In copilaria mea, aia oficiala (neoficial- si-acu-s un copil), am avut parte de melodii fluierate (d-aia inainte sa vorbesc, am fluiert), melodii mormaite si melodii lalaite (ehh, uite-asa poate isi dau unii seama de ce lalai mereu). Stiam tot, de la Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Nelu Balasoiu, sotii Ridescu si multi altii, pana la Albatros, Profesional, Real B, Generic, Azur si altii ( cine-a prins vremurile alea si spune ca nu a facut-o, ii e rusine sa recunoasca). Am melodii, franturi, pe care nu le-am mai auzit de atunci, dar am si-o melodie ce ma-nnebunise, pe care n-o intelegeam si pace.
Melodia aia era pentru mine atunci, cum e asta, despre care a scris si ea, azi.
Acum am observat ca iar s-asculta, parca-n varianta Angelicai Stoican suna altfel, dar tot mi se face parul sarma ghimpata, cand aud dati-mi sticla cu otrava. Nu stiu, daca au gasit-o cei de atunci, dar mare dreptate avea tata "n-ai curaj s-o iei singura".
Ziceam acum vreun an si nitel, ca, daca mai aud de pusti si curele late, stramte, capsate, cu strasuri, ma-mpusc. Bine ca nu-mi luai pistol, dar clar astea doua melodii or sa-mi faca mereu parul sarma ghimpata, ca nu-mi trece nici cu lamaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu