De alea uneia dintre personalităţile mele

Dacă azi la serviciu mai aud melodiile astea 1,2,3,4 şi tot aşa, plec acasă. Nu vă interesa, dar trebuia să mă eliberez, mi-e de ajuns "nevroza" mea, ca să mă mai sâcâie şi melodiile astea. Nu, nu plec, pic, precum migul, dar spre deosebire, eu sper să mă şi ridic. Şi da, nu dorm şi azi lucrez şi-am să lucrez şi mâine şi-am lucrat şi ieri, din motive de distrare saptămâna trecută. Când dorm? Habar n-am, de vină cred că e faptul că am aterizat pe lumea asta noaptea. Nu puteam să vin ziua? Nu, ca nu am vrut să văd ce e p-aci, mi-era bine acolo.

Să nu uit: cine mai ajunge pe blogul ăsta întrebându-se "cum să-i arăt că iubesc" (asta se întâmplă la două zile) să nu mai caute aici! Sau mai bine să nu îi arate. Oricum viaţă nu-i nici roz, nici gri, e colorată.

Spitalul de urgenta "Nu-mi pasa de nimic"