joi, 29 noiembrie 2012

Nu te supăra frate !

       In seara asta mă uit la tv, vine TG la Sinteza Zilei, dar deoarece, pentru că, fiindcă, să mă eliberez şi eu, că poate-mi trece lehamitea şi înţeleg oamenii, nu ca mine, care am priceput abia acum, sensul unei întrebări.
     A  I: s-a ales colbul de blogul acesta, când am început să fiu mai activă pe fb si-aici să pun doar regularităţile.
       II: am zis că-mi revin.Şi-n momentul, în care m-am hotărât s-o fac, m-a cuprins o mare lehamite, de net. Oare chiar la nivelul acesta s-a ajuns, oare sunt eu naivă? Consider că-s cu picioarele înfipte bine în pământ şi capul, exact sub nivelul norilor. Bine, am momente-n care visez elefănţei roz, pe tavan, dar îmi revin repede.
       III: am luat netul ca pe o sursă de informaţie, o sursă de amuzament, uneori, o sursă de schimbat păreri şi idei cu prietenii şi amicii virtuali, dar...
       IV: Şi-acum punctul culminant: lehamitea.

      De curând, o persoană, pe care o cunosc din viaţa reală, dar pe care n-am mai văzut-o de câţiva ani, mi-e şi amică, pe facebook. Luni se fac două săptămâni, de când tatăl fetei (femeii, că-i aproape de vârsta mea şi-are şi-un puşti, simpatic) a murit. Dumnezeu să-l odihnească! La toţi ne vine rândul. Soarta face să aflu tocmai, când intram, la vreme de seară, într-o biserică. Ajunsă acasă, cam pe la 23, în seara aceea, ce văd pe fb, unde-mi apare, cum se zbuciumă gândurile, în capul fiecăruia?!?! Un ecran negru, la poza de profil a femeii. Bun, poate că aşa a simţit, că se eliberează, am gândit, deşi, sincer, nu cred că mai ai puterea de fb, în momentele acelea. Seara următoare, pe fb, apare un alt ecran negru, la poza de copertă. Hmmm, recunosc, sunt un pic mai mult, anormală, dar nu pot pricepe toate astea. A treia seară şi apogeul lehamitei. Acelaşi fb, aceiaşi întâmpinare, cu actualizarea gândurilor şi...
  la poza de profil a femeii, la doar câteva minute de la despărţirea definitvă, de acel om, stătea postată poza cu omul respectiv şi câteva cuvinte de dragoste.
      Bun, spuneţi-mi că aşa simţea că se elibera, am gândit-o şi eu prima oară, nu uitaţi. Spuneţi-mi că fiecare îşi exprimă durerea, cum ştie. Spuneţi-mi tot ce vreţi, dar pentru mine deja a fost prea mult. Aşa de departe s-a ajuns?!?!? Nu-i de ajuns cu circul de la tv, ne transformăm şi propria viaţă-n circ?!?! Şi Dumnezeule/ Allah/ Budha/ sau cum te-or mai numi, cum să poţi posta, pe fb, la nici o oră, de când ţi-ai luat "Adio", ca mai apoi să dai "laicuri" la tot felul de pagini, cu rochiţe, cu bluziţe, cu bancuri?!?!?
       Asta, pentru mine a fost prea mult. Mult prea mult.
B. I: Am spus "probabil Sâmbătă". Doream să fie Sâmbătă. Chiar aveam o Sâmbătă cu amintiri, pe care, cred, că mulţi le-ar fi apreciat.
     II. A murit Şerban Ionescu. Dumnezeu să-l odihnească! Mare circ, mare tamtam, am auzit, că s-ar fi făcut. Mă-ntreb, femeile (pt că, să fim sinceri, prea puţini bărbaţi sunt interesaţi de circurile astea televizate), care au urmărit "grotescul spectacol" oferit de anumiţi moderatori, au pupat şi ecranul tv-ului, când au văzut coşciugul, pentru a da mortului, ultima sărutare?
        A murit Achim Nica. Dumnezeu să-l odihnească! "Cine-i?" mă-ntrebau multe "doamne", când le-o spuneam ca replică, după ce spuneau de J.R. Să fie clar, n-am nimic cu J.R, am urmărit Dallas-ul ca orice om al perioadei recunoscute comuniste (că şi-acum e tot comunism, dar prost făcut şi nerecunoscut), dar consider, c-abia ne ducem fericirea şi necazul nostru, d-apoi să le "judecăm" şi p-ale altora. M-am întrebat şi-atunci, mă-ntreb şi-acum, de ce nu fac domne' şi parastasele de 3 săptămâni, de 6, de 3 luni, de 6, de an, prinosul şi toate celelalte, televizate? De ce nu duc circul până la final, că oamenii asta cer.
     N-am scris nimic de Iurie Darie.Am scris dincolo, pe fb. Apoi a început să mi se agraveze lehamitea.
   III. Mă-ntorc în offline şi revin şi la ceea ce a făcut ca Sâmbăta, trecută să rămână doar cu poate.
