M-or asculta vreodată?

Inimii nu-i poţi porunci. Aşa şi? Parcă ficatului poţi să-i zici : "amice, ce dacă ţi-am dat eu alcool aseară, cât pentru o unitate militară, nu te răzvrăti acum, nu mă face de râs", sau călcâielor "neutrelor (nu-s nici masculi, nici femele) să nu vă pună naiba să vă crăpati acum, că ...", că ce? Ce le poţi face? Spune tu acum, cui îi poţi porunci? Vorbeam odată cu al meu cot "bă, te rog, potoleşte-te, îmi faci rău, foarte rău, promit că-n viaţa mea nu mai zic "mă doare-n cot", dar lasă-mă acum, să-mi văd de treabă, vine iarna şi nu-i casa gata" (se trezise furnica din mine). Ce crezi, că m-a ascultat? Puţin i-a păsat lui, de lacrimile şi rugăminţile mele. Şi genunchiului stâng, îi mai zic câteodată "mă băiatule, nu mai scărţâi, că uite d-aia nu mă iau de ciordit şi mai închide robinetul ăla, că era să mă înec, de la apa pe care o ai". Ce-i fraier, să mă asculte? Nu, tot el se trezeşte cu pretenţii "fii şi tu mai feminină, dă-i cu nişte vaselină şi vezi că ai imbătrânit, lasă zbenguiala pentru alţii, ar trebui să ai o criză la vârsta asta". Pe naiba, despre criză, îmi zic alţii, că ar trebui să am. Da, da, iar sunt anapoda, iar sunt contra naturii. Vocilor, piticilor şi celorlate vieţuitoare, din capul meu, nici nu mai mă risc, să le poruncesc. Am trimis odată un pitic, să-mi caute o doagă, că o aveam sărită, nici azi nu s-a întors, asă că momentan, îi las să se contrazică între ei. Poate vreodată...

STEFAN BANICA - OF, INIMIOARĂ