Duminica egal poezie

Ne ducem toti

Serghei Esenin 

Ne ducem toti cîte putin, mereu,
Catre-un liman de tihna si-mpacare,
Poate curînd va trebui si eu
Bulendrele sa-mi strîng pentru plecare.O, dragi mesteceni, gingasi si subtiri!
Si tu, pamînt! Si voi, cîmpii ca marea!
In preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stapîni-ntristarea.

Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace voua, salcii ce-n apus
Va oglinditi în apa purpurie.

Atît de multe gînduri am urzit,
Am scris atîtea cîntece visate
Si pe pamîntul trist sunt fericit
C-am respirat si c-am trait de toate.

Sunt fericit c-am sarutat femei
Si-am lenevit pe iarba parfumata,
Iar fiarelor, ca unor frati ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodata.

Acolo stiu ca nu fosneste-n zari
Cu gîturi lungi de lebada, secara...
De asta-n preajma tainicei plecari
Eu ma-nfior si-mi simt adînc povara.

Acolo stiu ca nu vor mai fi fagi
Nici holdele cu aur viu pe nume...
De asta poate mi-s asa de dragi
Toti oamenii cu care sunt pe lume.