Și cum mergeam eu aseară prin ploaie, din motive de împrumutat umbrela și nereturnată, când mai aveam puțin până acasă aud "vezi, mâna lui Dumnezeu, dacă ai făcut bine". Și-am început a râde amândoi. El, unul dintre copiii, care văzuse când am împrumutat-o, mai ud decât mine, își bombănea alegerea de a ieși afară cu bicicleta. Eu?! V-aș spune că eram puțin umedă, dar interpretați. Ce vreau să știu ?! De ce mâna?! De ce nu și piciorul ?! Nu-i un șut mai dureros decât o palmă ?! Sau poate nu.
P.S. e doar o întrebare existențială. Tot cred în Ăl de Pretutindeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu