai am, dar Dana înca mai poartă ştampila de "copil din flori" În minunatul secol, în care trăim, Dana încă e marginalizată. Ce lume minunată. Nu ştiu cât a suferit, dar ştiu că a făcut-o. Cât am fost în şcoală, făcea parte din grupul nostru de "trăsniţi", apoi ne-am imprăştiat şi pentru Dana a urmat o perioadă grea, devenise aşa de izolată, încât nici la salut nu răspundea (e că lumea-i minunată şi bună?). Acum mă bucur că şi-a revenit (deşi doar ea ştie, ce-i în sufletul ei), dar "proştii" încă se întreabă "dar voi vorbiţi cu Dana, ea-i un copil din flori".

Unde o fii problema? Ar trebui ca ea şi fratele ei (el şi-a băgat tot ce-a putut în gura lumii şi nu a fost aşa afectat) să fie nişte copii din copaci sau din legume? Cum ar spune un amic (om serios, cu familie şi-o vârstă cu şanse de a candida la vârsta respectabilă) "căcat, tu eşti un copil din copaci", iar noi suntem nişte legume.

Vaaaai, ce nenorocire

Un nou virus şi-a făcut apariţia. Primul a fost afectat el, stătea în bucătărie şi vorbea singur de multe ori, era abandonat acolo şi fiecare îşi vedea liniştit de treaba lui, numai el rămânea acolo. Pănă într-o seară, când n-a mai vrut, puteai să faci orice, el urla şi nicio şansă să mormăie mai încet. Nu-i bai, am zis, las' că-l aduc p-al meu şi aşa nu-l folosesc. Şi-a trecut o săptămână, trăiam cu toţii fericiţi, până în dimineaţa asta, când tata mi-a dat vestea "ştii şi-al meu a făcut la fel, are un virus clar :))". Aceleaşi simptome, degeaba i-am vorbit frumos, am apăsat pe tot ce se putea, el urla şi nu vroia să se schimbe cu niciun chip. Nu mai sunt pe vremea cealaltă, ante'89, să-i dăm 2 pumni şi să-şi revină, nu, acum vorbesc frumosc cu ele. De fapt eu şi atunci le rugam să îşi revină, cu pumnii era sora mea. Numai că de data asta, a trebuit să mă declar de acord, aşa am gândit şi eu, ori televizoarele din casa asta sunt afectate de virusul circuito1integralo2, ori se răzbună pe mine, că nu mă uit la ele, decât, când le şterg de praf, dar mai sunt şi alţii în casa asta, alţii care chiar privesc.

Breaking news

De la ţară:
1. Irinei i-a fost rău, a fost la spital Duminică şi i-au dat tratament pentru acasă, azi a venit salvare, i-au luat temperatura(şi-au aruncat-o pe geam) şi hai la spital.
2. între timp cei de la staţia de salvare au anunţat că şi lui Gheroghe îi e rău, l-au luat şi pe el.
3. lui DON i-a ars ceva la casă, el e la schi, în Austria, casa era descuiată şi lăsată aşa de isbelişte la îndemâna oricui.Nu l-a afectat aflarea veştii, îşi vede liniştit de slalomuri.
4. s-a spart o nouă casă, pe la şoseaua principală.
5. Chibrit ne părăseşte. Nu, nu echipa de fotbal, îşi vinde casa, se mută în cea nouă.
6. Îmi evit vecinii, şi-au făcut vaccinul, pe unul îl mănâncă pielea şi eu în loc să-i ajut, îi panichez, mai bine îi evit, spre binele lor şi-al meu.
7. În Decembrie a murit Doru, de TBC, ei au lansat zvonul că de gripă nouă. Doru era învăţător.
Nimic din toate astea nu-i de râs, doar că la toate se discută despre gripa nouă. Că pleacă discuţia de la ea şi-ajunge la altele, sau că pleacă de la "ştirile" astea şi-ajunge la ea, tot aia e. Deja începe să semene totul a bancul acela vechi, cu limbricii:
"pacient1- domn' doctor mă doare burta
-ai limbrici
pacient2 - domn' doctor mă doare capul
- ai limbrici
pacient3-domn' doctor mi-am rupt mana
-ai limbrici
pacient3- domn' doctor m-am urcat în pom şi mi-am rupt mâna
- păi vezi, te-a mâncat în cur să te urci acolo"
De ce oi fi ieşit eu printre oameni, fără căşti?
Şi-acum după promo şi publicitate, ştirile din sport:
eu am căzut în cap, când eram mică, nu mai e nicio noutate, doar că repercursiunile se văd şi azi.
Cu aceasta, vă urez o seară plăcută si cu un zămbet tâmp, întipărit pe faţa, doar am prezentat ştiri macabre, predau legătura colegei de la meteo.

Să povestim

Unde citesc, mă plimb, mă-nvârt, aud doar de Avatar. Până acum nu m-a atras nimic la el, de fapt nici acum nu mă atrage, da'-mi dau seama că-i mai ceva, decât Harry Potter. Altul, pe care nu l-am văzut, dar despre care am auzit, că în curând o să conţină scene de sex. Oauuu, ce mişto, deja mă gândesc că în curând or să apară desene animate şi filme pentru copii, în care Scufiţa Roşie se combină cu piticii (sper sa nu fie nesimţită, să-l lase pe Mutulică, pentru Albă ca Zăpada, eu îl iubesc pe Mutulică), lupul o să fie logodnicul lu' mama vitregă a Zăpezii,  vânătorul se combină cu Fata Moşului, Fata Babei îl ia pe Zmeu, Spânul o ia pe Muma Pădurii, bunicuţa îl ia pe Verde Împărat (să-şi amintească de tinereţe şi pădure), Harap Alb o să-şi găsească marea iubire la matrimoniale, Roşu Împărat o să urmărească la tv- Noră pentru mama şi-o să aştepte ca Roz Prinţ să-şi găsească aleasa potrivită, Micul Prinţ e-n tratative cu Cenuşăreasa, dar asta-i rea şi nu vrea să pună botul la declaraţile lui "Şi mi-e drag sa mă uit noaptea, să ascult stelele.E ca şi cum aş asculta cinci sute de milioane de clopoţei", ursul s-a lăsat păcălit de vulpe şi-acum plăteşte pensie alimentară, cocoşul a amanetat mărgica, iar restul personajelor au plecat la nunta lui Figaro. Ceee? Crezi că nu-i posibil? Eu zic că da, sau imaginaţia mea iar a luat-o la galop.

Să râdem pe seama noastră

Asta pentru prenumele mele, pe care mi le-au pus alţii şi cratima lor. Citez "Pana in ziua de azi stai la fel de prost cu memoria"
Intr-o viata anterioara am fost
PC 486
Şi asta pentru fetiţa junglei 13:
Intr-o viata anterioara am fost
Dinozaur
Şi-un alt citat minunat : Ce sa-ti zic? Conduci un Trabant, iti place la bai la Olanesti si melodia ta preferata e Coco Jambo."

O s-o fac şi lungă

Azi şi azi am făcut o tâmpenie şi-i d-abia ora 11:30. După ce am dedus că-ntineresc, altă explicaţie nu găsesc, la faptul ca ieri mi-am bătut (fără milă) recordul la somn şi-am dormit cu mici întreruperi, destinate stomacului, de la 4 am până la 9pm şi cică, dacă îmbătrâneşti dormi mai puţin, cum eu dormeam 5-6 ore pe noapte (câteodată chiar mai puţine) şi-mi erau de ajuns, acum dormind mai mult, întineresc, nu? Mi-amintesc că, de câteva ori au venit să vadă, dacă respir, apoi ştiu că a sosit ea şi spunea "ia te uită cum doarme asta mică, zici că visează", i-am răspuns "auzi, chiar visez, mai stau o oră şi vin eu pe la tine". O oră a avut cam 148 de minute, dar la ea n-am mai ajuns.
Bun, dormind atât, normal că azi sunt mai activă, ca niciodată. Deci, mişcându-mi agale corpul spre bodega de la jumatea străzii, auzul mi-a fost perturbat de fluierături şi cuvinte, pline de inteligenţă "pâs pâs". Nu dau atenţie, trec mai departe, dar "pâs pâs" continuă şi bine chiar, că deja la al şaselea "pâs pâs, pisi unde te duc paşi ?", am făcut-o, m-am întors şi mi-am început discurul "auzi bă? Normal c-auzi, cine te crezi? Ai nevastă acasă, ai mamă, ai rude feminine? Du-te-n ce vrei tu, dar zi-le lor pisi, nu mie şi gândeşte-te cum ai reacţiona, dacă un maimuţoi ca tine, le-ar zice ceva pe stradă" (da,da ştiu, îs nebună, dar cam ăsta e discursul meu de fiecare dată), m-am întors şi mi-am văzut liniştită de măreţele mele planuri - cumpărarea pâinii. Doar că monologul meu a fost auzit şi de altele, dialogul, ce a urmat, a fost cam aşa:
 "-de data asta ai făcut-o lată. Ştii cine e ăsta?
 -Sincer, nu, dar nici nu vreau să aflu, doar dacă e Superman şi-i deghizat acum. Deja tremur, mă gândesc, cum o să fie, când o s-o fac lungă
- păi ăsta e rudă cu J, marele "jmecher"
- aşa şi? Ce poate să-mi facă? Să-mi taie ţevile, să mă debranşeze, să-mi ia apa de la gură şi să mi-o toarne-n cap? "
Promit că nu mai fac, nu, data viitoare am s-o fac lungă, da' lungă rău de tot (despre trăsnaie vorbesc, există o persoană, de-mi citeşte aberaţiile şi interpretează orice).