PRIETENII
Vasile Militaru
Porcul, pupaza, cocosul, un broscoi, un cerb, un cuc,
Cotobaturea, magarul, turturica si-un bursuc
Se-adunasera odata sub umbrela unui nuc…
Si-astfel stand la sindrofie,
Adumbriti de nucu-nalt,
Faceau caz de-a lor nobleta si de-a lor prietenie,
Intrecandu-se-n surasuri unul catre celalalt…
Astfel, porcul zise tare, ca un orator de soi:
– Eu spun sincer ca pe lume, de nu v-as avea pe voi,
Mi-ar parea ca toata lumea e o balta de noroi!…
Pupaza, privind broscoiul, nu mai inceta sa spuna:
– Eu cand nu va vad trei ceasuri, umblu parc-as fi nebuna!…
Iar magarul ii raspunse: – Cine seamana, s-aduna!…
– Frate, daca nici aicea, zise cucul ca din flaut,
Nu-i noblete-adevarata, nu stiu unde s-o mai caut!…
Si tot astfel, cu iubire fara margini, si-au spus verbul.
Codobaturea, magarul, turturica si-apoi cerbul…
Insa, coborand amurgul sa-nveleasca-n taina nucul,
Cel dintai plecat-a cucul;
Dar abia luandu-si zborul,
Pupaza porni sa spuna, veselind integ soborul:
– Bata-l Dumnezeu Preainaltul!
Stiti ce pacatos e asta care-n crang isi canta psaltul?
Face oua-n alte cuiburi, sa i le cloceasca altul!…
Dupa hohote cu lacrimi intre sincerii prieteni,
A plecat apoi si cerbul catre brazii plini de cetini,
Dar in clipa urmatoare, pupaza-l lua la rost:
– Iata, cat e el de mare, tot pe-atata e de prost;
Nu e-n stare nici o vorba mai de duh si el sa toarne
Si de-aceia… creste-n coarne!…
Si din nou a ras soborul, uitand vietii tot amarul,
Iar la cateva minute, „ramas bun” le-a zis magarul…
– Ce fudul e urechiatul!… sopti porcul, malaet
– Cum n-ar fi daca se crede cel mai mare cantaret!…
– Mie-mi vine sa ma spanzur, cand aud barbaru-i glas!..
– Si el zice, dobitocul, ca e cel mai mare bas!…
Cam asa batjocorit-au pe magar cei ce-au ramas…
In sfarsit, plecand si porcul, ceilalti toti graira-n cor:
– Vai ce porc nesimtitor!
Ia te uita, ticalosul, cum isi bate joc de noi:
Pai asa se iese-n lume, plin cu totul de noroi?…
– Daca noi stam cu toti porcii!… sari pupaza motata,
Iar cand fu si ea sa plece, turturica zise-ndata:
– Porcului eu nu-i bag vina, dragi prieteni, nici de fel,
Fiindca porcu-i pretutindeni, cu noroiul dupa el;
Dar de pupaza ce ziceti, ca-n matasuri e-n tot ceasul,
Iar in casa ei cand intri, trebuie sa-ti astupi nasul?!…
Si-ntrun hohot fara seaman; toti isi inecara glasul,
Astfel incheind taifasul;
Iar un carabus frumos,
In cojoc de abanos,
Suspinat-a pentru sine, de sub umbra unor cetini:
– Rar asemenea noblete si mai rar asa prieteni!…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu