Prietenia

Prietenia?
Dacă aiş întreba ce e, probabil aş primi aceleasi răspunsuri, pe care le-am găsit prin oracolele vechi.
Prietenii?
Prietenii vin şi pleacă, mi-ar spune cineva.
Eu n-am prieteni.
Am, dar am amici şi cunoştinţe apropiate sau mai depărtate.
Prieteni? Hmmm, consider că, dacă eu nu-mi sunt prietenă, nici altcineva nu-mi poate fi.
Prieteni? Hmmm, păi, dacă ar fi să mă iau după lume, cam mulţi se cred prietenii mei şi cam despre mulţi are lumea impresia, că-s prietenii mei.
Greşit în ambele cazuri. Pe mulţi dintre cei, care spun ca ar fi pritenii mei eu îi consider doar nişte cunoştinţe cu care am interacţionat de-a lungul şi de-a latul vieţii. Pe una dintre femeile, pe care alţii o consideră prietena mea bună, eu o consider amică. Mda, amică şi atât. Nu pot considera o persoană, care mă crede fraieră, prietenă apropiată. De ce mă crede fraieră? Simplu şi doar un exemplu: din partea mea, fiecare poate să facă ce o vrea cu viaţa lui, nu mă interesează, dar să nu mă creadă proastă. Puţin îmi pasă că la capătul telefonului e "amantul perfect", dar nu mă prosti cu răspunsuri d-astea "Ce faci fată?". Din fericire/nefericire nu m-am născut mâine şi am trecut prin viaţă învăţând ceva.
Nu de prietenii şi neprietenii mei vroiam să scriu, ci despre faptul că acum un an am cunoscut o fată. Am cunoscut-o mult mai bine anul ăsta, în Iulie. Sincer, vă spun, e o fată frumoasă (şi exterior şi interior), nu mi-e prietenă, dar eu o consider amică, deşi n-am mai schimbat cuvinte, de prin Septembrie. Ei bine, prin August a crezut că şi-a găsit o prietenă. O prietenă confidentă, căreia i-a spus multe, despre viaţa ei. Urmarea, prietena găsită a împărtăşit "noutăţile" aflate cu restul lumii şi doar s-a folosit de fată. Acum? Am crezut că fata şi-a învăţat lecţia dură, dar se pare că nu. Un vechi prieten, care cândva i-a adresat cuvinte mai mult decât jignitoare şi pe care l-a iertat, acum se laudă iar cu plimbările, pe care le face impreună cu fata.Păcat.
Prietenii? Hmmm, eu sunt prietena mea cea mai bună.