    DE CE SE ÎNŞEALĂ FEMEILE? DE CE SE MINT? Ah, nu, să nu-nţelegeţi greşit. Nu de ce sunt înşelate şi minţite de către alţii. Nu, nu, ci de ce se mint singure? Pentru că o femeie, care îşi înşeală sfertul vieţii (dacă-l înşeală, nu mai e jumătate, nu?), se minte singură, părerea mea.
    Aaaa, da, ştiu, şi bărbaţii înşeală. Idem ce am spus mai sus. Doar că lehamitea mea a ajuns, în starea asta, avansată, datorită femeilor.
    Amica mea (consider că prietenă e persoana, căreia îi spui ceva şi acolo rămâne, care îţi spune adevărul direct şi nu te linguşeşte) îşi înşeală soţul. Bine, nu ştiu dacă şi fizic. Nici nu mă interesează. Dar numai faptul că de trei ani şi ceva (de când m-am prins eu, cu tot cu dovezile aferente) se întâlneşte, pe furiş, c-un domn căsătorit, care are şi doi copii, comunică pe net, îşi lasă treburile baltă, de oful respectivului, vorbeşte la telefon (codificat, crede, necodificat, zic eu) şi are nesimţirea ca şi atunci, când suntem împreună cu soţul ei, să ii răspundă celuilalt, mi se pare tot înşelăciune (apropo, ştiu, mă crede şi proastă, când face asta).
   Verişoara mea şi-nşelat soţul. Staţi, nu daţi cu parul, nu le judec, nu-s adepta sloganului, care spune că, dacă ai schimbat două vorbe cu o persoană de sex opus, gata, ai trecut la altele, dar ceea ce văd, mă uimeşte.
    Ce mi-a ajuns, peste limita de fierbere, a fost altceva. Vineri (mâine o săptămână) mă aflam cu o cunoştinţă, într-un magazin şi probam nişte încălţări. Cum, doamna responsabilă cu respectivul raion mi-a spus întâi, că nu mai există stângul, mărimea 37 şi cum eu i-am răspuns mirată "cum, doamnă, s-a vândut numai stângul şi-a rămas dreptul ?!?!" şi dânsa insista că da, a durat mai mult decât credeam, simplu fapt de a cumpăra o pereche de cizme. Cunoştinţa a plecat să probeze nişte pantaloni, responsabila mi-a adus un 39. Şi, deşi îi spuneam că se vede clar, că nu e 37, doamna insista ca să probez. În tot acest timp, pierdut anapoda, pe lângă mine trece un bărbat, se-amuză şi mă salută. Privesc bine, îmi dau seama, că-l cunosc şi-l salut şi eu. Ceva normal, până acum. Numai că, dorind s-o salut şi pe femeia de lângă dânsul, am avut impresia că toată şandramaua mea de principii s-a dărâmat. Femeia mi-a fost colegă de serviciu, acum trei ani, şi când toată lumea-mi spunea să nu mă obosesc, că-n timp ce eu doresc să las totul la punct, doamna îşi petrece timpul cu un alt coleg, eu spuneam, în sinea mea, că e lumea rea, că şi eu mă împac mai bine cu bărbaţii decât cu femeile. Femeia mi-era ca o surioară, când eram mici, părinţii ei fiind nelipsiţi de la petrecerile familiei şi de la multe altele (tatăl ei era "miliţianul furnizor de halviţă", în ziua de 23 August). Femeia e soţia unui fost coleg de şcoală. Bărbatul, care mă salutase, e prieten bun cu soţul femeii. Pe fiica lor o văd aproape zilnic, pentru că o cresc bunicii, din partea soţului. Repet, toată şandramaua mea, de principii s-a dărâmat. M-am făcut că n-o văd şi-am plecat de la raionul respectiv. Îmi venea să vărs, aveam în minte tot felul de gânduri şi stări. Da, iar o să spuneţi, că fiind prieteni, era normal să fie împreună în magazin şi că mă pripesc. Da, era normal, nu vă contrazic. Şi eu, dacă m-aş întâlni cu MIRC, în vreun magazin, normal că ne-am aştepta, numai că pe cât îi evitam eu, p-atât mi-apăreau în cale şi ceea ce vedeam nu erau semnele unei prietenii, ci semnele unei iubiri.
     Aşa că vă întreb şi de-atunci mă-ntreb: DE CE SE MINT FEMEILE? De ce, dacă ai încercat ca o relaţie să fie apropiată începutului, şi-ai văzut că nu merge, nu îi pui capăt? Oare sunt şi ele înşelate de către soţi? Ăsta nu e un motiv ca să înşeli. Poţi rămâne demnă, credeţi-mă. De ce înşeală mamele? De ce nu realizează, că nu-l înşeală pe el, ci se-nşeală pe ele şi pe copiii lor ? Cum pot să fie drăgăstoase şi cu unul şi cu celălalt? Cum celălalt, ştiind că vine de lângă soţ, o mai poate iubi? Cum ea, plecând de lângă celălalt, îşi poate iubi soţul? Cum, de ce ...

