Fă-mă să uit. Nu să râd, să uit. Să râd, mă fac singură, dar să uit, să-mi dispară imaginea aceea, cum fac?
Duminică-mi spunea cineva, că pe net (prin intermediul fb-ului, al mess-ului) ar circula un filmuleţ cu un nene, care-şi pune capăt zilelor şi nopţilor, spânzurându-se de clanţa uşii. Fată tânără, care s-a uitat de curiozitate, să vadă dacă e posibil. De Duminică până azi, mi-au mai spus câteva persoane.
Cum s-or uita? Na, mă uit şi eu la tot felul de filme, n-am nicio treabă, bocesc câteodată, deşi de mică mi-a zis tata "ăia-s vii şi nevătămati şi tu te pui pe inimă rea", dar aia nu-i film. Ciudat (sau nu, ţinând cont de circumstanţele, de acum), mi-aduc aminte şi de nea Aur, cum îmi spunea mereu, că la "Femeia necunoscută", a primit aceiaşi replică, tot de la tata. Ei când or uita? Imaginea aia nu le-o rămâne, undeva, în suflet?
Fă-mă să uit. Dorm, de când m-aşez să dorm, dorm fără nicio problemă, dar orice-aş face, că mănânc, că respir, că stau la pc, că citesc, că-s la serviciu, imaginea aia n-o pot alunga. Nu, nu aceea, în care sta rezemat de uşă şi ... Nu, imaginea cealaltă, imaginea-n care "dormea", după ce l-au aşezat criminaliştii.
...
E posibil. Atât de posibil, cum n-am crezut vreodată.
Ce ţi-e şi cu viaţa asta...
Oamenii au mii de măşti şi-o scăpare a lucidităţii poate fi fatală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu