Pikachu merge mai departe

Până într-o zi, Pikachu era cineva, numai că dintr-o dată, altcineva a dorit ca Pikachu să iasă din anonimat şi să nu mai fie cineva. Pikachu se pare că înghiţise în copilărie contraceptive, de aia era aşa reticent şi-şi lua măsuri de precauţie, doar că un prezervativ a avut un defect, lui Pikachu nu i-au servit la nimic măsurile de contracepţie. Într-o altă zi lui Pikachu i s-a întâmplat ceva, ce nu mai credea că se poate întâmpla. Probabil Dumnezeu a zis, "na, nu credeai, uite că se poate" şi-a crezut, i s-au făcut poezii, i s-au spus vorbe frumoase, dar se pare că doar atât, se prea poate ca Pikachu să fi fost victima unui pariu. Nu ştie ce să creadă, dar dor mai mult ignoranţa şi tacerea, decât nişte cuvinte. Pikachu plânge, de ceva vreme şi se întreabă unde a greşit, dar e obişnuit, viaţa i-a dat mereu câte o palmă. A venit pe lume, prin efracţie, n-a fost dorit şi i s-a spus. La 7 ani, a primit de la viaţă un upercut şi-a realizat că unii oamenii sunt mai hiene, decât hienele, iar aripile i-au fost frânte şi-a durut, dar a crescut şi-a zburat şi-a visat si-a sperat, dar n-a uitat. Şi-a tot primit palme de la viaţă şi s-a tot ridicat, a mai primit şi pumni, dar când numărătoarea se apropia de 0, se ridica şi o lua de la capăt.

10, 9, 8, 7, 6, 5... 4, 3.. am încredere că Pikachu n-o să arunce prosopul, pentru că Pikachu luptă pâna la sfârşit.

Ce mi-a plăcut la Pikachu? Că-n ciuda a tot şi toate, a rămas om.

Ce nu mi-a plăcut la Pikachu? Că nu a ştiut să spună "Nu", deşi i-a plăcut mereu poezia asta, nu-i ironic?

Oare cât o să mai reziste Pikachu?