Când mi-amintesc de seara asta, de acum 23 de ani (si nu ca-s fi Creangă), îmi vine a râde. Bine, nu-i nimic de râs, din contră, e de plâns, la cum ne batem joc de noi. Dar, încă văd cum am fost anunţaţi (eram cu MIRC) că e "revoluţie", în timp ce ne pregăteam arcurile. La ce prăpăd am făcut cu el, atunci, până ne-au sosit părinţii acasă, dacă oamenilor, care au vrut binele poporului (bleah), nu le reuşea, sigur părinţii noştri n-ar fi ajuns bine.
Ce doream a vă spune? Care aţi prins zilele acelea amintiţi-vă de ele, amintiţi-vă de cei care merită şi care au murit atunci şi nu uitaţi că mulţi, dintre cei, care au vrut binele poporului (bleah, din nou) şi pentru care au murit oameni nevinovaţi, sunt astăzi la nivelul "de elită"/ sus pus al ţării.
Dar până când? Până şi-o reveni românul din laşitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu