20:50 CVC presta de zor la maşina ei şi eu plecam spre casă, 2 metrii îmi lipseau.
MMS- vine maşina
Eu- vine nebunul, păzea, se salvează cine poate. Am renunţat la cei 2 metrii, m-am lipit de gard, era viaţa mea în joc, ştiu eu ce vorbesc.
Pleacă lady cu maşina şi nebunul călare pe scuter, atacă regina pe partea stângă a drumului, apoi cred că a văzut tura pe dreapta, pentru că am apucat să mai vedem doar cum s-a lansat precum bobul la schi, direct de pe asfalt în şanţ, pe coate. Cred că Hope a crezut că vine sfârşitul lumii.
CVC- a căzut ăla, da-te să-l văd
Noi- eşti nebuna, tu nu vezi ca noi ne-am întors cu spatele?
CVC- sunteţi cretini, de ce?
Eu- nici eu nu credeam când m-am reîntors din ţara civilizată, dar m-am convins.
Între timp nebunul s-a ridicat şi a plecat cu sângele şiroindu-i (de ce nu a intrat în curte să se spele habar nu avem), sperăm din tot sufletul că până unde a fost nevoit să meargă nu a confundat lumea cu popice.
Înainte să spui că nu am procedat corect şi că ar fi trebui să mergem să-l ridicăm citeşte asta:
Acum câteva luni, la miezul nopţii cât p-aci să-mi stea inima când am auzit că ţipă Leny, femeie trecută de 55 de ani şi că urlau toţi vecinii la mine în curte (sincer câteva seri noi nu am mai dormit şi rămăsesem cu sechele). Ce se întâmpla? Ardea la nebun. Agită-te, sună la socrii lui, împarte-te să nu leşine vreo vecină mai slabă de inimă, vecinii sunau la pompieri, tata (omul ăla care i-a udat placa la casă la 2 noaptea că doar atunci era apă, că el nu locuia aici şi căruia i-a spus acum un an "ce te uiţi mă ca prostul?") a încercat să intre împreună cu vecinii. Salvezi nebunul din casă să nu cânte "Ard in flăcări" şi el cum îţi mulţumeşte: " ce vecini proşti am, au dat cu pietre".
Da, eu recunosc, sunt proastă rau şi vreţi să ştiţi de ce? Pentru că şi în noapte de Înviere am strigat că-s hoţii la ei, laudele le-au luat alţii, dar nici nu vroiam să îmi adreseze el vreun cuvânt. Mi-a fost de ajuns acel simplu mulţumesc primit din partea socrilor lui.
Concluzia: dacă tactu' a fost secretar de partid pe vremuri (şi totuşi e mai om ca tine), dacă tu acum eşti mare director la o uzină, care nu mai are muncitori, dacă ai fost înainte şef la unii care ne apără pe noi, nu te opreşte nimeni când umbli beat cu maşina, nu te întreabă nimeni de ce faci scandal, nu...multe.
cel mai prost din curtea scolii
Un comentariu:
leny il punea pe guritza:))sa ia apa cu galeata:))da ce puteai sa stingi din dita incendiu?n-am putu sa stingem nici makr prostia lu"smecher" aia din cap...oricum se face de ras in fiekre zi la noi=))
Trimiteți un comentariu