vineri, 26 iunie 2009

Nepăsare sau nesimţire

Probabil după această postare am să fiu avertizată iar că nu-mi ţin gura şi că mă risc prea mult. Asta e, îmi asum şi riscul ăsta.
Intersecţia DJ102 cu DN1 B unora nu le va spune nimic, dar este poziţionată la întâlnirea unor drumuri cu trafic mai mult decât intens. Numai ca autorităţile probabil au altă părere, iar la concluzia asta am ajuns în urma sutelor de zile în care semafoarele nu funcţionează.
Azi s-a produs un nou accident (oare al câtelea că tot incerc să aflu şi nu reuşesc), nu ştiu dacă s-a soldat cu victime, nu ştiu cine a fost vinovat şi nici cauza, pentru că nu am auzit nicăieri vorbindu-se despre asta. Ştiu doar că la ora 8:50 intersecţia arăta aşa:

Oare polţiştii din cele 2 maşini de poliţie, care au trecut prin zonă, n-au văzut asta? Oare ceilalţi participanţi la trafic erau si ei orbi? La ora 9.20 au sosit şi pompierii impreună cu poliţia.Surprinzător, la ora 16:30 semafoarele funcţionau, dar oare acum ce or face?Probabil pentru simplu fapt că in oraş funcţioneaza aşa

nu ne mai interesăm de celelalte, care din câte ştiu eu aparţin altei comune.
Merci Bi şi baftă, celor care au drum pe acolo, la "loteria semafoarelor de la Centură".

4 comentarii:

bibi spunea...

mda...sincer mama a zs k ea nu mai trece...toata lumea se inghesuia...mai bine o luam pe jos...in locul zeciolor de minute kre am stat inghesuita acolo si aveam senzatia k masinile din spate se urca pe noi...toata lumea injura,claxona...si se uita la accidentul kre parca se "sfarama" in fiekre minut...dupa km se vede masina e plina de cioburi si alte chestiuni din masina...probabil k putin mai incolo oamenii se opreau sa-si faca pana...faptul k politia nu a facut nimic cel putin kt am stat eu acolo in intersectie,cele doua echipaje de politie nu si-au dat interese,treceau de parca acolo nu se nimic...citez un cetatean nervos de situatie"f***-**-n gura de nenorociti,knd avem nevoie de politie nu e...e o tara plina de parsivi" asa s-a adresat omul mentionez ca era jumatate scos pe geamul masinii.si nu imi pasa daca o sa citeasca un politist aceasta postare...dar,probabil k o sa fiu si eu soferita si nu as vrea ca vreodata sa mi se intample asa ceva,probabil k dk o sa se intample sa asist la o inghesuiala,o sa las masina pe dreapta si o s-o iau la pas...

Fetita Junglei13 spunea...

@ bibi- d-aia nu imi tin eu gura,d-aia ripostez, "protestez", "iau atitudine" mereu, desi multi imi spun ca ma lupt cu morile de vant.

Cristian spunea...

Ce sa faci asta este Romania sau cum se scrie pe alte bloguri, RRomania.

iculici spunea...

;)) EU II URASC PE POLITISTI. PUR SI SIMPLU NU LE VAD ROSTUL. IS D-E-G-E-A-B-A.
HAI, DOMNILOR MILITIENI, SARITI VA ROG IN CAPUL MEU, DIN NOU !!! SUNTETI DEGEABA PE FATA PAMANTULUI. !!!

PUP TIE.