C. Vine sfârşitul lumii !M-am săturaaaaaaaaaat! E deja aici, nu vine. Lumea l-a adus. Ura, intrigile, dorinţa de a şti ce face vecinul, când e în pijamale. Totul.
      Dar ca preot/ popă/ mijlociu prelat sau ce oi fi, să mergi din 27 Noiembrie cu Icoana (Crăciunul) e peste toate puterile mele de înţelegere.
      Şi ca să fie şi mai şi, chiar să fiu neînţelegătoare până la final, întreb: cum, ca educatoare să spui la şedintă cu părinţii, următoarele cuvinte: "s-aveţi lumânări la îndemână şi conserve, că poate se ia curentul câteva zile"?!?!?!

    Dragă domnu' Hector, mă scuzi c-abia acum am înţeles sensul întrebării cu postul. Uite, poate de dragu' virtual a lu' matale (bre, mie tot dracu' mi-e drag, ca să fie clar, pentru alţii) am să revin şi-am să las lehamitea asta, pentru luna viitoare.

  P.S- da, ştiu, pentru unii sunt prea naivă.

"Doamne, vino Doamne
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni", dar nu în sensul lui Sterian.


3 comentarii:

Hector Brutacu spunea...

Nu ma supar , soro ! :)

Mihaeladm spunea...

te pup Nadia, ca tare ai grait pe sufletul meu.
Mai ales partea aia despre comunism tare mi-a placut, desi stiu ca la o afirmatie ca asta toata lumea are sa-ti sara in cap.
Cu restul revin pe mail, daca nu te deranjeaza.

Fetita Junglei13 spunea...

@Hector- apoi, vezi, toti avem cate-o nebunie si-o sacosa de pacate, dar mie unele imi provoaca greata.
@Mihaeladm- >:D<