Ziua fricii mele se apropie, mult mai repede, decât am sperat.
Am o stare, pe care nu pot s-o explic. Stare, care durează de câteva ore, de când am găsit dovada, că lumânarea mea a fost furată, exact de către cine bănuiam.
Pentru primele momente am să fiu paşnică, am să-i explic că şi mormântul respectiv se încadra între cele, despre care le-am vorbit, data trecută, că n-au voie să se atingă, mai apoi nu ştiu ce va urma, dar cert e că am pornit un război cu oamenii fără suflet.
Dovada e asta:
Războiul nu-l duc singură, spre nenorocul lor, am şi aliaţi.
Nu, n-am să rezist să fiu paşnică până la sfârşit şi probabil am să-i târăsc cu limba pe mormânt. Cât e amenda? Nu mai contează, dacă ei n-au luat măsuri, le iau eu.
5 comentarii:
Foarte bine faci că nu lași lucrurile așa, trebuie să iei atitudine.
@madMe- crede-ma, am incercat cu frumosul,am spus intai niste cuvinte,sa inteleaga, sa nu se simta jigniti,le-am batut apropouri.Se pare ca o parte au inteles,unele mi le lasa in pace, numai de asta se ating,pentru ca nu stiu ca merg si acolo.Stii care e culmea? Dupa ce mi-am intins antenele zilele astea,dupa ce "baietii" veseli au faut la fel, unul dintre ei il intreaba pe posesorul scuterului "de unde ai ingerii?", raspunsul "daca vrei iti fac si tie rost".Cat de nesimtit sa fii?at de fara suflet?E bine ca in treburi d-astea sa iti aliezi mosii si mai ales babele.Crede-ma.
Doamne mare ti-e gradina, as vrea sa te pot ajuta intr-un fel sau altul.. Oricum sa furi de la mort e prea multe deja, tara asta e sortita pieirii ...
Ce ma bucur ca l-ai gasit pe nesimit. Si-a pus la scuter sau nu vad eu bine? Doamne fereste, ce oameni...
@Cris Mary- merci pentru sustinere.Multi dintre oameni nu merita numele de oameni.
@Lillee- la scuter,da.Sincer,vroiam sa mai astept,sa ii intind o capcana si apoi sa merg la politite,mai ales ca spusese deja cuiva "daca vrei iti fa rost",dar am vorbit cu un militian si mi-a zis ca oricum doar o amenda mica isi va lua,asa ca nu mai astept.
Trimiteți un comentariu